ICCJ. Decizia nr. 15/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 15/2009
Dosar nr. 2702/30/2008
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 171 din 2 iulie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.O.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fonda reţinut că acţiunea formulată de reclamantul S.O. este întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România.
A mai reţinut instanţa de fond că în privinţa termenului de depunere a cererii întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 214/1999, art. 5 alin. (1) din ordonanţă stabileşte că „cererea poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative abuzive, ori, după decesul acesteia de soţul supravieţuitor sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, până cel mai târziu la 31 decembrie 2003.
A constat prima instanţă că acest termen a fost modificat prin Legea nr. 173 din 16 mai 2006, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 214/1999, prin care, potrivit art. 2, s-a stabilit că „se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive (...) pot depune cerere pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă". Prin urmare, a reţinut instanţa de fond că întrucât Legea nr. 173/2006 a intrat în vigoare la 3 zile după publicarea în M. Of., Partea I, nr. 438/22.05.2006, rezultă că termenul de 6 luni a început să curgă de la 25 mai 2006 şi s-a împlinit la data de 25 noiembrie 2006, reclamantul S.O. depunând cererea la Comisie la data de 24 octombrie 2007, motivând întârzierea de necesitatea obţinerii documentelor doveditoare de la Arhivele Securităţii.
A mai reţinut prima instanţă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (3) din OUG nr. 214/1999 „dacă cererea nu este însoţită de actele doveditoare necesare, Comisia este obligată să solicite documente, date sau informaţii de la instituţiile publice care le deţin". Faţă de această prevedere, a concluzionat Curtea de Apel Bucureşti că întârzierea în depunerea cererii nu este justificată, reclamantul având posibilitatea să o formuleze în termenul legal, iar ulterior să facă demersuri în vederea obţinerii documentelor doveditoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs reclamantul S.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susţine, în esenţă următoarele:
-instanţa de fond nu a interpretat judicios dispoziţiile legate de întreruperea şi suspendarea cursului prescripţiei dreptului la acţiune în condiţiile prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) coroborat cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) şi c) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă;
-din analiza actelor dosarului se observă că în cauză operează întreruperea cursului prescripţiei, motivat de faptul că pe de-o parte reclamantul a fost într-o stare de boală acută, care i-a limitat drastic posibilităţile fiziologice de acţiune, iar, pe de altă parte a făcut demersuri repetate la instituţiile şi autorităţile abilitate în vederea obţinerii documentelor doveditoare ale pretenţiilor sale.
-soluţia instanţei de fond încalcă prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, îngrădindu-se dreptul la o dreaptă reparaţie materială şi morală, prin constatarea decăderii din termenul de depunere a cererii la Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenta Anticomunistă.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 5 din OUG nr. 214/1999, modificată şi completată prin OG nr. 64/2002, aprobată prin Legea nr. 602/2002, cererea pentru recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unor măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2003. Prin Legea nr. 173/2006 de modificare a OUG nr. 214/1999 s-a instituit un alt termen de 6 luni pentru depunerea de către cei îndreptăţiţi, a cererilor privind recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, dându-se astfel posibilitatea celor care nu s-au încadrat în termenul limită iniţial să-şi valorifice eventualele drepturi cuvenite în baza OUG nr. 214/1999.
Termenul de 6 luni instituit de legiuitor, ca şi cel iniţial, de 31 decembrie 2003, a fost prevăzut imperativ şi are natura unui termen de decădere, nu de prescripţie. În consecinţă, este neîntemeiată susţinerea recurentului-reclamant privind incidenţa instituţiei întreruperii termenului de 6 luni, în speţă nefîind aplicabile dispoziţiile din materia prescripţiei extinctive, având în vedere şi faptul că în cauză nu este vorba de o tardivitate a introducerii acţiunii în fata instanţei judecătoreşti, hotărârea comisei fiind atacată în termenul legal. De altfel, chiar recurentul-reclamant, în motivele de recurs, afirmă că instanţa l-a decăzut din dreptul de a solicita Comisiei recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, arătând că „demersurile de preconstituire a dosarului aferent cererii principale le-a demarat cu mult înainte de împlinirea termenului de decădere".
Pe de altă parte, Înalta Curte, reţine că, pentru a opera o repunere în termen, în lipsa oricăror dispoziţii exprese în legea specială, se pot aplica prin analogie, condiţiile reglementate de dispoziţiile procedurale de drept comun, respectiv cele ale art. 103 C. proc. civ.
Din actele depuse la dosar, dar şi din susţinerile recurentului-reclamant nu a rezultat o împrejurare mai presus de voinţa părţii care să-l fi dus la imposibilitatea depunerii cererii, în termenul legal de 6 luni, la autoritatea competentă. Astfel, din afirmaţiile făcute în cererea de chemare în judecată, şi reluate în cererea de recurs, recurentul-reclamant avea cunoştinţă de procedura legală, pe care trebuia să o urmeze pentru recunoaşterea drepturilor prevăzute de OUG nr. 214/1999, făcând demersuri în acest scop, în sensul solicitării de la Arhivele Securităţii de acte doveditoare ale calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Împrejurarea invocată de recurentul-reclamant, legată de starea sa de sănătate, ca motiv al depunerii cererii la comisie peste termenul de 6 luni, nu poate fi apreciată ca o imposibilitate obiectivă şi absolută, în condiţiile în care, în această perioadă, care s-a suprapus cu termenul de 6 luni instituit prin Legea nr. 173/2006, reclamantul a făcut demersuri la alte instituţii pentru obţinerea documentelor justificative, putând deci să se adreseze şi Comisiei cu o cerere în sensul recunoaşterii drepturilor pretinse.
Pe de altă parte, în mod corect, instanţa de fond a înlăturat susţinerea reclamantului că a aşteptat răspunsul şi actele de la Arhivele Securităţii, constatând că dispoziţiile art. 5 alin. (3) din OUG nr. 214/1999 permiteau depunerea cererii şi fără a se anexa actele doveditoare acestea urmând a fi obţinute şi ulterior fie prin demersurile Comisiei, potrivit legii, fie de către petent.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a judecat cauza în acord cu principiul unui proces echitabil, reclamantul beneficiind de toate garanţiile procesuale oferite de lege, cauza fiind soluţionată într-un termen rezonabil. Totodată, reclamantul a avut dreptul şi la un „recurs efectiv" exercitat împotriva hotărârii Comisiei pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, legalitatea şi temeinicia acesteia fiind cercetată pe cale judecătorească în dublu grad de jurisdicţie.
Pe de altă parte, stabilirea prin lege a unui termen în care cei îndreptăţiţi pot solicita recunoaşterea calităţii prevăzute de OUG nr. 214/1999 nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii prevăzut de art. 16 din Constituţia României, deoarece acesta termen a fost impus pentru toate persoanele cu vocaţie de a beneficia de dispoziţiile ordonanţei menţionate, şi nu numai reclamantului.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, verificând legalitatea sentinţei atacate, din perspectiva armonizării interesului public cu drepturile subiective şi interesele legitime ale recurentului-reclamant, instanţa de fond a aplicat corespunzător prevederile legale incidente, astfel încât urmează a respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.O., împotriva sentinţei civile nr. 171 din 2 iulie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 13/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 151/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
