ICCJ. Decizia nr. 5865/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5865/2009
Dosar nr. 167/43/2008
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC E.G.D. SA a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ, anularea actelor administrative fiscale, respectiv a raportului de inspecţie fiscală din 26 ianuarie 2006 şi a deciziei de impunere din 26 ianuarie 2006.
În motivarea acţiunii reclamanta susţine că pârâtul nu a soluţionat contestaţia formulată împotriva actelor administrativ fiscale atacate, emiţând decizia nr. 85 din 15 septembrie 2006 prin care a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative din 22 februarie 2006 pentru motive străine fondului cauzei, considerent pentru care reclamanta a revenit cu adresa din 20 aprilie 2006, în sensul de a se soluţiona pe fond contestaţia. De asemenea, a mai arătat reclamanta că a atacat pe calea contenciosului decizia de suspendare, instanţa pronunţându-se în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei nr. 85/2006, obligând pârâtul la soluţionarea contestaţiei; această sentinţă, cu nr. 139 din 05 decembrie 2006, a Curţii de Apel Târgu Mureş, a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1640 din 20 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reclamanta a mai susţinut că prezenta acţiune este formulată în termenul precizat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, solicitând, pe această cale, şi repunerea în termen în situaţia în care s-ar aprecia că acest termen a fost depăşit.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, reclamanta a considerat că „taxa lipsă folosinţă teren” este nelegal stabilită. A apreciat reclamanta, că aceasta nu mai poate subzista din moment ce hotărârile de consiliu local în baza cărora au fost stabilite taxele au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti. Faţă de aspectul legat de terenurile supuse taxei fiscale,reclamanta invocă dispoziţiile Legii nr. 351/2004 (legea gazelor şi minelor) prin care perceperea unor asemenea taxe este interzisă şi care prevede că distribuitorul de gaze naturale are dreptul să folosească cu titlu gratuit terenurile aparţinând domeniului public local pentru lucrările de execuţie, exploatare, întreţinere şi reparaţii, precum şi art. 282 alin. (4) C. fisc. care prevede că nu pot fi instituite taxe speciale concesionarilor, de către consiliile locale, pentru reţelele de distribuţie a gazelor naturale, cu atât mai mult cu cât pârâta nici nu este proprietara terenurilor afectate de reţelele de distribuţie gaze naturale; de asemenea, mai sunt invocate şi dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, conform cărora reţelele de alimentare gaze naturale, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente au fost scoase din domeniul public local, administraţia locală neputând avea calitatea de concedent în această situaţie.
În ceea ce priveşte impozitul pe clădiri calculat pe anul 2000, reclamanta a invocat prescripţia dreptului pentru calcularea obligaţiilor fiscale, întrucât termenul începe să curgă de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, conform art. 89 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 92/2003, republicată. Pentru anii 2001-2004 reclamanta a afirmat că în mod greşit au fost calculate impozite, pentru că, potrivit Anexei 2 pct. 7 subpct. 14 a H.G. nr. 1278/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 36/2002, clădirile, construcţii speciale de natura conductelor pentru transportul produselor petroliere, a gazului, sunt scutite de la plata impozitelor, fapt ce rezultă şi din adresa din 29 noiembrie 2004 emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale. Pentru anii 2004 şi 2005 este aplicabil art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. n) C. fisc., prevăzându-se expres că nu se datorează impozite pentru reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia gazelor. Din enumerarea taxelor şi impozitelor locale, la art. 248 nu este enumerată şi o astfel de taxă.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat două excepţii de fond, respectiv cea a autorităţii de lucru judecat şi cea a prescripţiei dreptului la acţiune. Pârâtul susţine că actele administrativ fiscale, emise la data de 26 ianuarie 2006, au fost primite şi înregistrate de reclamantă la data de 27 ianuarie 2006, astfel că în raport de data formulării prezentei acţiuni (14 aprilie 2008) dreptul la acţiune este prescris. În ce priveşte cea de-a doua acţiune, în raport cu litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 71 din 03 august 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Dosar nr. 140/43/2007, respectiv decizia nr. 1274 din 26 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admis recursul pârâtei şi respinsă acţiunea ca prematur introdusă, există triplă identitate de obiect, părţi şi cauză, astfel încât sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 84 din data de 12 septembrie 2008 , respingând excepţia prescripţiei dreptului Ia acţiune şi a autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtul Consiliul Local al municipiului Piatra Neamţ a admis acţiunea formulată de SC E.G.D. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ - Direcţia Taxe şi Impozite Locale şi a dispus anularea actelor administrativ fiscale, respectiv a raportului de inspecţie fiscală din 26 ianuarie 2006 şi decizia de impunere din 26 ianuarie 2006, emisă de pârâtă.
