ICCJ. Decizia nr. 4213/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4213/200.
Dosar nr. 1502/44/200.
Şedinţa public de la 9 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Galaţi anularea hotărârii nr. 2458 din 3 noiembrie 2008 a Comisiei de aplicare a Legii 189/2000, recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente conform legii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în perioada 1 septembrie 1940 - 25 martie 1945 părinţii săi s-au refugiat în localitatea Turda (Raionul Istria), jud. Tulcea, precum şi faptul că aceasta s-a născut în timpul refugiului, în anul 1944.
Prin sentinţa civilă nr. 34 din 17 februarie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei C.E., a dispus anularea hotărârii nr. 2458 din 3 noiembrie 2008 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 şi a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de refugiat şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu începere de la data pronunţării prezentei hotărâri.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 2458 din 3 noiembrie 2008, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 105/1999 aprobată şi completată prin Legea 189/2000, cu motivarea că petenta s-a născut la un interval mai mare de 300 de zile de la data la care începe perioada de strămutare a părinţilor, apreciind că această situaţie nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.
În baza probelor administrate în cauză, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind şi cazul copiilor născuţi în refugiu, care au suportat condiţiile grele de viaţă ce au decurs din situaţia de refugiaţi a părinţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă următoarele.
Sentinţa instanţei de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greşite a prevederilor legale în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a calităţii de beneficiar.
Efectele strămutării şi ale persecuţiei etnice suferite de părinţi s-au răsfrânt şi asupra copiilor născuţi după strămutarea părinţilor, însă legea nu îi prevede ca beneficiari pe aceştia.
Se mai arată că întrucât refugiul a avut loc în perioada septembrie 1940 - martie 1945, iar reclamanta s-a născut la data de 10 decembrie 1944, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, aceasta nu poate avea calitatea de persoană persecutată din motive etnice.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul şi interpretarea textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.
Prin Hotărârea contestată nr. 2458 din 3 noiembrie 2008 pârâta Casa de Pensii Galaţi, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, a respins cererea formulată de reclamanta C.E., reţinând că aceasta nu a dovedit persecuţia etnică, fiind născută în anul 1944, la 3 ani de la strămutarea părinţilor în Localitatea Turda, Raionul Istria, Judeţul Tulcea.
Chiar dacă reclamanta s-a născut la data de 10 decembrie 1944 în Localitatea Turda, Raionul Istria, Judeţul Tulcea, după 3 ani de la strămutarea părinţilor săi, nu se poate aprecia că aceasta nu a suferit o persecuţie pe motive etnice în perioada de când s-a născut şi până la 25 martie 1945.
Pe de altă parte, nu se pot reţine susţinerile recurentei-pârâte cum că „reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei etnice pe care o invocă", întrucât legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.
Or, în cazul de faţă reclamanta a fost nevoită să suporte alături de părinţii săi privaţiunile ce sunt inerente strămutării dintr-o regiune în alta.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin nerecunoaşterea reclamantei a calităţii de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, aceasta a fost vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, fiind astfel îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi împotriva sentinţei nr. 34 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2009.
Irevocabilă.
← ICCJ. Decizia nr. 421/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4218/2009. Contencios → |
---|