ICCJ. Decizia nr. 421/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 421/2009
Dosar nr. 1201/36/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta C.N. Administraţia Porturilor Maritime SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 148 din 7 aprilie 2008, în cuantum de 8.769.739 lei, până la pronunţarea instanţei de fond privind anularea actului administrativ.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că Decizia de impunere contestată este nelegală şi netemeinică, atât în ceea ce priveşte contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, TVA, cât şi în privinţa reducerii pentru profitul reinvestit.
Reclamanta a argumentat cererea de suspendare a actului administrativ menţionat prin faptul că suma contestată şi dovedită cu înscrisuri este împovărătoare, iar achitarea acesteia ar crea dificultăţi financiare companiei.
Prin sentinţa civilă nr. 661/CA din 25 iulie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea deciziei de impunere nr. 148 din 7 aprilie 2008 a A.N.A.F. – D.G.A.M.C., până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta justifică îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru aprobarea cererii de suspendare şi anume:
a) să existe un caz bine justificat, în sensul punerii la îndoială a prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu;
b) pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., prin D.G.F.P. Constanţa.
Recurenta consideră hotărârea pronunţată de instanţa de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, considerând că aceasta reia doar textele din acte normative şi face trimitere la principii de drept, fără a se motiva în concret care sunt considerentele care au condus la soluţia adoptată.
Menţionează că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 lasă la aprecierea instanţei suspendarea unui act administrativ, fără ca simpla cerere formulată în acest sens să determine obligaţia instanţei de a dispune suspendarea.
Mai arată recurenta că, în cuprinsul hotărârii atacate, în afara sintagmei „în cauza în speţă reclamanta justifică îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii" nu se regăseşte niciun motiv care să susţină în concret hotărârea adoptată, iar susţinerile reclamantei, făcute în cererea de chemare în judecată nu au fost probate prin materialul probator administrat.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
Din cuprinsul textului de lege menţionat se observă că, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării, sunt necesare a fi îndeplinite două condiţii şi anume:
- existenţa cazului bine justificat şi
- prevenirea producerii unei pagube iminente.
Dar, simpla enunţare a acestor două condiţii, prin preluarea textelor prevăzute în lege, nu este suficientă pentru a se dispune suspendarea executării, măsură care are un caracter provizoriu şi excepţional. Astfel, reclamantul trebuie să facă dovada, în concret, că din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ vizat, iar paguba care s-ar produce este o consecinţă a măsurilor de executare, iar nu a executării actului administrativ însuşi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, rezultă că instanţa fondului s-a mulţumit să constate îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de lege, fără a observa că o serie de afirmaţii făcute în cererea de suspendare nu au fost susţinute în mod corespunzător, cu dovezile necesare, care să demonstreze necesitatea suspendării.
Astfel, sumele apreciabile la care se face referire în cerere, ca reprezentând obligaţii fiscale suplimentare stabilite, nu pot constitui prin ele însele motive care să justifice suspendarea.
Rezultă că instanţa fondului a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, urmând a se dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar pe fond respingerea cererii de suspendare formulată.
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Constanţa, în numele A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 661/CA din 25 iulie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4208/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4213/2009. Contencios → |
|---|