Totodată, a respins solicitarea formulată de reclamantă privind acordarea de despăgubiri.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Cu privire la cererea de repunere în termen, instanţa de fond, prin încheierea pronunţată în data de 05 septembrie 2009, a admis cererea de repunere în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, unind celelalte excepţii cu fondul cauzei.
În ceea ce priveşte excepţiile de procedură invocate de pârât, instanţa a reţinut următoarele:
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, al cărei temei este art. 11 alin. (1) şi (5) teza I din Legea nr. 554/2004, nu poate fi primită, deoarece tergiversarea soluţionării contestaţiei în faza administrativă s-a produs din culpa pârâtului. Prin decizia nr. 85 din 15 septembrie 2006 emisă de pârât soluţionarea contestaţiei a fost suspendată, iar după anularea acestei decizii în instanţă, soluţionarea contestaţiei a fost amânată din culpa aceluiaşi pârât.
În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a considerat-o nefondată, având în vedere că prin decizia nr. 1274 din 26 martie 2008 nu a fost soluţionat fondul litigiului pornit la data de 25 ianuarie 2007, invocându-se prematuritatea acţiunii introductive de instanţă, pe motiv că această acţiune a fost introdusă în perioada în care soluţionarea contestaţiei administrative era suspendată prin decizia nr. 85/2006 emisă de pârât, nefiind îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ. cu privire la autoritatea de lucru judecat.
Pe fond, cu privire la prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale (cu privire la anul 2000), în condiţiile în care, potrivit art. 91 alin. (1), acest drept se prescrie în termen de 5 ani, inspecţia fiscală a fost desfăşurată în perioada 16 ianuarie 2006-25 ianuarie 2006, cum se arată expres în raportul de inspecţie fiscală, astfel că pentru anul 2000 dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale suplimentare era prescris.
Cu privire la impozitul pe clădiri şi taxa lipsă folosinţă teren, instanţa a avut în vedere dispoziţiile legale succesive în timp. Astfel, pentru anul 2001 (până în luna februarie 2002, inclusiv) în vigoare era Legea nr. 27/1994, republicată, privind impozitele şi taxele locale. Pentru anii 2002 şi 2003 în vigoare era O.G. nr. 36/2002 (care de fapt a abrogat Legea nr. 27/1994, republicată), iar pentru anii 2004 şi 2005 se aplică dispoziţiile C. fisc., mai exact art. 249 alin. (3) şi art. 250 din acest act normativ.
Instanţa a mai reţinut că, în situaţia în care terenurile în cauză, pe care se află „clădirile”, s-ar afla în proprietatea privată a pârâtei, deşi pârâta nu face dovada că terenurile în cauză sunt în proprietatea privată a acesteia, atât potrivit O.G. nr. 60/2000, cât şi potrivit Legii nr. 351/2004 (Legea gazelor), reclamanta are un drept de uz. Totodată, regimul proprietăţii are caracter de „utilitate publică”.
În aceste condiţii, ţinând cont că legiuitorul a scos din sfera impozitării astfel de construcţii speciale, instanţa a constatat că în mod nelegal pentru anii 2001-2003 pârâtul a obligat fiscal reclamanta la plata acestor taxe. Pe de altă parte, prin Legea nr. 241/2003, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 13 iunie 2003 (nr. 415, Partea I), a fost modificată Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în speţă Anexa III, fiind exceptate reţelele de alimentare cu gaze, în care erau incluse şi instalaţiile, construcţiile şi terenurile afectate acestora. Rezultă că terenurile în cauză nu mai erau în proprietatea publică a pârâtei, astfel că, din acest punct de vedere, pârâta nu putea aplica taxa în raport de dispoziţiile din Legea nr. 27/1994, republicată, şi din O.G. nr. 36/2002 mai sus-citate pentru clădiri aflate pe terenuri care nu se mai aflau în proprietatea sa publică. Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar pârâta, în raportul de inspecţie fiscală, îşi întemeiază în drept aplicarea acestui impozit pe dispoziţiile Legii nr. 213/1998, lege care a scos din sfera proprietăţii publice reţelele de alimentare cu gaze, inclusiv instalaţiile şi construcţiile. În raport însă cu dispoziţiile C. fisc., pentru anii 2004 şi 2005, pârâtul a obligat nelegal reclamanta la plata acestui impozit.
