ICCJ. Decizia nr. 2267/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2267/2009

Dosar nr. 1420/54/200.

Şedinţa publică din 15 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 11 august 2008, reclamantul G.N.V. a solicitat anularea deciziei nr. 2115 din 28 mai 2008 emisă de pârâta C.C.S.D., motivând că este nemulţumit de cuantumul despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 247/2005, deoarece acestea nu au fost actualizate la valoarea actuală.

Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca inadmisibilă prin sentinţa nr. 312 din 18 noiembrie 2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a solicitat autorităţii publice emitente revocarea actului administrativ considerat nelegal.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul a susţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, având dreptul să atace Decizia C.C.S.D. direct la instanţă potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Faţă de obiectul acţiunii sale, astfel cum a fost precizat la instanţa de fond, recurentul a arătat că nu avea obligaţia să îndeplinească procedura prealabilă administrativă.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de către C.C.S.D., pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul reprezentat prin C.C.S.D.

Sintagma folosită de legiuitor, în condiţiile Legii contenciosului administrativ conduce în mod obligatoriu la respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din această lege, care prevede ca o condiţie obligatorie, anterior introducerii acţiunii la instanţă de contencios administrativ, parcurgerea procedurii prealabile.

Cum recurentul nu a parcurs această procedură prealabilă, adresându-se direct instanţei de contencios administrativ, în termenul de 30 de zile de la data când i-a fost comunicată Decizia contestată, instanţa de fond a constatat corect inadmisibilitatea acţiunii în anulare formulată de acesta.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul G.N.V. împotriva sentinţei nr. 312 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2267/2009. Contencios