ICCJ. Decizia nr. 4166/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4166/2009
Dosar nr. 4490/1/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 932/2009, Plenul C.S.M. a respins contestaţia formulată de P.L.M. împotriva Hotărârii nr. 351 din 14 mai 2009 a Secţiei pentru Judecători a C.S.M.
Plenul C.S.M. a reţinut, în esenţă, că prin Hotărârea nr. 351 din 14 mai 2009, secţia pentru judecători, a respins contestaţia formulată de doamna judecător P.L.M. împotriva Hotărârii nr. 26/2009 a Comisiei a de organizare a concursului pentru promovarea în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 31 mai 2009 pentru neîndeplinirea condiţiei privind existenţa raportului de evaluare.
Petenta a fost numită judecător inamovibil la judecătoria Medgidia la dau de 07 decembrie 2005, având o vechime, potrivit art. 44 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de 10 ani şi 5 luni, calculată la data de 31 mai 2009, iar anterior datei de 07 decembrie 2005, începând cu data de 01 ianuarie 1999, a fost avocat.
Începând cu data de 01 februarie 2008, s-a dispus detaşarea petentei la C.S.M., pentru o perioadă de 3 ani.
Plenul C.S.M. a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul „foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţii minime de vechime.
Astfel, s-a apreciat că petenta îndeplineşte condiţia referitoare la vechimea necesară pentru promovare şi cea privind lipsa sancţionării disciplinare în ultimii 3 ani, dar nu îndeplineşte condiţia existenţei raportului de evaluare a activităţii profesionale, toate condiţiile prevăzute de lege pentru promovarea în funcţii de execuţie fiind cumulative.
Împotriva Hotărârii nr. 932/2009 a Plenului C.S.M., în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin (7) din Legea nr. 317/2009, recurenta P.L.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta, în motivarea recursului arată că ar fi absurdă interpretarea acreditată de intimat, potrivit căreia activitatea profesională nu a putut fi evaluată pentru perioada 2005 - 2007, din cauza detaşării la C.S.M., intervenită după împlinirea celor 2 ani de activitate ca judecător, pe unicul considerent al absenţei de la instanţă, la data începerii procedurii de evaluare.
Recurenta mai susţine că nu există nici o dispoziţie legală care să restrângă obligaţia de a evalua activitatea profesională a magistratului care, pe durata desfăşurării procedurii de evaluare de către comisia de evaluare, nu îşi desfăşoară activitatea efectiv în cadrul acelei instanţe/acelui parchet, din indiferent ce raţiune (delegare, detaşare, transfer etc.)
Se mai arată că dispoziţiile reţinute în fundamentarea respingerii contestaţiei nu-şi găsesc aplicare, Hotărârea nr. 932/2009 a Plenului C.S.M. fiind emisă cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta mai arată că în situaţia în care lipsa evaluării nu îi este imputabilă judecătorului, după caz, procurorului, atunci acesta nu poate fi sancţionat, putând să se bucure de drepturile prevăzute de lege şi pentru exercitarea cărora s-a prevăzut îndeplinirea, printre altele, şi a condiţiei existenţei calificativului „foarte bine", calificativ ce se acordă în urma evaluării, în condiţiile stabilite de lege.
În conformitate cu art. 53 alin. (l) şi (2) din Constituţie, „exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, ... iar „restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică".
Dreptul la promovare în funcţii de execuţie reprezintă, în mod analog, un drept fundamental în cariera judecătorului, drept care nu poate fi îngrădit sau limitat decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege şi numai dacă această măsură se dovedeşte necesară într-o societate democratică.
Orice altă interpretare, în sensul celei reţinute prin actul administrativ recurat, ar fi de natură să conducă la transformarea instituţiei detaşării într-o sancţiune, care l-ar opri practic pe magistratul detaşat de la exerciţiul dreptului de a fi evaluat şi de a promova în funcţii de execuţie, ceea ce nu poate fi acceptat, în condiţiile în care sancţiunile sau derogările de la norma generală trebuie să fie expres şi limitativ prevăzute de lege.
