ICCJ. Decizia nr. 5615/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5615/2009
Dosar nr. 501/33/2009
Şedinţa publică de la 08 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta J.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii S., anularea hotărârii din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi plata drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a suferit din cauza persecuţiilor din motive etnice, în contextul în care familia sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestaţiei, motivat de faptul că reclamanta nu se încadrează în cazurile de persecuţie din motive etnice, situaţie prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, declaraţiile martorilor neputând conduce la concluzia existenţei persecuţiei asupra familiei.
Prin sentinţa civilă nr. 285 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta J.F., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii S., a anulat hotărârea din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 15 noiembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01 septembrie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă următoarele:
Prin hotărârea din 12 decembrie 2008 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/1999, a fost respinsă cererea reclamantei J.F.
Din conţinutul actului emis rezultă că la baza respingerii stă faptul că reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999, respectiv, nu a fost persecutată etnic.
În raport cu dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, din probele administrate: actele de stare civilă ale reclamantei şi declaraţiile martorilor I.I. şi G.T., rezultă că familia reclamantei s-a refugiat în octombrie 1940 din localitatea de domiciliu D., judeţul Sălaj, în localitatea B., judeţul Bihor, ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, iar reîntoarcerea a avut loc în cursul lunii noiembrie 1944.
Instanţa a apreciat declaraţiile martorilor ca fiind pertinente şi concludente, întrucât relatează detalii ale refugiului familiei reclamantei, prin prezentarea unor fapte pe care martorii le-au cunoscut în mod direct.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. (9), art. 3041 din C. proc. civ. şi art. 1191 alin. (1) C. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii S. invocă, pe de-o parte, incidenţa prevederilor art. 1191 alin. (1) C. civ. şi susţine că, în speţa de faţă, valoarea obiectului este calitatea de „refugiat" care dă dreptul la o indemnizaţie lunară de până la 500 RON, pe lângă celelalte drepturi, în această situaţie, dovada actelor juridice al căror obiect are o valoarea ce depăşeşte suma de 250 ROL, neputându-se face decât prin act autentic sau prin înscris sub semnătură privată.
Pe de altă parte, susţine că instanţa de fond în mod greşit a acordat reclamantei drepturile solicitate, întrucât Comisia pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, a considerat necesar a fi prezentate şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie, pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei.
Or, în cauza de faţă, documentele solicitate şi prevăzute de lege nu au putut fi prezentate de contestatoare.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a precizat că întruneşte condiţiile legale de încadrare în categoria de refugiat şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum şi cu jurisprudenţa în materie a Instanţei Supreme, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs, prin care recurenta invocă incidenţa prevederilor art. 1191 alin. (1) C. civ., instanţa de control judiciar apreciază că este o chestiune fără relevanţă juridică concretă în speţa de faţă, actul normativ incident speţei fiind O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare şi nu C. civ., motiv pentru care urmează a fi înlăturat.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice";, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate";.
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente";, iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori";.
Aceste dispoziţii sunt date în aplicarea art. 61 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege";.
Potrivit dispoziţiilor susmenţionate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menţionate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declaraţii de martori în situaţia în care lipsesc actele oficiale.
În cauză, instanţa de fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispoziţiilor legale incidente.
Este de reţinut faptul că, în mod constant, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, chiar cu referire la dispoziţiile O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti"; (Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2005).
În speţă, reclamanta a depus diligenţe necesare pentru a obţine acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale.
Astfel fiind, instanţa, cu respectarea dispoziţiilor citate, a avut în vedere declaraţiile martorilor I.I. şi G.T. din care rezultă, cu caracter unitar, că familia reclamantei s-a refugiat în octombrie 1940, în localitatea B., judeţul Bihor, din cauza persecuţiilor din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu.
Întemeiat, instanţa a avut în vedere şi faptul că ambilor martori le-a fost recunoscută calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, în calitate de refugiaţi.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, stabilind cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată prin prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel fiind, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală cu respectarea cadrului legal instituit de O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi în raport cu jurisprudenţa Instanţei Supreme, precum şi a normelor şi principiilor de procedură civilă referitoare la administrarea şi analiza mijloacelor de probă.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza a-II-a din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii S. împotriva sentinţei civile nr. 285 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5590/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5616/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