A mai arătat instanţa, în ceea ce priveşte impozitul denumit „taxă lipsă folosinţă teren” acesta apare mai degrabă ca o sancţiune decât ca un impozit şi nu este specificat în niciunul din actele normative la care face trimitere pârâta (Legea nr. 27/1994, republicată, O.G. nr. 36/2002 şi C. fisc.), astfel că aplicarea unui impozit inexistent duce în mod evident la nulitatea actelor administrativ fiscale atacate.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei privind repararea prejudiciului cauzat prin obligarea pârâtei la plata sumei de 5.002.630 RON încasată de pârâtă, cu titlu de despăgubiri, instanţa a constatat că această nouă cerere a fost invocată doar cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, fiind astfel o cerere nouă, la primirea căreia pârâta s-a opus expres (încheierea din 05 septembrie 2008). Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare instanţa poate da un termen pentru întregirea cererii, or, în cazul de faţă, această întregire a fost făcută după prima zi de înfăţişare, cu ocazia dezbaterilor pe fond ale cauzei. Astfel, ţinând cont şi de opoziţia expresă a pârâtului, instanţa a respins această solicitare a reclamantei.
Împotriva aceste sentinţei, în termen legal a declarat recurs pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ – Direcţia Impozite şi Taxe Locale, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, faţă de împrejurarea că actele administrativ fiscale au fost emise la data de 26 ianuarie 2006, comunicate şi înregistrate la sediul societăţii la 27 ianuarie 2006, iar prezenta acţiune este înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 14 aprilie 2008. Respingerea acestei excepţii este lipsită de suport legal, instanţa raportându-se doar la sentinţa civilă nr. 139/2006 definitivă, prin care s-a dispus anularea deciziei nr. 85/2006. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1640 din 20 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar de la această dată şi până la formularea acţiunii introductive la Curtea de Apel Târgu Mureş, la 14 aprilie 2008, a trecut mai mult de un an;
- în speţă erau întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecată, deoarece privitor la aceleaşi acte administrativ fiscale societatea reclamantă a mai formulat o acţiune în contencios administrativ, ce a format obiectul dosarului civil nr. 140/43/2007 soluţionat de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 71 din 03 august 2007, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1274/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- în mod nelegal a fost admisă cererea de repunere în termen formulată de reclamantă, cu depăşirea primului termen de judecată şi fără a se arăta data la care a încetat impedimentul de care s-a prevalat partea;
- pe fondul cauzei, în mod corect s-au stabilit prin raportul de inspecţie fiscală din 26 ianuarie 2006, obligaţii fiscale datorate bugetului local, suplimentar faţă de declaraţiile fiscale de impunere întocmite şi depuse de către reclamantă la sediul organului fiscal. În baza acestui raport de inspecţie fiscală a fost emisă decizia de impunere din 26 ianuarie 2006, care, potrivit aceluiaşi C. proc. fisc., constituie titlu de creanţă.
În speţă, reclamanta, deşi a optat pentru jurisdicţia administrativă specială, nu a parcurs procedura administrativă în integralitate, acţiunea formulată fiind prematură.
- instanţa de fond a aplicat greşit legea, ignorând distincţia făcută de H.G. nr. 964/1989 între „conductele de distribuţie a gazelor naturale” şi „conductele pentru transportul gazelor naturale”. Totodată, Anexa 2 la O.G. nr. 36/2002, pct. 7 subpct. 14 prevede expres că sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri construcţiile: conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, conducte de termoficare şi reţele de canalizare”. Începând cu data de 01 ianuarie 2004, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 571/2003, legiuitorul a prevăzut expres, în dispoziţiile art. 250 pct. 11 lit. n) „reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare”, acestea fiind supuse regimului de impozite şi taxe locale;
- instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a Legii nr. 241/2003 pentru modificarea Legii nr. 213/1989 privind proprietatea publică, neexistând nicio prevedere legală care să stabilească faptul că terenurile aferente unor reţele şi conducte ar fi intrat în domeniul public al statului.
