ICCJ. Decizia nr. 343/2009. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 343/2009
Dosar nr. 5568/2/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 349 din 5 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, prin care solicita obligarea acestei autorităţi la acordarea dreptului de şedere permanentă în România, refuzat prin adresa nr. 750755/VA din 9 iulie 2007.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.I.R.A. şi, reţinând că această autoritate nu are calitatea de autoritate emitentă a actului contestat şi nici competenţa de a se pronunţa cu privire la cererea reclamantului, a respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pe fond, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că reclamantul s-a aflat în evidenţa pârâtei cu drept de şedere temporară în scop de studii, calitate în care a beneficiat de prelungiri succesive ale dreptului de şedere, în perioada 27 ianuarie 1997 - 25 iulie 2006. Cum, la data solicitării dreptului de şedere permanentă, 20 decembrie 2006, reclamantul era posesorul unui drept de şedere temporară pentru reîntregirea familiei, acordat la data de 17 august 2006, perioada de şedere legală şi continuă se calculează conform art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 3 din OUG nr. 194/2002, în sensul că se ia în calcul jumătate din perioada de şedere în scop de studii, respectiv 4 ani şi 3 luni, din perioada 27 ianuarie 1997 - 25 iulie 2006 (8 ani si 6 luni).
În concluzie, se arată în considerentele sentinţei recurate, întrucât de la obţinerea dreptului de şedere în scopul reîntregirii familiei până la depunerea solicitării trecuseră 4 luni, reclamantul nu îndeplinea condiţia referitoare la o şedere temporară legală şi continuă de 5 ani, anterioară depunerii cererii.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, arătând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond se întemeiază pe o eroare de calcul a perioadei de şedere temporară legală şi continuă, anterioară depunerii cererii.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu critica invocată de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Conform prevederilor OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în forma în vigoare la data formulării cererii reclamantului, „Dreptul de şedere permanentă se acordă, la cerere, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioadă nedeterminată, străinilor titulari ai unui drept de şedere" [art. 69 alin. (1)] iar „Dreptul de şedere permanentă se acordă străinilor prevăzuţi la art. 69 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii (...)" [art. 70 alin. (1)], printre care şi aceea referitoare la „o şedere continuă şi legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii" [lit. a)], la stabilirea acestei perioade luându-se în calcul Jumătate din perioada de şedere în scop de studii" [lit. a) pct. 3].
Aşa cum rezultă din actele dosarului şi cum a reţinut şi instanţa de fond, în perioada 27 ianuarie 1997 - 25 iulie 2006 reclamantul s-a aflat în evidenţa autorităţii pârâte cu drept de şedere temporară în scop de studii iar la data solicitării dreptului de şedere permanentă, 20 decembrie 2006, era posesorul unui drept de şedere temporară pentru reîntregirea familiei, acordat la data de 17 august 2006.
Deşi a reţinut, în mod corect, că perioada de şedere legală şi continuă se calculează conform art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 3 din OUG nr. 194/2002, în sensul că se ia în calcul jumătate din perioada de şedere în scop de studii, instanţa de fond a calculat în mod eronat această perioadă, reţinând că este de 4 ani şi 3 luni, în loc de 4 ani şi 9 luni.
Astfel, perioada cuprinsă între 27 ianuarie 1997 şi 25 iulie 2006, cât reclamantul a avut drept de şedere temporară în scop de studii, este de 9 ani şi 6 luni, jumătatea acesteia fiind, evident, 4 ani şi 9 luni.
Or, din însumarea acestei perioade, de 4 ani şi 9 luni - reprezentând jumătate din perioada de şedere în scop de studii - cu perioada de 4 luni, cuprinsă între 17 august 2006 şi 20 decembrie 2006 - în care reclamantul a avut drept de şedere temporară pentru reîntregirea familiei - rezultă o perioadă de peste 5 ani, anterioară formulării cererii, ceea ce înseamnă că, în speţă, condiţia referitoare la şederea continuă şi legală pe teritoriul României este îndeplinită.
Cum şi celelalte condiţii prevăzute de art. 70 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, în forma în vigoare [în forma în vigoare în prezent, republicată în baza OUG nr. 55/2007 în M. Of. nr. 421/5.06.2008, OUG nr. 194/2002 prevede condiţiile de acordare a dreptului de şedere permanentă în România la art. 71 alin. (1)] la data formulării cererii, au fost îndeplinite, aşa cum rezultă din raportul întocmit, conform art. 72 alin. (2) din actul normativ sus menţionat, de Comisia special constituită în cadrul autorităţii pârâte, a cărei propunere a fost în sensul aprobării cererii reclamantului, acesta este îndreptăţit la acordarea dreptului de şedere permanentă în România.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., constatând că soluţia instanţei de fond este greşită, va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, anulării actului de respingere a cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în România şi obligării pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări să acorde reclamantului acest drept; vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei recurate, în ceea ce priveşte respingerea acţiunii faţă de pârâtul M.I.R.A., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva sentinţei nr. 349 din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamant, anulează Decizia de respingere a cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în România, comunicată reclamantului cu adresa nr. 750755/VA din 9 iulie 2007 a Oficiului Român pentru Imigrări.
Obligă pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări să acorde reclamantului dreptul de şedere permanentă în România.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, în ceea ce priveşte respingerea acţiunii faţă de pârâtul M.I.R.A., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 151/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 351/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|