ICCJ. Decizia nr. 300/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 300/2009
Dosar nr. 8802/2/200.
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC O.T. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului constatarea nulităţii deciziei nr. 1004 din 22 noiembrie 2007 emisă de acesta şi în subsidiar anularea acestei decizii a nelegală şi netemeinică cu exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 5000 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Decizia contestată i-a fost aplicată o sancţiune, amendă în cuantum de 5000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) coroborat cu cele ale art. 18 lit. d) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizualului.
Prin sentinţa civilă nr. 1439 din 8 mai 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Decizia de sancţionare contestată este legal emisă şi că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege vătămat.
Nu poate fi reţinut nici motivul de nulitate invocat de reclamantă privind lipsa unei somaţii individuale anterior aplicării sancţiunii, deoarece aceasta a fost sancţionată pentru săvârşirea aceleiaşi contravenţii cu somaţie publică, prin Decizia nr. 5 din 4 ianuarie 2007, încălcând din nou dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2001.
Împotriva sentinţei civile nr. 1439 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC O.T. SRL, criticând-o ca nelegală, întrucât prima instanţă prin soluţia pronunţată a încălcat prevederile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, care prevede în mod expres şi imperativ obligaţia Consiliului de a emite o somaţie conţinând termenele precise de intrare în legalitate.
Se apreciază prin motivele de recurs că Consiliul Naţional al Audiovizualului a emis Decizia în litigiu cu încălcarea acestor dispoziţii legale de care am făcut mai sus vorbire, motiv pentru care se solicită admiterea recursului de faţă, modificarea sentinţei atacate şi pe fond admiterea acţiunii recurentei-reclamante, formulate împotriva Deciziei nr. 1004/2006 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului .
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1004/2007, recurenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 coroborate cu prevederile art. 18 lit. d) şi art. 21 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare.
Art. 21 din Codul Audiovizualului prevede că „Producţiile audiovizuale interzise copiilor sub 15 ani, se difuzează numai în intervalul orar 2200 – 600 şi vor fi însoţite permanent de semnul de avertizare „15".
Ceea ce s-a reţinut de Consiliul Naţional al Audiovizualului în sarcina recurentei, este tocmai faptul că a difuzat emisiunea, cu încălcarea acestor norme privind protecţia copilului, prezentatorul opinând că materialul cu conţinut care ar fi putut afecta grav dezvoltarea fizică, morală sau mentală a minorilor, poate fi accesat pe internet.
Aceste material s-a difuzat în jurul orei 934 la emisiunea de care am făcut vorbire mai sus, şi în cadrul căreia a fost abordată o temă cu conotaţie sexuală şi cu un semn de avertizare necorespunzător, însoţit de comentarii cu aceeaşi tentă.
Conform art. 91 din Legea audiovizualului constituie contravenţie nerespectarea de către radiodifuzori sau distribuitorii de servicii a dispoziţiilor legii, altele decât cele prevăzute de art. 90 . S-a invocat în recurs faptul că intimatul nu ar fi respectat legea şi nu ar fi emis somaţie conform art. 91 din Legea nr. 504/2002.
Este fără posibilitate de tăgadă faptul că, anterior deciziei de sancţionare, Consiliul a emis somaţie publică pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la protecţia copilului, prin care s-a dispus intrarea în legalitate, însă recurenta nu s-a conformat, încălcând din nou prevederile legii.
Corect prima instanţă a reţinut şi faptul că nu se poate admite motivul privitor la nulitatea deciziei, întrucât recurenta a fost sancţionată pentru săvârşirea aceleiaşi contravenţii cu Somaţie publică prin Decizia nr. 5/2007, Consiliul Naţional al Audiovizualului făcând aplicarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, constatând că a fost în mod continuu încălcat art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi dispoziţiile art. 18 lit. d) din Codul audiovizualului.
Prin urmare emisiunea putea fi difuzată numai în intervalul orar 2200 – 600, împreună cu semnul de avertizare „15", lucru care nu s-a întâmplat, motiv pentru care în mod legal recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu amendă contravenţională de către Consiliul Naţional al Audiovizualului.
În speţă, nu se poate invoca încălcarea art. 10 din C.E.D.O., întrucât Decizia în litigiu a avut alt temei de drept, libertatea de exprimare nefiind atinsă, în nici un fel de autoritatea administrativă.
Paragraful 2 al art. 10 invocat de recurentă prevede că exercitarea acestor libertăţi (cele avute în vedere la parag. 1 şi invocate de SC O.T. SRL, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru apărarea moralei, a reputaţiei sau a drepturilor acestora.
Prin urmare C.E.D.O. a statuat că trebuie găsită măsura echilibrului care trebuie să existe între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de-o parte şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane, pe de altă parte.
Aşa fiind, fără putinţă de tăgadă, cu referire specială la presă, libertatea de informare care este un alt element al libertăţii de exprimare, presupune responsabilitate, întrucât C.E.D.O. statuează că în viaţa socială nu există libertate dincolo de orice limită.
Aceleaşi opinii le are C.E.D.O. şi în ce priveşte mass-media în art. 10, motiv pentru care instanţa supremă nu va mai relua considerentele mai sus expuse.
Faţă de toate aceste aspecte de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că Decizia în litigiu, este legală şi temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de SC O.T. SRL, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1439 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 297/2009. Contencios. Anulare hotarare emisa... | ICCJ. Decizia nr. 333/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
