ICCJ. Decizia nr. 5062/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5062/2009
Dosar nr.630/2/2009
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa Civilă nr. 1579 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, pe fondul cauzei fiind admisă acţiunea formulată de reclamantul B.S. în contradictoriu cu acest pârât. Instanţa a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirea cetăţeniei române. A fost obligat pârâtul să stabilească o dată de primire a cererii formulate de reclamant, respingându-se în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte excepţia invocată, că sesizarea instanţei a avut loc la data de 23 ianuarie 2009, în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care a început să curgă de la data expirării termenului legal de soluţionare a ultimei cereri, care a fost înregistrată la 19 ianuarie 2009.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că în lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de înregistrare a cererilor de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, instanţei îi revine obligaţia de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a se asigura o protecţie reală drepturilor fundamentale consfinţite de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Omisiunea legiuitorului poate fi complinită prin raportare la termenul rezonabil statuat la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă esenţială a dreptului consfinţit de art. 6 din Convenţie, anume dreptul la un proces echitabil.
S-a reţinut că garanţia unui proces echitabil trebuie să existe nu numai în procedura contencioasă, ci şi în procedura prealabilă, fiind necesar ca durata procedurii să fie una previzibilă.
În speţă, a apreciat instanţa fondului, timpul scurs de la data înregistrării primei cereri a reclamantului şi până la data sesizării instanţei, raportat la cerinţa legiuitorului în sensul că cererile se înaintează de îndată Comisiei pentru cetăţenie, precum şi faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit răspuns la cererea formulată, conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin prisma art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
A susţinut recurentul că, în soluţionarea excepţiei invocate, instanţa fondului a interpretat în mod greşit prevederile legale.
Astfel, cum acţiunea reclamantului s-a întemeiat în fapt pe lipsa unui răspuns la cererea adresată în luna septembrie a anului 2006, în raport cu prevederea art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripţie era împlinit cu mult anterior sesizării instanţei.
Or, judecătorul fondului a luat în considerare data formulării primei cereri, în raport cu aceasta stabilind că intervalul scurs până la sesizarea instanţei conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil.
Astfel, din moment ce judecătorul a valorificat această dată, legea trebuia aplicată unitar şi inseparabil cu referire la toate prevederile legale.
De asemenea, a mai susţinut recurentul, prima instanţă a reţinut în mod greşit că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu ar fi primit răspuns la cererea formulată, întrucât acesta a primit un răspuns ce nu încorporează un refuz şi nu poate fi considerat ca exprimând o restricţionare a unui drept.
S-a mai arătat că prima instanţă nu a apreciat relevantă starea de fapt invocată de MAE, în speţă numărul foarte mare de peroane care şi-au manifestat intenţia de depunere a cererilor, precum şi capacitatea limitată a Secţiei Consulare a Ambasadei Române la Chişinău de a procesa dosarele, deşi tocmai aceste aspecte au determinat într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare.
În nici un caz, a opinat recurentul, nu se poate pune semnul echivalenţei între refuzul definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru primirea cererilor de redobândire şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen scurt.
Totodată, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive prin a edicta termene de primire a cererilor, iar termenul rezonabil la care se face referire nu se regăseşte de lege lata în legislaţia română, determinarea termenului rezonabil de procesare stabilindu-se în funcţie de toate circumstanţele relevante.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că, începând cu data de 15 septembrie 2006, intimatul-reclamant s-a adresat în mod repetat Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996.
Pornind de la această bază factuală, soluţia Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii, atât în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, cât şi cu privire la dezlegarea fondului cauzei.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate potrivit art. 101, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Or, atâta vreme cât nu există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate considera că raportat la cele două cereri din 2006 şi 2008, reclamantul ar fi depăşit termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune în contencios administrativ, termen care, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004, curge de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat corect că trecerea unui termen de peste doi ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei Civile nr. 1579 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5060/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5064/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
