ICCJ. Decizia nr. 4754/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4754/2009
Dosar nr. 3337/1/2009
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2082 din 8 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat nul recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 718 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de fond, prin sentinţa atacată, a admis acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Profesională a Medicilor Specialişti T., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi a anulat prevederile art. 5 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1286 din 9 iulie 2008, respingând cererea privind stabilirea unui termen pentru punerea în executare a actului administrativ contestat.
Instanţa de recurs a avut în vedere că recursul declarat în cauză, nefiind semnat de Ministrul Sănătăţii, ca reprezentant legal al recurentului-pârât, nu putea fi semnat de directorul Direcţiei Juridice în lipsa unui mandat special, aşa cum impun dispoziţiile art. 67 C. proc. civ.
Totodată, instanţa de recurs a reţinut că Ordinul nr. 589 din 2 aprilie 2007 al Ministrului Sănătăţii nu face dovada calităţii de reprezentant al semnatarei recursului.
Împotriva deciziei nr. 2082 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare Ministerul Sănătăţii solicitând admiterea contestaţiei, anularea hotărârii atacate şi rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei în anulare se consideră că este incident motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., respectiv acela că „dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale” şi că practica instanţelor este în sensul admisibilităţii acestei căi de atac în cazul în care instanţa care a pronunţat hotărârea a considerat că persoana semnatară a recursului nu avea calitatea necesară semnării acestuia.
Este criticată soluţia instanţei de recurs care a constatat nul recursul, deşi la dosarul cauzei a fost depus Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 589 din 2 aprilie 2007 prin care era împuternicit un director să semneze în numele şi pentru Ministrul Sănătăţii actele ce urmau a fi depuse la instanţă.
Intimata Asociaţia Profesională a Medicilor Specialişti T. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, dar a invocat şi excepţia nulităţii căii de atac pentru că nu ar fi semnată de ministru în nume personal sau prin mandatar.
A fost depus la dosar Ordinul nr. 414 din 31 martie 2009 al Ministrului Sănătăţii.
I. Mai întâi, în baza art. 137 C. proc. civ., va fi analizată excepţia nulităţii căii de atac pentru lipsa calităţii de reprezentant a celui care a semnat-o.
În urma verificării actelor depuse la dosar rezultă că prin Ordinul nr. 414 din 31 martie 2009 al Ministrului Sănătăţii a fost împuternicit D.C., în calitatea sa de director al Direcţiei Legislative şi Asistenţă Juridică, să semneze în numele şi pentru Ministrul Sănătăţii, între altele şi declararea căilor extraordinare de atac ce vor fi depuse la instanţele judecătoreşti de orice nivel.
În prezenta cauză, contestaţia în anulare a fost formulată la 15 aprilie 2009 şi a fost semnată de către persoana împuternicită de Ministrul Sănătăţii - director D.C.
Este adevărat că parte în dosar este Ministerul Sănătăţii reprezentat de Ministrul Sănătăţii, dar conducătorul instituţiei publice a împuternicit un director din cadrul acestui minister să-l reprezinte şi să semneze în numele său şi pentru el, mai multe categorii de acte, între care şi căi extraordinare de atac.
În aceste condiţii, după ce s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a persoanei care a şi semnat contestaţia în anulare, excepţia nulităţii pentru lipsa calităţii de reprezentant va fi respinsă.
II. Referitor la contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În speţă, nu putem să apreciem că suntem în prezenţa unei greşeli materiale, în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., deoarece instanţa de recurs a solicitat să fie depus ordinul prin care a fost împuternicit directorul Direcţiei Juridice să semneze cererile de recurs, de către Ministrul Sănătăţii şi chiar a fost analizat acest ordin şi s-a considerat că nu face dovada calităţii de reprezentant şi de aceea, recursul a fost constatat nul.
Este adevărat că în practica instanţelor şi în doctrină s-a considerat că poate fi apreciată drept „greşeală materială” în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi atunci când a fost anulat greşit recursul ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, dar numai în cazul în care nu s-a observat că la dosar se află dovada acestui mandat.
Ori, în speţă, nu s-a dispus anularea recursului pentru lipsa calităţii de reprezentant pentru că nu s-a observat existenţa mandatului, ci s-a apreciat că acest mandat depus în faţa instanţei de recurs nu face dovada calităţii de reprezentant.
De aceea, nefiind în prezenţa unei greşeli materiale pentru a fi incidente dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., va fi respinsă contestaţia în anulare ca nefondată.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi obligat intimatul Ministerul Sănătăţii la plata cheltuielilor de judecată.
Însă, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor fi constatate că sunt nepotrivit de mari sau de mici, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită.
În prezenta cauză a fost depusă chitanţa de plata onorariului de avocat de 7.400 RON la care se adaugă cheltuieli de transport, însă onorariul de avocat este considerat prea mare în raport de faptul că în cauză a fost formulată întâmpinare şi în raport de complexitatea cauzei.
De aceea, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va fi redus cuantumul cheltuielilor de judecată la 3.500 RON, prin reducerea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii.
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Sănătăţii împotriva deciziei nr. 2082 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Obligă contestatorul la 3.500 RON cheltuieli de judecată către intimata Asociaţia Profesională a Medicilor Specialişti T., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4746/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4773/2009. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