Recurenta mai menţionează că prin Hotărârea nr. 12/2008 a Secţiei pentru judecători, s-a dispus detaşarea ei şi detaşarea altor judecători, de la Tribunalul Bucureşti (doamna judecător R.S.), Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti (doamna judecător A.V.T.), Curtea de Apel Bucureşti (doamna judecător A.S.S.) şi respectiv Tribunalul Giurgiu (doamna judecător S.E.D.), acestor judecători fiindu-le evaluată activitatea în cursul anului 2008 şi întocmindu-li-se rapoartele de evaluare prevăzute de lege pentru perioada 2005 - 2007.
Chiar dacă această hotărâre a Plenului a fost emisă în considerarea unui concurs de promovare distinct, recurenta aprecieză că nu poate fi primit argumentul schimbării voinţei Plenului C.S.M. în a recunoaşte dreptul la promovare unor magistraţi, exclusiv raportat la un concurs sau altul, raţiunea acestei recunoaşteri fiind, în esenţă, aceeaşi, respectiv lipsa evaluării acestora, din orice fel de cauze neimputabile lor, pe de o parte, iar pe de altă parte intimatul nu poate dovedi survenirea unor alte raţiuni legale pentru a justifica aplicarea faţă de subsemnata a unui tratament diferit de cel aplicat altor judecători aflaţi în situaţii identice sau comparabile cu mine.
În fine, recurenta mai susţine că singura concluzie ce poate rezulta din actul administrativ dedus judecăţii este aceea a aplicării unui tratament vădit discriminatoriu privind condiţiile de încadrare în muncă, criteriile şi condiţiile de recrutare, selectare şi promovare, accesul la toate formele şi nivelurile de orientare, formare şi perfecţionare profesională, în condiţiile deplinei aplicabilităţi a art. 2 şi 3 lit. a) din OG nr. 137/2000, care, cu atât mai mult, nu poate constitui raţiunea restrângerii dreptului la înscriere în vederea concursului de promovare în funcţii de execuţie.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constatată că recursul este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
La data de 7 decembrie 2005, recurenta a fost numită judecător inamovibil la Judecătoria Medgidia, prin Decretul Preşedintelui României nr. 1191/2005, iar la data de 1 februarie 2008 a fost detaşată la C.S.M., unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.
Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 932/2008 a reţinut în esenţă că, deşi recurenta îndeplineşte condiţia minimă de vechime şi cea privind lipsa sancţionării disciplinare în ultimii 3 ani, nu îndeplineşte condiţia referitoare la evaluarea activităţii profesionale, toate condiţiile prevăzute de lege pentru promovarea în funcţii de execuţie fiind cumulative.
Prin Hotărârea nr. 345/2008 a Plenului C.S.M. s-a statuat că termenul de 2 ani de la numirea în funcţie, la care se referă art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, se calculează de la data numirii în funcţia de judecător sau procuror, prin Decret al Preşedintelui României.
Or, în speţa de faţă, luând în calcul faptul că recurenta a împlinit 2 ani de la numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Medgidia, prin Decret al Preşedintelui României, la data de 5 decembrie 2005, rezultă fără putinţă de tăgadă că lipsa evaluării, pe perioada anilor 2005 - 2007, nu îi este imputabilă.
La data numirii recurentei în funcţia de judecător inamovibil, respectiv, 7 decembrie 2005, era în vigoare Regulamentul privind evaluarea judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 324/2005, care la art. 4 alin. (3) prevedea că evaluarea judecătorilor şi procurorilor detaşaţi se face de instituţia la care aceştia funcţionează, în raport de specificul activităţii desfăşurate şi de reglementările existente la acele instituţii.
Modificarea acestor dispoziţii a avut loc la sfârşitul anului 2007, respectiv la data de 29 noiembrie 2007, data publicării în M. Of. a Regulamentului, adică la finalul perioadei de evaluare. O soluţie contrară ar conduce la încălcarea regulii tempus regit actum. Potrivit acesteia, o lege poate fi apreciată numai în funcţie de regimul constituţional sub imperiul căruia a fost adoptată.
În altă ordine de idei, potrivit dispoziţiilor legale, detaşarea nu implică pierderea calităţii de judecător şi nici a drepturilor şi obligaţiilor corelative, inclusiv dreptul de a fi evaluat şi de a promova.
