ICCJ. Decizia nr. 336/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 336/2009
Dosar nr. 312/46/2008
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 64/F/CC din 25 iunie 2008 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului B.N., în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P. Române şi a aplicat conducătorilor autorităţilor publice pârâte o amendă de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 26 octombrie 2007 şi până la executarea sentinţei nr. 32/F-C din 16 aprilie2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 32/F-C din 16 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3530 din 25 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generala de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul M.A.I. şi s-a respins cererea reclamantului B.N. faţă de aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis, în parte, cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâţii M.A.I., I.G.P.R. şi I.P.J. Argeş şi s-a dispus desecretizarea dosarului personal al reclamantului, inclusiv a Notei de constatare privind rezultatul controlului tematic efectuat la Biroul A.E.S.T. din cadrul I.P.J. Argeş şi materialelor care au stat la baza acesteia, înregistrate din 13 ianuarie 2003; a Notei de constatare privind rezultatul controlului tematic efectuat la Biroul A.E.S.T. din cadrul I.P.J. Argeş şi materialelor care au stat la baza acesteia, înregistrate din 28 ianuarie 2003; a materialelor care au stat la baza întocmirii Fişei de personal a reclamantului, la data de 14 ianuarie 2003, de către I.P.J. Argeş; Materialele care au stat la baza întocmirii Raportului Corpului de Control al I.G.P.R. din 12 februarie 2002; a Raportului Corpului de Control al M.A.I. şi materialelor care au stat la baza acestuia din 14 aprilie 2003, în privinţa datelor personale şi profesionale referitoare la reclamant. De asemenea, pârâtul I.P.J. Argeş a fost obligat să elibereze reclamantului copii, conforme cu originalul, din actele dosarului personal al acestuia, inclusiv de pe înscrisurile desecretizate sus-arătate.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin procesul verbal încheiat la data de 15 noiembrie 2007, executorul judecătoresc F.E. a reţinut că hotărârea judecătorească a fost executată parţial, deoarece la sediul I.P.J. Argeş nu au fost găsite toate materialele menţionate în dispozitivul sentinţei, că documentele nu sunt numerotate în ordine cronologică, lipsind unele file, alte file nu sunt numerotate, că I.P.J. Argeş nu a eliberat reclamantului copii conforme cu originalul din dosarul profesional, de pe materialele care au stat la baza întocmirii Raportului Corpului de Control al I.G.P.R. din 12 februarie 2002, precum şi de pe materialele care au stat la baza Raportului Corpului de Control al ministrului de interne din 14aprilie 2003, în privinţa datelor personale şi profesionale referitoare la reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.R. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, indicând, în drept, dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, ambii recurenţi susţin că prin sentinţa civilă nr. 32/F/C din 16 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, nu li s-a stabilit nici o obligaţie în sarcină, deşi au fost părţi în acel proces. Cu toate acestea, afirmă recurenţii, după ce li s-a solicitat nemijlocit, prin petiţie, comunicarea materialelor care au stat la baza întocmirii Raportului Corpului de Control al ministrului internelor şi reformei administrative din 14 aprilie 2003, respectiv Raportului Corpului de Control al I.G.P.R. din 12 februarie 2002, s-au conformat. Recurenţii mai arată că prima instanţă a ignorat faptul că desecretizarea documentelor în discuţie implică parcurgerea unei proceduri administrative care implică timp, ceea ce conduce la absenţa oricărei culpe a celor două autorităţi .
În concret, recurenţii indică data de 26 mai 2008 – M.I.R.A. şi data de 21 aprilie 2008 – I.G.P.R., ca dată la care au comunicat documentele solicitate.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B.N. a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursurilor, la care, ulterior, după verificarea dosarului cauzei, a renunţat.
