ICCJ. Decizia nr. 5482/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5482/2009
Dosar nr.914/33/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2009, la Curtea de Apel Cluj, reclamantul V.B. a chemat în judecată pârâta A.P.I.A. solicitând suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 617 din 24 aprilie 2009 emisă de autoritatea pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Decizia a cărei suspendare o solicită, s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere, director executiv la C.J. Sălaj din cadrul A.P.I.A., în condiţiile în care actul administrativ atacat are ca temei juridic art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009.
Pe cale de consecinţă, prin acelaşi act administrativ s-a dispus încetarea raportului său de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz.
În concepţia reclamantului, măsura este nelegală, întrucât instituţia la care ocupa postul de director executiv nu constituie un serviciu public deconcentrat al ministerelor sau al altor organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale, în sensul ordonanţei anterior indicate.
În al doilea rând, reclamantul a arătat că funcţia ocupată de el nu constituie o funcţie publică din cele vizate de art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009.
Reclamantul a mai precizat că desfiinţarea postului nu se justifică din perspectiva faptului că atribuţiile aferente specifice acestuia nu se modifică în proporţie de peste 50 % şi nici nu au fost modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii, condiţii impuse de alin. (4) al art. 100 din Legea nr. 188/1999.
În altă ordine de idei, reclamantul a mai arătat că atât OUG nr. 37/2009, cât şi Decizia dată în baza sa constituie o încălcare a prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie şi că acestea îi afectează dreptul la muncă, la protecţia socială a muncii şi la un nivel de trai decent, drepturi care sunt consfinţite de art. 41 şi art. 47 alin. (l) din Constituţie.
În optica reclamantului, aceste drepturi complexe includ dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă. Or, menţinerea efectelor actului administrativ atacat va avea drept consecinţă imediată încetarea raporturilor de serviciu şi pierderea tuturor drepturilor de natură salarială aferente.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată, cu motivarea că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile impuse de textul normativ indicat ca temei juridic de către reclamant.
Prin sentinţa nr. 338 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea, a dispus suspendarea executării deciziei nr. 617 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond, iar pârâta a fost obligată la 10,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În cazul de fată, s-a considerat că reclamantul a făcut dovada plângerii prealabile, solicitând revocarea în tot a deciziei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, obligaţie impusă de prevederile art. 106 alin. (l) din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 7 alin. (l) din legea contenciosului administrativ.
În concepţia primei instanţe, efectele juridice ale deciziei atacate pot determina consecinţe grave pentru reclamant, care, urmare a încetării raporturilor de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică de conducere, îşi va pierde practic locul de muncă.
Instanţa a mai constatat că, datorită incompatibilităţii legale în raport cu funcţia publică şi ţinând cont de caracterul alimentar al salariului, punerea în aplicare a deciziei ar determina pentru reclamant prejudicii importante, mai ales că temeiul eliberării din funcţie, OUG nr. 37/2009, este contestat pentru neconstituţionalitate.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a fost promovat recurs, în termen legal, de către pârâta A.P.I.A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare ca netemeinică.
În opinia recurentei pârâte, partea adversă nu se afla în situaţia de a i se produce un prejudiciu iminent, prin lipsirea de mijloace materiale (salariu) ori prin pierderea locului de muncă.
În plus, recurenta a mai susţinut că actul administrativ contestat a fost emis în conformitate şi în executarea dispoziţiilor OUG nr. 37/2009 şi că, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004.
În drept, calea extraordinară de atac a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 299 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ale Legii contenciosului administrativ şi ale Legii nr. 188/1999.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ., prin raportare la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică, în speţă, nefiind întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării sentinţei.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică.
Aşa cum rezultă din actul administrativ solicitat a fi suspendat Decizia nr. 617 din 24 aprilie 2009, prin care Directorul General al A.P.I.A. a dispus, în temeiul art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009, desfiinţarea funcţiei publice de conducere de D.E.C.J. Sălaj din cadrul A.P.I.A. Totodată, conducătorul instituţiei pârâte a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului, prin eliberarea sa din funcţia publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice. Temeiul juridic al actului administrativ este reprezentat de art. 97 lit. c), art. 99 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 188/1999, art. III alin. (l) din OUG nr. 37/2009.
Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării actului administrativ individualizat anterior.
Prin sentinţa atacată cu recurs în prezenta cauză, instanţa de contencios administrativ a dispus suspendarea executării actului administrativ mai sus indicat.
Instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În mod evident, Decizia aflată în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică raportul de serviciu existent între o autoritate publică şi un funcţionar public: mai precis, este vorba de eliberarea din funcţia de director executiv de la C.J. Sălaj din cadrul A.P.I.A., în temeiul OUG nr. 37/2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetăţeanul şi statul).
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Or, actul administrativ aflat în discuţie a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanţei anterior individualizate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În concepţia instanţei de control judiciar, şi această condiţie legală este îndeplinită în speţă, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă, chiar în condiţiile acceptării unei alte funcţii publice de către intimatul reclamant, aşa cum susţine recurenta pârâtă.
Pe de altă parte, se poate afirma faptul că măsura adoptată în privinţa intimatului, datorită, pe de-o parte, caracterului său imprevizibil iar, pe de altă parte, funcţiei de conducere deţinute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcţionării serviciului public.
Prin urmare, în speţa de faţă, sunt întrunite cerinţele impuse de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinţei nr. 338 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5481/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5483/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
