ICCJ. Decizia nr. 5863/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5863/2009
Dosar nr. 2461/2/2008
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.F.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii:
- obligarea la plata cu titlu de daune materiale a sumei de bani ce reprezintă diferenţa salarială aferentă gradului de judecător de Tribunal, ca urmare a naşterii dreptului de promovare efectivă de la Judecătoria Iaşi la Tribunalul Iaşi la data de 01 martie 2007 pentru perioada 06 noiembrie 2007-11 februarie 2007, în raport de indicele de inflaţie;
- obligarea la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat pentru daunele materiale solicitate pentru perioada 06 noiembrie 2007-11 februarie 2008, în raport de decizia nr. 980 din 11 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2823 din data de 30 iunie 2009, respingând excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.F.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi, pe cale de consecinţă, a obligat pe acesta din urmă la plata sumei reprezentând diferenţa salarială aferentă gradului de judecător de Tribunal pe perioada 01 martie 2007-11 februarie 2008, actualizată cu indicele de inflaţie, la plata echivalentului în RON la data plăţii, şi a sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale. Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 5.238 RON către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat:
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei următoarele:
Prin decizia nr. 4232 din 06 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A.F.A. şi a anulat hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ca nelegală.
Pe cale de consecinţă, a fost obligat intimatul să emită o nouă hotărâre de promovare efectivă a recurentului, prin valorificarea concursului din data de 04 februarie 2007, pe un post de execuţie la Tribunalul Iaşi şi s-a dispus respingerea recursului declarat de acelaşi recurent împotriva hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că, prin participarea la concursul organizat de pârât la data de 04 februarie 2007 pentru promovarea efectivă la Tribunalul Iaşi, reclamantul a obţinut media de 7,75, clasându-se pe locul doi. La data de 22 februarie 2007 prin hotărârea nr. 90 au fost validate rezultatele concursului de promovare, dată de la care se năştea dreptul reclamantului de valorificare ulterioară a rezultatului obţinut, fiind astfel îndeplinită prima condiţie impusă de art. 30 alin. (1) din Regulament, iar la data de 01 martie 2007 s-a îndeplinit şi cea de-a doua condiţie prevăzută de text, prin vacantarea celor două posturi de la Tribunalul Iaşi.
Înalta Curte a mai constatat că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 319 din 19 aprilie 2007 este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, astfel că s-a dispus anularea acesteia şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei noi hotărâri de promovare efectivă a recurentului pe un post de execuţie la Tribunalul Iaşi, prin valorificarea rezultatului concursului.
La data de 08 februarie 2008, reclamantul a mai formulat o cerere în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care solicita aplicarea unei amenzi Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi obligarea la plata de despăgubiri constând în drepturi salariale aferente gradului de judecător de Tribunal, începând cu data de 06 noiembrie 2007 şi până la promovarea efectivă.
Curtea de Apel a constatat că între cele două cauze nu există identitate de cauză şi, ca atare, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
A mai constatat instanţa de fond că temeiul juridic al acţiunii formulate de reclamant este art. 1, art. 8 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 998-999 C. civ., astfel că diferenţa între indemnizaţia de judecător de Tribunal şi cea de judecător de judecătorie reprezintă un prejudiciu produs reclamantului, cum s-a reţinut şi de către Înalta Curte prin decizia nr. 4232/2007.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a arătat că, prin adoptarea hotărârii nr. 319/2007 şi procesul care a urmat, s-au creat reclamantului sentimente de nedreptate, incertitudine asupra carierei, astfel că acordarea acestor daune se justifică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs reclamantul A.F.A. şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Recurentul A.F.A. a invocat următoarele motive de recurs:
- instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate pentru al doilea act nelegal emis de pârât, respectiv hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, nr. 208 din 17 mai 2007, hotărâre anulată prin sentinţa civilă nr. 448/2008 de către Curtea de Apel Bucureşti, fiind analizate daunele morale pretinse doar din perspectiva primului act nelegal adoptat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în speţă hotărârea Plenului nr. 319 din 19 aprilie 2007;
- hărţuirea recurentului-reclamant şi a soţiei sale, C.T., judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi, de către Consiliul Superior al Magistraturii sau de către conducerile instanţelor din Iaşi cu „avizul tacit al pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii”, constituie un element al legăturii de cauzalitate în producerea daunelor morale, ce a fost, în mod nejustificat, înlăturat de instanţa de fond;
- în aprecierea cuantumului daunelor morale nu s-a ţinut seama de implicarea recurentului, la data de 09 octombrie 2007, într-un accident rutier pe raza judeţului Vaslui, în timp ce se întorcea de la termenul de judecată avut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4364/1/2007 (în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii), fiind mai mult decât evident că evenimentul rutier putea fi evitat dacă pârâtul, prin acţiunea sa nelegală, nu ar fi generat respectivul proces;
- deşi capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată a fost admis în parte, instanţa de fond nu motivează ce anume cheltuieli s-au acordat şi ce anume cheltuieli efectuate de reclamant nu au fost luate în considerare, iar prevederile art. 276 C. proc. civ. invocate în hotărâre nu sunt incidente în cauză, din moment ce părţile din dosar nu au avut pretenţii reciproce.
În consecinţă, recurentul solicită modificarea sentinţei în sensul acordării în totalitate a daunelor morale în sumă de 50.000 euro şi a cheltuielilor de judecată.
În drept recurentul a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi 3041 C. proc. civ.
