ICCJ. Decizia nr. 4173/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4173/2009
Dosar nr. 209/33/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea hotărârii nr. 23708 din 17 decembrie 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2008.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în perioada septembrie 1940 – martie 1945, a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia sa datorită persecuţiilor etnice ca urmare a Dictatului de la Viena din localitatea Popeşti, comuna Baciu, în localitatea Turda, judeţul Cluj.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că reclamanta şi familia acesteia s-au refugiat din comuna Popeşti motivat de teama persecuţiilor etnice săvârşite de autorităţile maghiare, iar reîntoarcerea din refugiu a avut loc în cursul anului 1945.
La dosar a fost depusă hotărârea nr. 14034 din 17 martie 2004 prin care i s-a recunoscut calitatea de persoană refugiată martorei L.N.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 23708 din 17 decembrie 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2008.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri pârâta, C.J.P.C., a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece aceasta nu a făcut dovada celor susţinute.
Recurenta mai arată că potrivit pluralului legii ar trebui să avem două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date: data de plecare, localitatea de întoarcere, data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 14034 din 17 martie 2004 din care rezultă că martorul reclamantei s-a aflat în aceeaşi situaţie cu aceasta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta împreună cu familia sa a fost nevoită să se refugieze, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinţei civile nr. 181 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4172/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4174/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
