ICCJ. Decizia nr. 3699/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3699/2009
Dosar nr. 9351/57/2008
Şedinţa publică din 15 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea formulată iniţial la data de 25 martie 2008, reclamanta D.I.M. a solicitat anularea Deciziei nr. 6252 din 25 februarie 2008 emisă de pârâta Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Alba şi obligarea acesteia la plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în sumă de 1800 lei lunar, începând cu data de 4 decembrie 2008, data expirării concediului de îngrijire a copilului.
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a disp. art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 din OUG nr. 148/2005, dispoziţie care reprezintă temeiul de drept al Deciziei nr. 6252 din 25 februarie 2008 emisă de către pârâta Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Alba.
Prin sentinţa civilă nr. 1 16/F/CA din 18 iunie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamantă şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Recursul declarat de pârâta Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Alba a fost respins prin Decizia nr. 3386 din 09 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cererea de revizuire formulată de Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Alba împotriva Deciziei nr. 3386 din 09 octombrie 2008, prin care se critica împrejurarea că, în procesul prin care s-a soluţionat excepţia de nelegalitate, nu a fost citată în proces autoritatea emitentă a actului atacat, respectiv Guvernul României, a fost admisă prin Decizia nr. 400 din 27 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi în consecinţă a fost schimbată Decizia atacată, a fost admis recursul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 116 din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa şi cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 935.1/57/2008, dispunându-se citarea pârâţilor: Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului în calitate de emitent al actului atacat şi Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Alba.
Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului prin întâmpinare a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, faţă de obiectul de reglementare al speţei privind dispoziţiile cu caracter normativ, care au rolul de a detalia legea şi de a asigura o interpretare şi aplicare unitară a acesteia, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Pârâta Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Alba prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, ca netemeinică şi nelegală.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 79/F/CA din 25 martie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă şi în consecinţă, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) HG nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, că excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României, este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, printr-o practică constantă la nivelul Secţiei de contencios administrativ, că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, se soluţionează pe fond excepţiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ, situaţie în care excepţia invocată nu mai poate fi avută în vedere.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că definiţia dată noţiunii de naştere prin art. 3 din HG nr. 1025/2006 încalcă fără putere de tăgadă Constituţia României, art. 16 şi art. 43, principiul egalităţii de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situaţii identice, respectiv între copii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă.
Aceste norme metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise şi pentru faptul că definiţia stabilită pentru naştere, ca element de acordare a indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Desigur că acordarea acestei indemnizaţii a fost raportată prin art. 6 al OUG nr. 148/2005, la numărul copiilor născuţi şi nu la numărul naşterilor, motiv pentru care dispoziţiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.
HG nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o naştere simplă şi alta multiplă.
3.Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 79/F/CA din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Alba şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Alba, în motivarea recursului, arată că prin HG nr. 1025/2006 au fost aprobate normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Conform art. 3 alin. (1) din HG. nr. 1025/2006, ce face obiectul excepţiei de nelegalitate, naşterea este definită ca „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii".
Din analiza acestui text legal coroborat cu dispoziţiile OUG nr. 148/2005 nu rezultă nici un element de natură a duce la convingerea că prin norma atacată s-ar restrânge sfera de aplicare a actului normativ pentru executarea căruia a fost elaborată HG. nr. 1025/2006 şi implicit art. 3 alin. (1), respectând normele de tehnică legislativă.
Definiţia dată naşterii, aleasă de legiuitor, respectă întrutotul înţelesul comun avut de acest fenomen natural, neîntrezărindu-se vreo altă formulare a definiţiei care să satisfacă interesele reclamantei şi care să nu intre în contradicţie cu OUG nr. 148/2005.
Concluzia că indemnizaţia pentru îngrijirea copilului până la 2, respectiv 3 ani, nu este în favoarea copilului rezultă din coroborarea art. 1, art. 4, art. 5, art. 6, art. 8 din OUG nr. 148/2005. Astfel, potrivit art.5 de indemnizaţie beneficiază oricare dintre părinţii fireşti ai copilului dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 şi dacă depune înscrisurile prevăzute la art. 8.
Singurul drept care este înscris în favoarea copilului în OUG nr. 148/2005 este alocaţia de stat, reglementată de art. 4, alocaţie care se acordă pentru fiecare copil, aşa încât, în speţa de faţă, celor trei copii ai reclamantei li se cuvin trei alocaţii în cuantumul de la art. 4, care li s-a şi acordat.
A aplica dispoziţiile ordonanţei conform celor dispuse de instanţa de fond ar duce la discriminare între copii născuţi concomitent (gemeni, tripleţi) şi copii născuţi succesiv la intervale mai mici de doi ani, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 si 43 din Constituţia României. Este adevărat că pentru creşterea a doi sau trei copii se impun cheltuieli mai mari şi că legile nu sunt perfecte ci perfectibile însă instanţa era ţinută să aplice OUG nr. 148/2005 şi HG nr. 1025/2006 în forma în vigoare, doar legiuitorul fiind în măsura a modifica legea atunci când apreciază că nu este în acord cu situaţia economică , socială , cu normele europene, etc.
II. Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată în cauză având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare potrivit cărora Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea, părţii interesate (...)".
S-a arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Nu prezintă relevanţă invocarea, de către instanţa de fond, a similitudinii cu regimul juridic al ordonanţelor de Guvern, care reprezintă acte atipice, cu putere de lege, adoptate de Guvern în temeiul art. 115 din Constituţia României, în temeiul principiului delegării legislative.
Pe fondul cauzei, recurentul mai arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii".
Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Aşadar, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Recurentul mai arată că, însăşi Curtea Constituţională, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.6 din OUG nr. 148/2005, a reţinut că „actul normativ instituie o formă de protecţie socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, în scopul stimulării creşterii natalităţii şi diminuării fenomenului de abandon al copiilor".
Ţinând cont de cele menţionate, indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o singură naştere, se acordă o singură indemnizaţie.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii.
Astfel, această prestaţie înlocuieşte, pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa discriminare creată între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condiţiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, şi, în nici un caz, o componentă a alocaţiei destinate copiilor.
4. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Mai întâi, referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii excepţie invocată de Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze".
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privinţa analizării legalităţii, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral "fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
Referitor la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a OUG s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Nici referirile la Decizia pronunţată de Curtea Constituţională nu au relevanţă în prezenta cauză deoarece nu a invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Alba şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, împotriva sentinţei civile nr. 79/F/CA din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 369/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3753/2009. Contencios → |
|---|