Recurenta nu a indicat încadrarea în drept a motivelor de recurs expuse.
Intimata SC E.G.D. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr. 84 din 12 septembrie 2008, ca fiind temeinică şi legală.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul referitor la prescripţia dreptului la acţiune:
În mod corect instanţa de fond a stabilit că astfel cum rezultă şi din decizia nr. 1274 din 26 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – procedura prealabilă de soluţionare a contestaţiei trebuia reluată la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care a fost anulată decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei (nr. 85/2006 emisă de pârâtă), respectiv decizia nr. 1640 din 20 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În considerentele deciziei nr. 1274/2008 s-a reţinut că „acţiunea reclamantei a fost prematur introdusă, în condiţiile în care s-a adresat instanţei de judecată înainte de finalizarea procedurii prealabile”.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâtei îi revenea obligaţia soluţionării contestaţiei în calea administrativă de atac, astfel că aceasta nu îşi poate invoca propria culpă constând în tergiversarea emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei, respectiv decizia administrativă din 24 octombrie 2008.
Cu privire la motivul de recurs referitor la autoritatea de lucru judecat.
În mod corect această excepţie a fost respinsă de instanţa de fond, din moment ce prin decizia nr. 1274 din 26 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie acţiunea a fost respinsă ca prematură, în urma admiterii recursului, fără a se pronunţa o soluţie pe fondul cauzei. Această decizie irevocabilă nu excludea posibilitatea intentării unei noi acţiuni, cu complinirea elementelor de procedură ce au lipsit la data formulării primei acţiuni, în speţă – neparcurgerea, în întregime, a procedurii administrative prealabile.
Cu privire la cererea de repunere în termen formulată la fond.
În mod greşit recurenta susţine că această cerere ar fi fost formulată ulterior depunerii întâmpinării, în realitate această cerere accesorie fiind formulată prin chiar acţiunea introductivă, ca o apărare subsidiară în situaţia în care instanţa ar fi considerat termenul depăşit.
Prin încheierea din 05 septembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea de repunere în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, stabilind că la data de 26 martie 2008, dată la care a fost pronunţată decizia nr. 1274/2008, au încetat „împrejurările” la care se referă art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la motivele de recurs referitoare la fondul cauzei:
Prin actele administrative atacate s-a stabilit în sarcina societăţii intimate o creanţă bugetară în sumă de 5.002.630,00 RON, reprezentând impozit pentru construcţiile speciale aflate în lista de inventar a mijloacelor fixe din afara patrimoniului şi taxa lipsă folosinţă teren ocupat de acestea, pentru perioada 2000-2005.
În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Consiliul local stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii, iar prin Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. se stabileşte cadrul legal pentru impozitele şi taxele care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale; potrivit art. 1 alin. (3) C. fisc., dispoziţiile Codului prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative.
Totodată, potrivit art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. n) C. fisc., cu aplicare de la data de 01 ianuarie 2004 s-a prevăzut expres de către legiuitor că nu se datorează impozite pentru reţele şi conducte pentru transferul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare, indiferent de forma de proprietate.
De asemenea, atât Legea nr. 27/1994, republicată, cât şi O.G. nr. 36/2002 împreună cu H.G. nr. 1278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe – Anexa 2 pct. 7 au prevăzut expres că sunt scutite de impozit pe clădiri conductele pentru transportul gazelor; pe cale de consecinţă, în mod corect instanţa de fond a constatat, pentru perioada respectivă, că impozitul pe clădiri şi taxa lipsă folosinţă teren sunt nedatorate.
Este neîntemeiat argumentul recurentei în sensul că în cauză nu este incidentă Legea nr. 241/2003, prin care a fost modificată Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia – Anexa III, fiind scoase din domeniul public administrat de autorităţile locale reţelele de alimentare cu gaze, inclusiv construcţiile şi terenurile afectate acestora.
Faţă de considerentele menţionate, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a municipiului Piatra Neamţ împotriva sentinţei nr. 84 din 12 septembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5864/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5867/2009. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