Pe fondul pricinii, intimatul a arătat că soluţia pronunţată de curtea de apel este legală şi temeinică. A susţinut că recurenţii, cu viclenie, au formulat în faţa primei instanţe apărări fără suport referitoare la necitarea lor de către executorul judecătoresc; au prezentat documente nelizibile şi fără legătură cu obiectul dosarului pentru a crea impresia că au executat hotărârea judecătorească, când, în realitate, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent. Materialele care au stat la baza celor două rapoarte conţineau informaţii clasificate şi, în aceste condiţii, procedura declasificării trebuia derulată potrivit Legii nr. 182/2002 şi HG nr. 781/2002, ceea ce în speţă nu s-a respectat. Intimatul conchide în sensul că materialele comunicate de I.G.P.R. sunt „mincinoase" iar cele care provin de la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu au nici un element de identificare.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi, potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Prin sentinţa nr. 87/F-C din data de 18 iunie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de B.N. împotriva dispoziţiei nr. 0770 din 17 februarie 2003, emisă de şeful I.G.P.R., prin care a fost retrogradat din funcţie, până la nivelul de bază al gradului profesional deţinut, în baza art. 58, lit. e) din Legea nr. 360/2002. Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului reclamantului ca nefondat – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 5291 din 3 noiembrie 2005.
În acest prim litigiu purtat între părţi s-a reţinut cu putere de lucru judecat că în ziua de 5 noiembrie 2002, când intimatul B.N. îndeplinea funcţia de şef de birou al Serviciului Arme, Substanţe Toxice din cadrul I.P.J. Argeş, a intervenit telefonic la Şeful Secţiei 1 Poliţie Piteşti pentru ca G.E. (finul său) şi G.S. (fratele primului), depistaţi împreună cu alte persoane în zona centrală a municipiului Piteşti, desfăşurând activităţi ilicite, să nu fie sancţionaţi contravenţional. Fapta de „imixtiune ilegală în activitatea altui poliţist şi intervenţie pentru soluţionarea unor cereri privind satisfacerea interesului oricăror persoane" a fost încadrată în prevederile art. 57 lit. i) şi j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, respectiv art. 10 lit. i) şi j) din Regulamentul M.I. nr. 350/2002.
Consecutiv acestui prim proces, la data de 24 ianuarie 2007, B.N. l-a demarat pe cel de-al doilea, având ca obiect „desecretizarea dosarului personal", dosar aflat în custodia I.P.J. Argeş. Acest litigiu s-a finalizat prin sentinţa nr. 32/F-C din data de 16 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 3530 din data de 25 septembrie 2007, prin care s-a admis în parte acţiunea reclamantului, după cum, pe larg, s-a arătat în partea introductivă a acestor considerente.
Cauza de faţă, fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a fost generată de refuzul M.I.R.A. şi al I.G.P.R. de a executa în întregime şi la timp dispozitivul sentinţei civile nr. 32/F-C din 16 aprilie 2007 al Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, anterior arătate.
În concret, intimatul – reclamant a indicat că M.I.R.A. nu i-a comunicat Raportul Corpului de Control al ministrului de interne nr. 0023036 din 14 aprilie 2003 şi materialele care au stat la baza acestuia, iar I.G.P.R. nu i-a înaintat materialele care au stat la baza întocmirii Raportului de control al I.G.P.R. nr. S/12013 din 12 februarie 2003.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice…. o amendă de 20% din salariu minim brut pe economie pe zi de întârziere…".
Curtea de apel a stabilit în mod legal că hotărârea judecătorească trebuia executată până la data de 26 octombrie 2007 şi că autorităţile publice chemate în judecată nu şi-au îndeplinit, până la acel moment, obligaţia de executare.
Referitor la motivul de recurs prin care recurenţii invocă lipsa unei obligaţii de executare, dedusă din cuprinsul dispozitivului sentinţei ce se execută, Înalta Curte constată că este nefondat.
Ambii recurenţi au fost pârâţi în procesul finalizat prin sentinţa nr. 32/F-C din 16 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, fapt pe care, de altfel, ei înşişi îl indică în recursurile de faţă, acţiunea fiind admisă, în parte, în raport cu ambii, cât şi cu I.P.J. Argeş.
