ICCJ. Decizia nr. 5821/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5821/2009
Dosar nr. 898/35/2009
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 iunie 209, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. 951/83/2009, Curtea de Apel Oradea a fost sesizată cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2, 3 şi 8 din H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta E.A.G., în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Satu Mare şi Guvernul României.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 172/CA/2009/PI, a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii şi a admis în parte excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, constatând nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 şi 3 din H.G. nr. 1025/2006, a respins totodată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 8 din acelaşi act normativ.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de ape a reţinut că, deşi dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, fac referire doar la actul administrativ unilateral cu caracter individual, opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că aceasta se poate invoca şi cu privire la actele administrative cu caracter normativ, faţă de sintagma cuprinsă în art. 4 alin. (2), respectiv „act administrativ unilateral”, unde nu se face nicio distincţie în acest sens şi în virtutea principiului potrivit căruia legea se interpretează în sensul în care produce efecte.
Cu privire la excepţia de nelegalitate invocată s-a reţinut că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptat pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, iar potrivit prevederilor art. 2 din această hotărâre concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului sau stimulentul lunar, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri survenite după data de 01 ianuarie 2006, inclusiv, sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei.
În acest context, reţinând că dispoziţiile art. 3 din hotărârea de guvern menţionată definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii”, instanţa a apreciat că acestea nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 148/2005 care prevăd că pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani se primeşte o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 RON, respectiv concediul şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele trei naşteri, sau, după caz, pentru primii 3 copii.
Referitor la nelegalitatea dispoziţiilor art. 8 din H.G. nr. 1025/2006, s-a reţinut că acestea nu contravin prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, şi a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată în acest sens.
Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs pârâţii.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat greşit că dispoziţiile actului atacat sunt nelegale în privinţa definirii termenului de naştere întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problema de nelegalitate sau de discriminare.
Recurenţii au învederat de asemenea că măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 şi reluate de prevederile actului administrativ atacat, urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia, în vederea creşterii copilului şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului.
De asemenea, recurenta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Satu Mare a invocat, în cadrul cererii de recurs, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Oradea, invocând dispoziţiile art. 1 alin. (7) şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Oradea, Înalta Curte reţine că în speţă s-a invocat excepţia de nelegalitate a unei hotărâri emise de Guvernul României, emitent în raport de care competenţa materială în speţă, aparţine, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Curţilor de apel, invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 9 referitoare la ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale, fiind rezultatul unei confuzii.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, în sine, se va reţine, de asemenea, că argumentele recurenţilor nu sunt întemeiate.
Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Or, definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului O.U.G. nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 148/2005, contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar prin modul în care a fost definită naşterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că prevederile din actul administrativ normativ atacat nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentinţa atacată este legală şi temeinică, recursurile declarate împotriva acesteia urmând a fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 172/CA/2009/PI din 07 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5819/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5826/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
