ICCJ. Decizia nr. 4575/2009. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4575/2009
Dosar nr. 733/32/2008
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Bacău şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii V.G.M., P.N. şi SC M.E. SA Bacău împotriva acestor pârâte.
A fost admisă acţiunea reclamanţilor V.M., P.N. şi SC M.E. SA Bacău reprezentată de lichidatorul judiciar L.C. & H. SPRL Bacău şi anulată decizia nr. 7 din 11 martie 2008 şi în parte decizia nr. 1 din 16 noiembrie 2007 emise de pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău, în ceea ce priveşte angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC M.E. SA Bacău.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 1 din 16 noiembrie 2007 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău a fost dispusă angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC E. SA a persoanelor juridice SC M.E. SA Bacău, SC M.B. SA Buhuşi şi a persoanelor fizice V.M., P.N., R.M., C.M.A. şi S.M.D. pentru obligaţiile fiscale de plată în cuantum de 21.087,798 RON ale debitoarei SC E. SA.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că în urma divizării parţiale a SC E. SA au luat naştere 4 societăţi comerciale, respectiv SC M.E. SA Bacău, SC M.U. SA Bacău, SC M.B. SA Buhuşi şi SC M. SA Bacău, iar la data divizării datoriile restante la bugetul general consolidat erau de 26.406.257 RON, iar toate bunurile mobile şi imobile erau sechestrate de organul fiscal teritorial.
Instanţa a reţinut că procedura de executare a bunurilor SC E. SA nu a dus, până la data divizării, la recuperarea în totalitate a datoriilor acesteia din bunurile rămase după divizare, astfel încât executarea s-a extins asupra bunurilor rămase după divizare având în vedere existenţa drepturilor de gaj şi de ipotecă instituite anterior divizării.
Au fost valorificate toate bunurile SC M. SA şi SC M.U. SA şi parţial bunurile celorlalte două societăţi.
Instanţa a reţinut că prin încheierea din 27 iulie 2007 a Tribunalului Bacău a fost admisă cererea debitoarei SC M.E. SA şi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, fiind desemnat ca administrator judiciar Insolvexpert SPRL Bacău.
În şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor convocată de administratorul judiciar Insolvexpert SPRL, reclamantul V.M. a fost desemnat administrator special care să reprezinte interesele societăţii şi ale acţionarilor, să participe la procedură pe seama debitorului.
Instanţa a reţinut că, în această calitate de administrator special, V.M. a formulat în numele SC M.E. SA prezenta acţiune.
Instanţa de fond a reţinut că actele administrative atacate în cauza de faţă sunt emise de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău şi numai această parte are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Bacău.
Instanţa de fond a reţinut că pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prevăzute de lege, răspund solidar cu acesta administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
În cauza de faţă cei doi reclamanţi V.M. şi P.N., au avut calitatea de preşedinte, respectiv membru al Consiliului de administraţie al debitoarei SC E. SA Bacău în perioada 8 decembrie 1999 - 7 decembrie 2003, iar operaţiunea prin care organul fiscal a considerat că a avut loc o înstrăinare a bunurilor mobile şi imobile proprietatea SC E. SA o constituie divizarea care a avut loc la data de 31 martie 2004 şi al cărei proiect a fost adoptat la data de 14 noiembrie 2003 şi publicat în M. Of. din 2 decembrie 2003, iar Curtea nu a reţinut în cauză reaua-credinţă a reclamanţilor.
Instanţa a reţinut că divizarea parţială/desprinderea nu reprezintă voinţa reclamanţilor persoane fizice, ci voinţa societăţii exprimată, în condiţiile art. 240 din Legea nr. 31/1990, de Adunarea Generală a Acţionarilor SC E. SA.
S-a reţinut că temeiul angajării răspunderii solidare a reclamanţilor V.M. şi P.N., reţinut în deciziile contestate, îl reprezintă art. 27 alin. (2) lit. a)-c) C. proc. fisc., iar instanţa a constatat că aplicabilitatea acestui text presupune îndeplinirea tuturor cerinţelor rezultând din alin. (1) cumulat cu cel puţin una din condiţiile prevăzute de alin. (2), iar în cauza de faţă nu au fost dovedite condiţiile prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta critică soluţia în întregul său şi arată în primul rând că nu au fost respectate normele procedurale, respectiv procedura de citare cu reclamanta SC M.E. SA a fost viciată, atât cu privire la numele lichidatorului, cât şi la sediul acestuia (a fost citat lichidator C.G. la adresa din Bacău, strada R. şi nu L.C. & H. SPRL Bacău, strada N.T., cu toate ca din minuta şi din sentinţa rezulta ca instanţa avea cunoştinţa de denumirea corectă a societăţii de lichidare, ceea ce a avut drept consecinţă nerespectarea unui principiu fundamental, cel al contradictorialităţii.
Cu privire la cererea de renunţare la acţiune a reclamantului V.M. precizează recurenta că în virtutea rolului său activ şi în vederea prevenirii oricăror greşeli a părţilor instanţa avea obligaţia ca înainte de a lua act de renunţare să prezinte părţilor consecinţele juridice ale renunţării, să verifice dacă partea are capacitatea de a face acte de dispoziţie şi în situaţia în care constată lipsa capacităţii de a exercita acest act, trebuia să pună în discuţia părţilor acest aspect şi să respingă cererea de renunţare.
