ICCJ. Decizia nr. 5015/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5015/2009
Dosar nr.1564/2/2009
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1820 din 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIIl-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât, a admis în parte cererea reclamantului D.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatând refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii reclamantului privind programarea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române. Totodată a obligat pe pârât să stabilească data de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a respins cererea reclamantului privind plata daunelor morale, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, aceasta nu este întemeiată, având în vedere că sesizarea instanţei – 19 februarie 2009 – a avut loc în cadrul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care a început să curgă de la expirarea termenului legal de soluţionare a ultimei cereri, care a fost înregistrată pe data de 19 ianuarie 2009.
Pe fondul cauzei, a reţinut prima instanţă că, dispoziţiile Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevăd un termen în care autoritatea pârâtă să primească şi să înregistreze cererile de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, iar existenta unui număr de 360.000 de persoane care şi-au manifestat intenţia de depunere a cererilor, precum şi capacitatea limitată a Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile şi actele doveditoare privind acordarea sau redobândirea cetăţeniei române, conduc la concluzia imposibilităţii obiective de aplicare a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
A mai constatat prima instanţă că, în lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de înregistrare a cererilor, îi revine instanţei judecătoreşti obligaţia de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru asigura o protecţie reală a drepturilor fundamentale consfinţite de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru realizarea acestui scop, a apreciat prima instanţă că omisiunea legiuitorului poate fi complinită prin raportare la „termenul rezonabil" statuat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă esenţială a dreptului prevăzut de art. 6 din Convenţie, anume dreptul la un proces echitabil.
În acest context, instanţa de fond a constatat că de la data depunerii primei cereri (16 octombrie 2006) şi până la data sesizării instanţei (19 februarie 2009), raportat la cerinţa impusă de legiuitor în sensul ca aceste cereri să fie înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie, a trecut mai mult de 1 an de zile, nefiind respectat termenul rezonabil de către autoritatea pârâtă.
În ceea ce priveşte cererea privind acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că reclamantul nu a administrat probatorii în dovedirea prejudiciului moral pretins a fi cauzat, reclamantul nemaistăruind în soluţionarea acestei cereri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că nu este un caz de refuz nejustificat, întrucât Ministerul Afacerilor Externe a emis un răspuns, prin care îi încunoştinta că cererea lor va fi rezolvată favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni; că Ministerul Afacerilor Externe a recunoscut reclamanţilor realizarea dreptului legal, dar s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a procesa solicitările, mai ales având în vedere faptul că Secţia consulară există într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român.
Recurentul a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, referitor la cererea formulată în luna octombrie 2006.
În ce priveşte cererile formulate în anul 2008 şi 2009, recurentul a arătat că acţiunea nu este întemeiată, întrucât nu s-a împlinit termenul rezonabil, apreciat de instanţă ca fiind de 6 luni.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentinţa este legală şi temeinică.
Referitor la prescripţia dreptului la acţiune, raportat la cererea depusă de reclamanţi în luna octombrie 2006, Curtea constată că solicitarea recurentului este neîntemeiată.
În conţinutul Legii nr. 21/1991 nu este prevăzut un termen expres faţă de care petenţii să-şi poată valorifica dreptul la acţiune. Pe de altă parte există culpa pârâtului pentru nerezolvarea petiţiei, iar prin invocarea acesteia de către intimat (a propriei culpe), reclamantul nu poate fi sancţionat prin considerarea ca prescrisă a acţiunii pe care au formulat-o în justiţie. De altfel, reclamantul a stăruit în demersul lui revenind cu două cereri similare la datele de 03 decembrie 2008 şi de 19 ianuarie 2009, iar răspunsurile pârâtului în sensul că reclamantul va fi invitat prin poştă să depună cererile de redobândire a cetăţeniei române nu reprezintă o rezolvare a petiţiei formulate de intimat.
Prin răspunsurile şi prin atitudinea pârâtului s-a realizat restricţionarea, fără temei legal, a dreptului persoanelor de a înregistra o cerere, pentru considerentele care ţin de organizarea administrativă a serviciului din Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
În speţă este vorba de fixarea unui termen pentru înregistrarea cererilor, lucru care i-a fost refuzat reclamantului, prin aceasta fiind vătămat în drepturile lui conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Chiar dacă Legea nr. 21/1991 nu cuprinde prevederi în care să se precizeze un anume termen în intervalul căruia pârâtul să soluţioneze cererea reclamanţilor, nu înseamnă că ministerul poate amâna fără o limitare rezonabilă în timp soluţionarea cererii reclamantului, care tinde să-şi valorifice drepturile conferite de Legea nr. 21/1991.
Prin atitudinea sa recurentul a încălcat principiul termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, care prevede că fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind redobândirea cetăţeniei.
Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatului 500 RON cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinţei civile nr. 1820 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5014/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5018/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
