ICCJ. Decizia nr. 5067/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5067/2009
Dosar nr.6243/2/2009
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa Civilă nr. 2892 din 21 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanţii Z.M., P.E., T.R., I.I.M., M.V., B.L., E.D., S.C., P.S., D.A.R., I.R., C.F., P.L., M.C., P.I., D.A. şi S.R.V. în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa dispunând suspendarea Ordinului 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte excepţia lipsei de obiect a acţiunii, că împrejurarea invocată de pârât în sensul că actul a cărei suspendare se solicită a fost deja suspendat prin alte sentinţe civile, nu lipseşte acţiunea de obiect, întrucât suspendarea executării se pronunţă până la pronunţarea instanţei învestită cu soluţionarea fondului în fiecare cauză în parte.
Relativ la acest aspect, prima instanţă a mai reţinut că o atare interpretare se impune, cu atât mai mult cu cât art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 stipulează că suspendarea încetează de drept şi fără nicio altă formalitate în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte condiţia cazului justificat, că reprezintă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ în speţă împrejurarea că acesta retroactiveză, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanţilor pentru luna iunie a anului 2009, iar data emiterii acestuia este 02 iulie 2009.
Prima instanţă a mai constatat că la emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită au fost avute în vedere exclusiv dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009, act normativ ce reglementează modalitatea de plată a unor sume prevăzute prin titluri executorii, aşadar drepturi salariale restante, în condiţiile în care ordinul priveşte plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică acordat pentru viitor, indiferent dacă beneficiarii deţin sau nu un titlu executoriu.
În raport cu prevederea art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, prima instanţă a reţinut că ordinul a cărei suspendare se solicită nu conţine nicio referire la existenta vreunui caz prevăzut de acest act normativ, care să justifice suspendarea drepturilor salariale.
În ce priveşte cea de a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009, dreptul salarial reprezentat de sporul în speţă a fost diminuat retroactiv, astfel încât prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamanţilor, diminuându-li-se drepturile salariale lunare în mod substanţial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând soluţia pronunţată prin prisma prevederilor art. 304 pct. 4, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, având în vedere că prin mai multe hotărâri pronunţate în cauze cu acelaşi obiect s-a dispus deja suspendarea Ordinului nr. 1472/2009.
A susţinut recurentul că ordinul atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter normativ, astfel încât suspendarea acestuia, odată pronunţată, lipseşte actul de efecte juridice în totalitatea sa.
Recurentul a apreciat că instanţa de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ, depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti prin adăugarea la legea de salarizare a magistraţilor, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului normativ, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Dezvoltând criticile sale, recurentul a arătat că prin actul examinat nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plăţii acestora, mai precis o amânare a plăţii drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condiţiile şi termenele stabilite de OUG nr. 71/2009. Motivaţia emitentului este de natură strict financiară, fiind generată de nealocarea fondurilor necesare de către Ministerul Finanţelor Publice.
Cât priveşte condiţia pagubei iminente, recurentul consideră că încasarea unor sume de bani mai mici, indiferent cu ce titlu, nu justifică îndeplinirea acestei condiţii şi, implicit, suspendarea aplicării unui act administrativ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. Prima instanţă a soluţionat corect atât excepţia invocată, cât şi cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în continuare.
În ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, se constată că argumentele invocate de recurent sub acest aspect au fost susţinute şi în primă instanţă, care, procedând la analiza acestora, a respins în mod corect excepţia invocată în acea etapă procesuală.
Lipsa de actualitate a interesului reclamanţi este susţinută de recurent prin invocarea mai multor hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea aceluiaşi act administrativ.
Or, şi în ce priveşte excepţia lipsei de interes, se constată că în alte cauze suspendarea s-a dispus până la pronunţarea instanţelor învestite cu soluţionarea fondului, fiind evident că reclamanţii, care nu sunt părţi în acele dosare, nu pot beneficia de efectele suspendării.
În plus, recurentul nu a făcut dovada rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătoreşti invocate.
Pe fondul cauzei, se constată că interpretarea pe care Curtea de apel a dat-o dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi aplicarea concretă a textului de lege la cauza dedusă soluţionării, s-au realizat legal.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
Curtea de apel a reţinut, în raport de dispoziţia legală anterior citată, că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiţii: să existe un caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În privinţa primei condiţii, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) lămuresc conţinutul noţiunii de cazuri bine justificate, aceasta referindu-se la împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât se dispune suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Curtea a apreciat cu temei că prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat este serios afectată de împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanţilor pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 02 iulie 2009.
În plus, examinând sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui suspendare se solicită, se constată că s-au avut în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziţii care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidenţa ordonanţei şi se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.
Or soluţia dispusă prin actul administrativ atacat este contrară textului legal pe care se întemeiază.
De asemenea, ordinul atacat contravine şi dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cu care:
„(2) Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială."
În speţă, ordinul a cărui executare se solicită a fi suspendată nu conţine nicio referire la existenţa vreunui caz prevăzut de Legea nr. 303/2004, care să justifice suspendarea drepturilor salariale.
Aşa fiind, în baza unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, prima instanţă a apreciat corect că există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.
Tot astfel se constată că prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv şi prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil intimaţilor-reclamanţi prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanţial. Intimaţii-reclamanţi aveau, în mod indubitabil, o speranţă legitimă în ceea ce priveşte valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activităţii in luna iunie 2009 şi în continuare.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Sentinţei Civile nr. 2892 din 21 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5066/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5069/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