Recurenta invocă excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei SC M.E. SA, având în vedere că la data de 6 mai 2008 era declanşată împotriva sa procedura de lichidare judiciară în temeiul Legii nr. 85/2006, precum şi excepţia lipsei de interes cu motivarea că suma stabilită prin decizia nr. 1 din 16 noiembrie 2007 (titlu executoriu) pe care o contestă constituie o creanţă cu care creditorul bugetar AFPCM Bacău a fost înscris de lichidatorul judiciar în tabloul definitiv consolidat al creditorilor şi care nu a fost contestată de niciun creditor sau altă persoană interesată, în speţă de reclamanta SC M.E. SA prin administratorul special.
Referitor la angajarea răspunderii solidare a SC M.E. SA Bacău, recurenta critică hotărârea primei instanţe pentru depăşirea rolului activ al instanţei şi interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 27 C. proc. fisc.
Apreciază recurenta că erau îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii solidare a reclamanţilor, persoane fizice, iar soluţia dată este rezultatul unei interpretări eronate a situaţiei de fapt, a proiectului de divizare şi a raportului de evaluare întocmit de salariaţii SC E. SA şi nu de un expert evaluator.
Prin întâmpinare intimata L.C. & H. SPRL Bacău a solicitat respingerea recursului, arătând că procedura de citare cu aceasta a fost efectuată, că a avut cunoştinţa de contestaţia formulată de administratorul special al debitoarei M.E. SA Bacău, acţiune care a însuşit-o în calitate de lichidator judiciar al M.E. SA Bacău, atât ca şi cabinet individual de insolvenţă C.G. (până la 26 septembrie 2009) cât şi ca practicant coordonator al L.C. & H. SPRL (după 26 septembrie 2008, data substituirii cabinetului individual de insolvenţă, de către societatea profesională L.C. & H. SPRL Bacău).
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurentă privind soluţionarea cauzei în condiţiile lipsei de procedură cu reclamanta SC M.E. SA se constată că este nefondată în raport de faptul că lichidatorul judiciar prin întâmpinare a confirmat că a fost legal citat, făcând trimitere la citaţia emisă la 10 februarie 2009, primită prin agent procedural şi semnată pentru luare la cunoştinţă, precum şi faptul că îşi însuşeşte contestaţia formulată de administratorul special M.V.
Curtea constată sub acest aspect că motivul privind vicierea procedurii de citare putea fi invocat de partea care a fost vătămată, căreia i s-ar fi încălcat dreptul de apărare în speţă reclamanta prin lichidatorul judiciar.
Aceeaşi este situaţia şi în privinţa motivelor vizând renunţarea la judecată a reclamantului V.M. în calitatea sa de administrator special al SC M.E. SA conform art. 246 C. proc. civ. şi citarea lichidatorului judiciar cu menţiunea dacă îşi însuşeşte acţiunea.
Administratorul special în procedura insolvenţei avea posibilitatea de a face acte de administrare ori conservare a patrimoniului SC M.E. SA, deci inclusiv de a contesta legalitatea deciziilor emise de recurentă, neputându-se reţine că nu avea calitate procesual activă în condiţiile Legii nr. 85/2006 pentru creanţele acestei societăţi şi contestarea angajării răspunderii acestei societăţi aflată în procedura insolvenţei.
În privinţa angajării răspunderii solidare a reclamantei SC M.E. SA Bacău şi reclamanţilor persoane fizice în mod corect prima instanţă a reţinut că nu s-a dovedit că insolvabilitatea SC E. SA a fost provocată prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia, şi nici reaua-credinţă a celor doi reclamanţi, chiar dacă divizarea, astfel cum era aceasta reglementată de art. 233 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ar putea fi considerată o înstrăinare a unora dintre bunurile mobile şi imobile proprietatea SC E. SA.
Conform art. 27 C. proc. fisc. nu se poate pune în discuţie cuantumul, legalitatea stabilirii obligaţiilor de plată restante ale debitorului şi modul lor de executare, ci doar îndeplinirea condiţiilor în care pentru aceste obligaţii pot răspunde alte persoane decât debitorul.
Astfel, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile codului răspund solidar cu acesta administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
Prima instanţă a reţinut că angajarea răspunderii solidare a uneia dintre societăţile desprinse din SC E. SA este lipsită de interes în condiţiile în care bunurile care ar putea fi executate în temeiul deciziei nr. 1 din 16 noiembrie 2007 sunt aceleaşi pe care organul fiscal le putea oricum executa ca urmare a faptului că fuseseră indisponibilizate anterior divizării.
S-a avut în vedere totodată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceleaşi dispoziţii legale C. proc. fisc. pentru obligarea răspunderii juridice solidare a persoanei juridice cu debitorul declarat insolvabil respectiv art. 27 alin. (1) şi (2).
Astfel, este necesară îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1) din art. 27 şi a cel puţin uneia din condiţiile prevăzute la alin. (2) din lege, ceea ce nu a rezultat în cauză, în condiţiile în care a operat o desprindere şi nu o înstrăinare a bunurilor societăţii mamă.
Pentru toate aceste considerente, constatând totodată, că rolul activ al instanţei conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu poate suplini obligaţia şi disponibilitatea părţii în solicitarea şi dovedirea în speţă a condiţiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii solidare cu debitoarea, în temeiul art. 27 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., Înalta Curte constată că soluţia recurată în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, este temeinică şi legală, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat.
Respinge recursul declarat de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău împotriva sentinţei civile nr. 43 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4571/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4585/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