O altă interpretare ar fi de natură să conducă la transformarea instituţiei detaşării într-o sancţiune, aspect ce nu poate fi reţinut, deoarece este cunoscut faptul că orice sancţiune trebuie să fie expres şi limitativ prevăzută de lege.
În considerarea celor menţionate, sunt şi dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor potrivit cărora: „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la C.S.M., I.N.M., Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale U.E. sau organizaţii internaţionale.
(2) Durata detaşării este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Detaşarea se prelungeşte o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3) În perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este detaşat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti".
Prin urmare, se constată că instituţia detaşării nu a fost reglementată de legiuitor ca o sancţiune, ci dimpotrivă aceasta reprezintă o măsură lăsată de legiuitor la îndemâna instituţiilor enumerate de lege, în vederea eficientizării activităţii specifice acestora.
De asemenea, P.C.S.M. a statuat în repetate rânduri, că dacă lipsa evaluării nu îi este imputabilă judecătorului sau, după caz, procurorului atunci acesta nu poate fi sancţionat, putând să se bucure de drepturile prevăzute de lege.
Astfel, în cuprinsul H.P.C.S.M. nr. 742/2007 şi nr. 6/2007 se arată că procurorii, iar pentru identitate de raţiune şi judecătorii, care au fot numiţi în funcţie de mai mult de doi ani, dar a căror activitate profesională nu a fost evaluată din motive neimputabile acestora pot participa la concursul de promovare în funcţie de execuţie.
În concluzie, recurenta din prezenta cauză nu poate fi sancţionată prin împiedicarea de a participa, pentru o lungă perioadă de timp, la orice concurs de promovarea, pentru motive neimputabile acesteia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţia României, republicată «Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor» ş.a., iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege «restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societatea democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii».
Din analiza prevederilor constituţionale menţionate, rezultă că, în cazul de faţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unui drept.
În cauza dedusă judecăţii, este aplicabil principiul egalităţii de tratament juridic.
Principiul egalităţii sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situaţie identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.
Funcţia sa este aceea de a preveni formularea de distincţii arbitrare şi de a evita diferenţele de tratament juridic fără motive obiective.
Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi.
Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă şi perfecţionată a principiului egalităţii tuturor în faţa legii. De altfel, art. 7 din Declaraţia Universală proclamă că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţia egală a legii.
Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. este un drept subiectiv substanţial. Textul în discuţie enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.
În plus, Protocolul nr. 12 la C.E.D.O. impune interdicţia generală a oricărei forme de discriminare.
De asemenea, Curtea de la Strasbourg reţine două criterii cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de tratament în exercitarea sau beneficierea de un drept recunoscut (C.E.D.O., 23 noiembrie 1983; C.E.D.O., 18 februarie 1991) şi lipsa unei justificări obiective şi rezonabile (C.E.D.O., 23 iulie 1968).
Mai precis, în opinia C.E.D.O., „a distinge nu înseamnă a discrimina", iar diferenţa de tratament devine discriminare atunci când autorităţile naţionale introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În sistemul nostru juridic, principiul analizat se găseşte reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi în OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Se cuvine a fi subliniat faptul că instanţa constituţională a precizat, în acord cu jurisprudenţa europeană, că principiul egalităţii presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice.
Or, în cauza de faţă, trebuie aplicat acest principiu, întrucât se regăsesc situaţii identice în privinţa altor magistraţi.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va anula Hotărârea nr. 932/2009 a P.C.S.M., prin care a fost respinsă contestaţia recurentei formulată împotriva Hotărârii nr. 351/2009 a Secţiei pentru Judecători a C.S.M. şi va admite cererea petentei pentru înscrierea la concursul de promovare în funcţii de execuţie organizat la data de 31 mai 2009, constatând că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.L.M., împotriva Hotărârii nr. 932/2009 a P.C.S.M.
Anulează hotărârea atacată, prin care a fost respinsă contestaţia recurentei formulată împotriva Hotărârii nr. 351/2009 a Secţiei pentru Judecători a C.S.M.
Admite cererea petentei P.L.M. de înscriere la concursul de promovare în funcţii de execuţie organizat la data de31 mai 2009, constatând că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4164/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4167/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
