ICCJ. Decizia nr. 2262/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2262/2009
Dosar nr. 2289/36/2008
Şedinţa publică din 15 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul OG a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, solicitând anularea hotărârii nr. 29296 din 19 noiembrie 2007, emisă de pârâtă şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte şi declaraţii de martori.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 932/CA din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a dispus anularea hotărârii nr. 29296 din 19 noiembrie 2007 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat şi să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
A considerat că potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.
A constatat că strămutarea părinţilor reclamantului din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul anului 1940 s-a datorat Tratatului din 6 septembrie 1940 încheiat la Craiova între România şi Bulgaria.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluţia pronunţată în cauză este netemeinică întrucât reclamantul, născut în localitatea de refugiu nu a suferit persecuţii din motive etnice.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reţine că familia reclamantului au fost strămutată din localitatea Sacalnar, judeţul Durostor, Bulgaria, în localitatea Caugagia, judeţul Tulcea, România, în cursul anului 1940, iar reclamantul s-a născut la data de 18 mai 1943, în timpul refugiului părinţilor săi.
Efectele refugiului s-au răsfrânt şi asupra reclamantului, de la data naşterii, care se situează în intervalul de timp avut în vedere de legea menţionată.
Prima instanţă a observat corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferenţă în legătură cu persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legii, în sensul că nu stipulează în mod expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuţi şi născuţi după refugiul părinţilor.
Prin urmare, faţă de împrejurarea că intimatul reclamant s-a născut în intervalul de timp avut în vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinţii săi şi întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce priveşte persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca atare, menţinându-se hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 932/CA din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2261/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2263/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|