ICCJ. Decizia nr. 4816/2009. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4816/2009
Dosar nr. 187/2/2007
Şedinţa de la 3 noiembrie 2009
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data 25 iulie 2002, reclamantul Municipiul Giurgiu, prin Primar, a solicitat obligarea pârâţilor Consiliul Judeţean Giurgiu şi M.L.P.T.L. la plata sumei de 28.539.638.000 rol, reprezentând contravaloarea lucrărilor de branşament, alimentare cu apă şi alte utilităţi la locuinţele sociale construite în municipiul Giurgiu.
Curtea de Apel Bucureşti, iniţial investită cu acest litigiu, prin sentinţa nr. 120 din 14 noiembrie 2003, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.L.P.T.L., iar pe fond, a admis în parte acţiunea precizată de reclamantă, obligând Consiliul Judeţean Giurgiu la plata sumei de 34.409.273.000 rol.
A reţinut această instanţă că în speţă există o răspundere contractuală, bazată pe o convenţie încheiată în 2000 între Consiliul Judeţean Giurgiu şi municipiul Giurgiu, convenţie la care M.L.P.T.L. nu este parte.
Calificând calea de atac exercitată de Consiliul Judeţean Giurgiu drept apel, în raport cu modificările aduse Codului de procedură civilă, prin OG nr. 58/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în majoritate, prin Decizia nr. 751 din 9 februarie 2005, a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Acest apel a fost respins, prin Decizia civilă nr. 783 din 28 noiembrie 2005, decizie desfiinţată însă în recurs, prin Decizia nr. 2571 din 21 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, reţinându-se că acest litigiu nu are un caracter comercial, părţile implicate fiind autorităţi publice care nu pot avea calitatea de comercianţi, iar actele încheiate între ele nu pot fi calificate, datorită obiectului lor, drept contracte comerciale, acestea nereferindu-se la săvârşirea de către părţi de acte de comerţ aşa cum acestea sunt definite în art. 3 C. com.
Stabilindu-se că litigiul este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (6) coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus trimiterea cauzei spresoluţionare, în primă instanţă, Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, motivat de faptul că unul din pârâţi este o instituţie centrală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2899 din 15 noiembrie 2007, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 22 decembrie 1998 s-a încheiat contractul între M.L.P.A.T. (ulterior M.L.P.T.L., M.T.C.T. şi M.D.L.P.P.) în calitate de investitor şi societatea comercială M.K.J.V., în calitate de antreprenor, atât contractul cât şi licitaţia în urma căruia s-a încheiat având la baza HG nr. 687/1997. Finanţarea obiectivului ce a format obiectul acestuia a fost asigurată din credite externe.
Prin anexa contractului, s-a convenit că reprezentantul investitorului poate delega unele responsabilităţi reprezentantului delegat al investitorului (cu excepţia celor expres prevăzute a nu fi delegate), prin reprezentanţii delegaţi înţelegându-se „angajaţii investitorului sau cei ai autorităţii locale (Consiliul Judeţean sau Consiliul local) sau ai altei organizaţii".
Printre acţiunile ce se puteau îndeplini de către reprezentantul delegat al investitorului se numără şi punerea la dispoziţia antreprenorului a terenului şi a utilităţilor pentru zonele de lucru, obligaţie pe care investitorul a înţeles să o delege reprezentantului său delegat, în speţă, Consiliul Judeţean Giurgiu.
Convenţia încheiată la 16 decembrie 1998 între M.L.P.A.T. şi Consiliul Judeţean Giurgiu a fost încheiată sub condiţia suspensivă a încheierii contractului cu antreprenorul, iar Consiliul judeţean Giurgiu a încheiat cu reclamantul municipiul Giurgiu convenţia din 29 martie 2000 prin care delega, la rândul său, pe acesta din urmă să preia, în calitate de beneficiar direct, obligaţiile Consiliului Judeţean Giurgiu, ce decurg din convenţia încheiată cu M.L.P.A.T. şi care decurgeau, la rândul lor, din contractul încheiat de M.L.P.A.T. şi antreprenorul general.
Această convenţie prezintă un caracter de independenţă faţă de contractul comercial din 1998, reprezentând exclusiv voinţa părţilor contractante, Consiliul Judeţean şi Consiliul local Giurgiu.
Astfel, litigiul de faţă vizează exclusiv îndeplinirea obligaţiilor asumate, în ceea ce priveşte executarea lucrărilor de branşament şi plata acestora, din sursele de finanţare provenite din creditele externe puse la dispoziţia investitorului M.T.C.T., Consiliul judeţean fiind reprezentantul delegat al acestuia.
