ICCJ. Decizia nr. 5574/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5574/2009
Dosar nr. 157/45/2009
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 februarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.A., fără a indica pârâtul pe care îl cheamă în judecată, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună recalcularea, în funcţie de cursul euro-RON de la data de 22 decembrie 2008, despăgubirilor ce i-au fost acordate în baza titlului de plată reprezentat de decizia din 17 decembrie 2008, şi care au fost calculate în raport de cursul din data de 06 aprilie 2007.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că între cursurile de schimb RON-euro din 22 decembrie 2008 şi 06 aprilie 2007 există o diferenţă de 0,5924 RON/euro, caz în care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ar trebui să îi stabilească un titlu de despăgubire de 621.019 RON.
Instanţa a pus în vedere reclamantului să indice care este pârâtul împotriva căruia a formulat cererea de chemare în judecată, iar la data de 06 martie 2009, reclamantul a arătat că are calitatea de pârât M.R.I., vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
La termenul de judecată din data de 04 mai 2009, instanţa de judecată a pus în discuţie împrejurarea dacă pârâtul M.R.I. are calitate procesuală pasivă în cauză şi dacă un titlu de plată emis de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor poate fi atacat în justiţie fără să fi fost urmată procedura prevăzută de art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
La termenul de judecată din 18 mai 2009, reclamantul a declarat că renunţă la judecata cauzei.
Având în vedere declaraţia făcută de reclamant, prin sentinţa nr. 91/CA din 01 iunie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de faptul că reclamantul B.A. a renunţat la judecata cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 157/45/2009 al acestei instanţe.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B.A., fără a-şi încadra criticile în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant reiterează solicitarea de reclaculare a despăgubirilor ce i-au fost acordate în baza titlului de despăgubre reprezentat de decizia din 17 decembrie 2008 în funcţie de cursul euro-RON din data de 22 decembrie 2008 şi critică faptul că a fost nevoit să se prezinte în faţa instanţei de judecată la termenele din 16 martie, 04 mai şi 18 mai 2009 fără ca pretenţia dedusă judecăţii să fie soluţionată, motiv pentru care, în momentul în care preşedintele completului de judecată i-a comunicat faptul că următorul termen de judecată este 01 iunie 2009, a precizat că „renunţă să se mai prezinte”.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare:
Conform celor susţinute de recurentul-reclamant în faţa instanţei de recurs în şedinţa publică din 04 decembrie 2009, care se coroborează cu aspectele reţinute în considerentele sentinţei recurate şi cu declaraţia formulată de B.A. în şedinţa publică din 18 mai 2009 este necontestat faptul că acesta a renunţat la judecata cauzei.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, în raport cu dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., Curtea de apel în mod corect a luat act de renunţarea reclamantului la judecata cauzei, nefiind astfel incident vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Totodată, instanţa de recurs reţine că sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la nemulţumirea recurentului-reclamant faţă de împrejurarea că instanţa de fond a acordat 4 termene de judecată şi nu a soluţionat în fond pretenţia dedusă judecăţii.
Înalta Curte constată că termenele acordate de Curtea de apel nu sunt imputabile instanţei şi nu sunt de natură a califica hotărârea recurată ca fiind netemeinică sau nelegală, atâta timp cât:
- la primul termen de judecată din 16 martie 2009, instanţa a amânat cauza pentru ca pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să depună la dosar întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii deciziei din 17 decembrie 2008, inclusiv ordinul preşedintelui instituţiei din 01 octombrie 2007 şi decizia din 17 decembrie 2007 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar reclamantul să depună documentul din care rezultă că a primit o anumită sumă de bani cu titlu de despăgubire. Măsurile dispuse de instanţă îşi găsesc suport legal în prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei”;
- la al doilea termen de judecată, din 04 mai 2009, instanţa a pus în dezbaterea părţilor calitatea procesuală pasivă a pârâtului M.R.I., vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, precum şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile reglementate de art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, urmând ca reclamantul B.A. să depună precizări scrise în privinţa acestor aspecte prealabile. Împrejurările de drept supuse dezbaterii părţilor, precum şi măsurile dispuse de instanţă sunt întemeiate în raport cu prevederile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.;
- la al treilea termen de judecată, din 18 mai 2009, cauza a fost amânată pentru 01 iunie 2009 pentru a se reface procedura de citare cu pârâtul M.R.I., vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, întrucât instanţa a constatat că procedura de citare a fost îndeplinită cu instituţia, iar nu cu persoana fizică chemată în judecată de către reclamantul B.A. Măsura dispusă de instanţă este corectă, fiind chiar obligatorie de dispus în raport cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora „Preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii”.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că judecata în fond s-a desfăşurat cu respectarea întocmai a dispoziţiilor procedurale, astfel că, sub acest aspect, a fost asigurat reclamantului exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, ale art. 6 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 304/2004, republicată, şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de modificare sau de casare a sentinţei, potrivit art. 304 ori art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei civile nr. 91/CA din 01 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5570/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5590/2009. Contencios → |
|---|