Este real că în cel de-al treilea alineat al dispozitivului este cuprinsă numai obligaţia pârâtului I.P.J. Argeş de a-i elibera reclamantului copii de pe actele dosarului personal al acestuia, „inclusiv de pe înscrisurile desecretizate". Numai că în cel de-al doilea alineat al aceluiaşi dispozitiv, pe care recurenţii îl ignoră, s-a stipulat în sarcina acestora obligaţia precisă de a desecretiza înscrisurile în discuţie, obligaţie pe care, necontestat, nu şi-au executat-o în termenul legal de 30 de zile.
De asemenea, deşi este pertinentă afirmaţia recurenţilor că procedura declasificării documentelor, la care se referă dispoziţiile art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, necesită timp, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării posibilitatea efectivă de a executa sentinţa în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, Înalta Curte o va înlătura, reţinând că cele două autorităţi publice şi-au pus problema declasificării, deci a executării hotărârii judecătoreşti, abia după data de 14 martie 2008 – M.I.R.A., respectiv 20 martie 2008- I.G.P.R., adică după momentul primirii unor noi petiţii de la intimatul – reclamant.
Înalta Curte va reţine însă, contrar celor arătate de curtea de apel şi de intimat, că recurenţii şi-au îndeplinit obligaţia de comunicare a întregii documentaţii indicate în titlul executoriu, la data de 26 mai 2008 – M.I.R.A., respectiv la data de 21 aprilie 2008 – I.G.P.R.
Astfel, Înalta Curte constată că recurentul M.I.R.A. şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare prin adresa din 26 mai 2008 (fila 43, dosar fond) iar recurentul I.G.P.R. prin adresa din 21 aprilie 2008, (fila 49, dosar fond), intimatului – reclamant fiindu-i înaintate atât cele două rapoarte, cât şi actele care au stat la baza adoptării lor.
Apărările intimatului, formulate în întâmpinare, combat caracterul efectiv al executării dintr-o dublă perspectivă: se susţine că nu s-au comunicat toate documentele (fiindcă, de exemplu, materialele care au stat la baza celor două rapoarte „sunt identice") şi că documentele comunicate nu sunt autentice (ci „mincinoase").
Aceste susţineri nu au nici o bază în probele administrate în cauză. Faptul că Raportul Corpului de Control al ministrului de interne nr. 0023036 din 14 aprilie 2003 s-a fundamentat pe aceleaşi documente ca şi Raportul Corpului de Control al I.G.P.R. nr. 120013 din 12 februarie 2003 se explică prin aceea că cele două documente cuprindeau informaţii, constatări şi propuneri referitoare la aceeaşi contestaţie formulată de intimatul B.N. împotriva sancţiunii disciplinare despre care s-a făcut vorbire în cele ce preced.
Cât priveşte suspiciunea de fals, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte observă că documentele depuse la dosar sunt cele indicate în titlul executoriu şi, simplul fapt că ambele autorităţi au prezentat înscrisuri similare, este un argument puternic în favoarea autenticităţii lor.
De altfel, în măsura în care consideră că înscrisurile comunicate au fost falsificate sau a fost încălcată procedura prevăzută de lege pentru declasificarea lor, intimatul are posibilitatea sesizării organelor competente.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că intimatul B.N. a avut şi posibilitatea consultării efective a dosarului personal, (conform procesului - verbal încheiat la data de 15 noiembrie 2007 de executorul judecătoresc F.E., fila 6, dosar fond), intrând în posesia tuturor documentelor solicitate, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., raportat la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se vor admite recursurile declarate de M.I.R.A. şi I.G.P.R. şi se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că amenda prevăzută de lege va fi aplicată conducătorului M.I.R.A. pentru perioada 26 octombrie 2007 - 26 mai 2008 şi conducătorului I.G.P.R. pentru perioada 26 octombrie 2007 şi până la 21 aprilie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.I.R.A. şi I.G.P. Române, împotriva sentinţei civile nr. 64/F/CC din 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că: aplică conducătorului M.I.R.A. o amendă de 20% din salariul minim brut din economie, pe zi de întârziere de la 26 octombrie 2007 şi până la 26 mai 2008 şi conducătorului I.G.P.R. aceeaşi amendă pentru perioada 26 octombrie 2007 şi până la 21 aprilie 2008.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 333/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 339/2009. Contencios → |
|---|
