ICCJ. Decizia nr. 4205/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4205/200.
Dosar nr. 6077/2/200.
Şedinţa publică din 9 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii O.R.M., ş.a., Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Statistică obligarea acestuia la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, respectiv 1 ianuarie 2004 şi până la data plăţii efective, sume care urmează a fi reactualizate în raport de indicele de inflaţie.
S-a mai solicitat şi obligarea pârâtului la plata contravalorii alocaţiei de individuale de hrană, acordate sub forma tichetelor de masă, aferentă perioadei 15 octombrie 2005 - până în prezent, sume actualizate similar.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că drepturile solicitate, respectiv suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, iar raţiunea pentru care aceste sporuri au fost acordate a fost aceea că funcţionarul public trebuie să fie salariat corespunzător, având în vedere că legea prevede pentru acesta o serie de incompatibilităţi şi pentru a se putea preveni şi sancţiona corupţia.
Mai arată reclamaţii că aceste drepturi au fost acordate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, republicată în 21 aprilie 2003, iar începând cu 23 noiembrie 2004, acordarea sporurilor în discuţie a fost suspendată prin apariţia OUG nr. 92/2004.
În ceea ce priveşte tichetele de masă, se arată că Legea nr. 142/1998 a prevăzut şi pentru salariaţii din unităţile bugetare, dreptul de a primi tichete de masă, însă în cazul lor, acest drept nu a fost acordat, creându-se astfel discriminare faţă de alte categorii de salariaţi din domeniul bugetar.
Au mai arătat reclamanţii că prin legile bugetului de stat, s-a restrâns dreptul instituit de Legea nr. 142/1998, iar prin aplicarea acestei legi, se încalcă art. 41 alin. (2) din Constituţia României, precum şi art. 53 din acelaşi act normativ, ca şi art. 41 din CEDO.
Pârâtul Institutul Naţional pentru Statistică a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de netimbrare, excepţia prematurităţii cererii, în privinţa punctelor 1, 2 din petitul acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 octombrie 2005.
Prin sentinţa nr. 3526 din 15 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiate excepţiile netimbrării şi prematurităţii cererii şi a admis, în parte, excepţia prescripţiei în ceea ce priveşte capetele 1 şi 2 de cerere, doar pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 25 noiembrie 2004, respingând în consecinţă aceste capete de cerere pentru perioada indicată; a respins în rest acţiunea formulată de reclamanţi ca nefondată.
Referitor la excepţia netimbrării acţiunii, Curtea de Apel a reţinut că aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar, potrivit dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată.
De asemenea, Curtea a reţinut că şi excepţia prematurităţii invocată prin întâmpinare este neîntemeiată. Pretenţiile reclamanţilor de la punctele 1 şi 2 din petitul acţiunii se întemeiază pe prevederile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, republicată, Curtea apreciind că acestea conferă drepturi patrimoniale complete, fără a fi condiţionate de intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune pentru acordarea suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 octombrie 2005, Curtea a apreciat că este întemeiată, doar în ceea ce priveşte perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 92/2004.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordarea o solicită reclamanţii, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară existenţa unor dispoziţii legale date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea dispoziţiilor legale menţionate.
Constată Curtea, că în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la. plata unor sume de bani imposibil de calculat.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea alocaţiei individuale de hrană sub forma tichetelor de masă în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, Curtea a reţinut că acest text de lege priveşte doar salariaţii care-şi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, ceea ce nu este cazul reclamanţilor funcţionari publici.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie conform art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că aprecierea instanţei de fond, potrivit căreia prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 n-ar stabili drepturi patrimoniale propriu-zise, ci doar vocaţia de a le obţine, nu poate fi primită, întrucât, dimpotrivă, această normă stabileşte drepturi patrimoniale propriu-zise atât în ceea ce priveşte salariul de bază, cât şi cel al sporului pentru vechimea în muncă.
Totodată, mai arată recurenţii că instanţa de fond nu poate invoca un vid legislativ în soluţionarea cauzei cu care a fost învestită, cu referire la modalitatea de calcul.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., precum şi cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
„Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariate, în condiţiile legii.
Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici".
(3) Dispoziţiile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.
Este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", însă, dreptul la salariu al funcţionarilor publici este reglementat în Secţiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi şi îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Or, în reglementările drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici în vigoare pentru perioada în care recurenţii-reclamanţi solicită plata drepturilor în calitate de funcţionari publici în cadrul Institutului Naţional de Statistică, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului şi nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel fiind, a admite teza reclamanţilor şi a obliga autoritatea să-le acorde suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment începând cu 01 ianuarie 2004 şi până la data plăţii efective, ar însemna ca instanţa, în lipsa unor reglementări şi criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.
Or, o asemenea situaţie echivalează cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, limitate constituţional la aplicarea dreptului pozitiv şi substituirea autorităţii judecătoreşti în rolul ce revine puterii legislative, în speţă de a adapta legea de salarizare a funcţionarilor publici.
Cu privire la incidenţa art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut, cu valoare de principiu, că drepturile de creanţă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor-Omului, însă, mergând mai departe, CEDO a reţinut că „o creanţă nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (CEDO, Decizia din 18 octombrie 2002, cauza Fernandez-Molina Gonzales şi alţii împotriva Spaniei).
În cauză, dreptul solicitat de reclamanţi la plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu îşi găseşte o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenţei CEDO, o creanţă care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nici motivul de recurs referitor la acordarea sumelor privind contravaloarea tichetelor de masă, nu poate fi reţinut, întrucât prin Decizia nr. XIV din 18 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, s-a stabilit că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda funcţionarilor publici.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.R.M., ş.a., Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3526 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4195/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4208/2009. Contencios → |
|---|