Prin urmare, faţă de raportul juridic dedus judecăţii M.D.L.P.L. este terţ, astfel încât, fiind vorba de un litigiu între două autorităţi locale, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Giurgiu, în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că reclamantul a înţeles să cheme în judecată şi o autoritate centrală nu prezintă relevanţă, competenţa în prima instanţă a instanţelor de contencios administrativ fiind dată de calitatea subiecţilor raportului juridic dedus judecăţii.
A mai reţinut această instanţă că, în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de recurs a dezlegat doar problema naturii litigiului, trimiţând cauza la instanţa de contencios administrativ, fără a face, în considerentele deciziei, analiza instanţei de contencios administrativ competente, în raport de organul autorităţilor publice titulare ale raportului juridic dedus judecăţii.
Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa civilă nr. 100/CAF din 2 aprilie 2009, s-a declarat, la rândul său, necompetent material în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Această instanţă a apreciat că pentru determinarea competenţei materiale în speţă este incident criteriul valoric instituit prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, întrucât obiectul acţiunii îl formează un act administrativ cu o valoare de peste 500.000 lei, aceasta revine, în primă instanţă, secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel.
Prin sentinţa nr. 2899 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti nu s-a avut în vedere valoarea actului, trecându-se, totodată, peste Decizia obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, făcând o apreciere de ansamblu a legii contenciosului administrativ, a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea respectivei instanţe.
Au fost avute în vedere şi statuările sentinţei civile nr. 16 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Giurgiu, prin care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de Consiliul Judeţean Giurgiu împotriva Municipiului Giurgiu, având ca obiect întoarcerea executării, pentru suma de 885.000 ron încasată de acesta în baza sentinţei comerciale nr. 120 din 14 noiembrie 2003, desfiinţată ulterior, în respectiva cauză competenţa materială fiind determinată în raport de dezlegarea dată de Înalta Curte naturii litigiului şi de valoarea obiectului acţiunii.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi, în vederea soluţionării acestuia.
Pronunţându-se asupra acestui conflict negativ de competenţă, în condiţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în considerarea argumentelor în continuare arătate.
Competenţa de atribuţiune a instanţelor este determinată, obiectiv, prin lege, pe baza unor criterii generale şi impersonale, fiind subiectivă însă prin cererea de chemare în judecată, ca element al acţiunii civile. În consecinţă, pentru verificarea competenţei instanţei nu interesează momentul stabilirii situaţiei juridice dintre părţi, ci acela al introducerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a degenerării acelei situaţii într-o stare conflictuală, susceptibilă de rezolvare numai prin mijlocirea instanţei.
În speţă, problema de drept a determinării competenţei materiale pentru soluţionarea cauzei a fost dezlegată, într-un al doilea ciclu procesual, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2571 din 21 septembrie 2006.
Instanţa Supremă a stabilit natura litigiului, procedând şi la individualizarea instanţei de contencios administrativ competente, în considerarea dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că unul dintre pârâţi este o instituţie centrală.
În aceste condiţii sunt incidente în cauză prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorul fondului.
Pe de altă parte, fără a contesta faptul că în litigiile de contencios administrativ competenţa materială este determinată de calitatea subiecţilor raportului juridic dedus judecăţii, neavând relevanţă, de principiu, împrejurarea că reclamantul a înţeles să cheme în judecată şi o autoritate publică centrală, dacă aceasta nu este subiect al respectivului raport, se impune precizarea că, în speţă, raportat la natura complexă a raporturilor juridice stabilite între părţi, la susţinerile acestora cu privire la limitele în care a operat delegarea de responsabilităţi şi la modalitatea de gestionare a creditelor externe în discuţie, stabilirea situaţiei juridice dintre părţi, în etapă procesuală a soluţionării excepţiei necompetenţei materiale, nu era legalmente posibilă, fiind de natură să antameze soluţia asupra fondului cauzei şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul poziţionat în categoria autorităţilor publice centrale.
Totodată, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, criteriul valoric - la care a făcut referire Tribunalul Giurgiu – este aplicabil numai în cazul litigiilor privind taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, nu şi a celor grefate pe un contract administrativ, situaţie în care competenţa materială se determină în raport de criteriul poziţionării autorităţilor publice implicate în sistemul administraţiei publice.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 22 pct. 5, coroborat cu art. 315 C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşt, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind Municipiul Giurgiu, prin Primar, Consiliul Judeţean Giurgiu şi M.D.L.P.L., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4810/2009. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 4823/2009. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
