ICCJ. Decizia nr. 4499/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4499/2009
Dosar nr. 3988/1/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 910 din 18 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 325 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de control judiciar a apreciat că judecătorul fondului a dat o rezolvare corectă fondului problemei pusă în discuţie, respectiv legalitatea şi temeinicia deciziei de respingere a cererii de retrocedare a imobilului de către Statul Român.
În primul rând, Înalta Curte a observat că recurenta pârâtă a recunoscut şi ea legalitatea soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român.
În opinia instanţei de control judiciar, esenţial este faptul că intimatul reclamant Consiliul Local Gârbău recunoaşte că, din anul 1992, imobilul este administrat de P.O.R. Corneşti, care a efectuat lucrări de reparaţii capitale şi curente, precizând chiar că sunt de acord cu retrocedarea acestui imobil în baza probelor ce se vor administra.
De asemenea, Înalta Curte a apreciat că nu poate fi reţinut punctul de vedere al recurentei pârâte, în sensul că dreptul de proprietate se poate considera dobândit doar prin înscriere în cartea funciară, potrivit art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938, iar în situaţia acceptării acestui punct de vedere urmează a fi inaplicabilă şi inutilă reglementarea din art. 4 alin. (3) din OUG nr. 94/2000.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat contestaţie în anulare, în temeiul art. 317 -321 C. proc. civ., de către Statul Român prin Consiliul Local Gârbău, care a solicitat admiterea prezentei căi extraordinare de atac, admiterea recursului şi respingerea acţiunii.
În concepţia contestatoarei, P.O.R. Corneşti nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării abuzive, iar declaraţia notarială de notorietate nu face proba indubitabilă a dreptului aflat în discuţie, atâta timp cât nu se coroborează cu alte probatorii.
În plus, contestatoarea arată că instanţa a interpretat în mod greşit prevederile art. 4 alin. (3) din OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi faptul că P.O.R. Corneşti nu a respectat prevederile art. 17 alin. (1) din Decretul – Lege nr. 115/1938.
Pe de altă parte, contestatoarea învederează că imobilul în litigiu figurează în evidenţele comunei Gârbău începând cu anul 1968, anul în care a avut loc reorganizarea administrativ – teritorială, şi că nu deţine documente în legătură cu preluarea acestui imobil.
Prin întâmpinarea de la filele 10-12 dosar, intimata P.O. Corneşti a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca lipsită de interes şi, în subsidiar, ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.
În cadrul întâmpinării, intimata arată că Statul Român prin Consiliul Local Gârbău nu a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, ceea ce semnifică recunoaşterea implicită a legalităţii acesteia.
În plus, în concepţia aceleiaşi intimate, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată în condiţii procedurale precis conturate de prevederile art. 317-318 C. proc. civ.
Pe de altă parte, intimata anterior individualizată susţine că, în speţa de faţă, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare speciale, întrucât instanţa de recurs a analizat şi s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de recurs.
Prin întâmpinarea de la filele 14-18 dosar, intimata Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi, în ipoteza în care aceasta va fi admisă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În cadrul acestei întâmpinări, intimata a realizat un scurt istoric al litigiului, dar şi o prezentare a situaţiei de fapt şi de drept.
Prin cererea depusă la fila 20 dosar, contestatoarea a formulat o dezvoltare a motivelor de contestaţie în anulare.
În primul rând, se apreciază că, în cauză, sunt incidente prev. art. 318 teza a II –a C. proc. civ., întrucât instanţa, care a respins recursul, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare: mai precis, Înalta Curte nu se pronunţă asupra petitului privind anularea Deciziei nr. 1014 din 06 octombrie 2006 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
În al doilea rând, se apreciază că, în cauză, sunt aplicabile şi prevederile art. 317 alin. (2) teza a II –a C. proc. civ., în sensul că, deşi au fost motive invocate în cererea de recurs, instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt.
În concepţia contestatoarei, întreaga motivare a instanţei supreme, în Decizia atacată, se centrează pe poziţia pronunţată în baza adresei emise în mod fraudulos de foştii reprezentanţi ai Statului Român, prin care au fost de acord cu admiterea acţiunii, chiar dacă imobilul nu a aparţinut niciodată P.O.R.
Intimata P.O. Corneşti a depus la dosar o notă de cheltuieli şi înscrisuri doveditoare(filele 29-32 dosar recurs).
Analizând prezenta cale extraordinară de atac, prin prisma criticilor formulate, cât şi din perspectiva prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:
În primul rând, trebuie subliniat faptul că, în cererea introductivă de instanţă, contestatoarea a reiterat situaţia de fapt şi criticile din recurs, iar excepţiile invocate de partea adversă în cadrul întâmpinării vizează această contestaţie în anulare iniţială.
Ulterior, însă, contestatoarea şi-a precizat calea extraordinară de atac, prin indicarea temeiurilor juridice şi de fapt, astfel că Înalta Curte va avea în vedere aceste susţineri, cu ocazia pronunţării asupra fondului contestaţiei în anulare.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Aşadar, anularea unei decizii pronunţate de instanţa de recurs, în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ, poate fi dispusă numai dacă instanţa nu a cercetat deloc una din criticile formulate de recurent.
În acest context, trebuie reamintit faptul că instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare.
În speţa de faţă, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., nefiind vorba de necercetarea vreunui motiv de recurs: întreaga motivaţie a instanţei de control judiciar se subsumează analizării legalităţii Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; de altfel, Înalta Curte a apreciat că soluţia de anulare a actului administrativ aflat în discuţie – pronunţată de instanţa de fond – este legală, avându-se în vedere toate considerentele expuse în Decizia din recurs.
În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că s-a invocat în prezenta contestaţie în anulare art. 317 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Alin. (2) al aceluiaşi articol precizează următoarele: „cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
În litigiul de faţă, în mod evident nu există critici privitoare la lipsa procedurii de citare sau necompetenţă.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că susţinerile contestatoarei nu prezintă relevanţă juridică, din perspectiva textului legal analizat.
Prin urmare, nu sunt incidente prevederile art. 317 alin. (2) teza I C. proc. civ.
În raport de cele expuse anterior, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
În baza art. 274 C. proc. civ., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 4914 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Parohia Ortodoxă Română Corneşti (conform înscrisurilor de la filele 30-32 dosar, s-a făcut dovada achitării sumei de 3570 lei – onorariu avocat şi 1344 lei – cheltuieli de transport).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Statul român, prin Consiliul Local al comunei Gârbău, împotriva Deciziei nr. 910 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Obligă contestatorul la plata către intimata P.O.R. Corneşti a sumei de 4914 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4497/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4501/2009. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