La rândul său, recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului, pentru următoarele motive:
- instanţa de fond, în mod eronat nu a reţinut autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ. sub aspectul capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea la plata de daune materiale constând în diferenţa salarială aferentă gradului de judecător de Tribunal pentru perioada 06 noiembrie 2007-11 februarie 2008. Prin decizia nr. 890 din 11 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 137/1/2008 a fost respinsă cererea reclamantului-intimat A.F.A., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în baza art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, obligarea la plata în favoarea statului a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data pronunţării şi până la data executării efective a deciziei nr. 4232 din 06 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi la repararea prejudiciului creat prin neexecutarea acestei decizii, în sensul plăţii contravalorii drepturilor salariale aferente gradului de judecător de Tribunal, începând cu data de 06 noiembrie 2007;
- în ceea ce priveşte perioada 01 martie 2007-06 noiembrie 2007, în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi reţinută niciuna din formele de vinovăţie cerută de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, pentru nepromovarea reclamantului-intimat în funcţia de execuţie la Tribunalul Iaşi încă de la data formulării cererii de valorificare. În mod constant a fost dovedit faptul că nici la acea dată, nici până la emiterea Ordinului nr. 90/C din 23 ianuarie 2008 al Ministrului Justiţiei nu a existat, la Tribunalul Iaşi, niciun post de execuţie vacant pe care reclamantul-intimat l-ar fi putut ocupa, astfel că nu se poate vorbi de un „refuz” de a dispune promovarea din partea Consiliului Superior al Magistraturii;
- prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 134 din 07 februarie 2008 s-a dispus promovarea domnului judecător A.F.A. la Tribunalul Iaşi începând cu data de 11 februarie 2008, astfel că numai începând cu această dată reclamantului-intimat i se cuvine salariul corespunzător gradului de judecător de Tribunal;
- în mod greşit a fost reţinută o legătură de cauzalitate între stresul la care reclamantul pretinde că ar fi fost supus şi actele administrative emise de Consiliul Superior al Magistraturii, astfel că în mod greşit s-au acordat acestuia daune morale, iar pe de altă parte Consiliul Superior al Magistraturii a executat hotărârea judecătorească de îndată ce prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 90/C din 23 ianuarie 2008 s-a suplimentat statul de funcţii al Tribunalului Iaşi cu un post de judecător.
Recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant A.F.A., Înalta Curte constată că recursul formulat de acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod greşit recurentul consideră că instanţa de fond nu a avut în vedere ambele acte administrative nelegale în temeiul cărora a solicitat daune-morale în valoare de 50.000 euro.
Cu privire la acest motiv de recurs Înalta Curte reţine că instanţa de fond a avut în vedere aceste acte administrative când a apreciat asupra „faptului” ilicit cauzator de prejudicii, conform art. 998-999 C. civ., acest fapt constituindu-l refuzul nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului privind promovarea în funcţia de execuţie, fiind fără relevanţă dacă acestui refuz i se subsumează un singur act sau două acte administrative. Totodată, hotărârea nr. 208 din 17 mai 2007, prin care s-a aprobat transferul unor magistraţi, nu poate fi considerată că a creat, în mod direct, un prejudiciu reclamantului, singurul act susceptibil de a-l prejudicia pe reclamant fiind hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 319 din 19 aprilie 2007, prin care i-a fost refuzată promovarea la Tribunal (hotărâre anulată prin decizia nr. 4232 din 06 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
De asemenea, este nefondată critica recurentului-reclamant, în sensul că la aprecierea cuantumului daunelor morale instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere şi elemente de fapt care, fie nu au fost dovedite („hărţuirea reclamantului-recurent şi a soţiei sale, C.T., judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi de către Consiliul Superior al Magistraturii sau de către conducerile instanţelor din Iaşi cu avizul tacit al pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii”), fie nu au o legătură de cauzalitate cu prejudiciul moral invocat („implicarea recurentului la data de 09 octombrie 2007, într-un accident rutier pe raza judeţului Vaslui, în timp ce se întorcea de la termenul de judecată avut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4364/1/2007”).
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată acesta este, de asemenea, neîntemeiat, acordarea parţială a cheltuielilor de judecată conform art. 276 C. proc. civ. fiind justificată atunci când „pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte”.
Cu privire la recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, acesta este întemeiat, dar numai pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a considerat că reclamantul a făcut dovada unui prejudiciu moral, prin simplu fapt că a obţinut anularea hotărârii nr. 319/2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ca urmare a intentării unei acţiuni în instanţă. În speţă, reclamantul-recurent a invocat posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor unui concurs, fapt ce constituie doar o vocaţie, nu un drept, astfel că ar fi nerezonabil să se susţină că „s-au produs sentimente de nedreptate”, sau că ar fi fost lezate atribute morale ale persoanei, litigiul fiind generat de interpretarea diferită a unor prevederi regulamentare.
În ceea ce priveşte prejudiciul material, respectiv data de la care reclamantul-recurent ar fi trebuit să obţină salariul de judecător de Tribunal ca urmare a anulării hotărârii nr. 319/2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta este 19 aprilie 2007, data actului administrativ cauzator de prejudiciu, acesta fiind momentul de la care reclamantul ar fi putut ocupa, cel mai devreme, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii, postul de judecător de Tribunal, iar nu data de 01 martie 2007, cum a stabilit instanţa de fond, aceasta din urmă fiind data vacantării unor posturi.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat privind diferenţe salariale solicitate pentru perioada 06 noiembrie 2007-11 februarie 2008, Înalta Curte urmează a respinge acest motiv de recurs ca neîntemeiat, decizia nr. 890 din 11 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de care s-a invocat această excepţie fiind pronunţată într-un proces având aceleaşi părţi şi, parţial, acelaşi obiect, dar o cu totul altă cauză (temei juridic), fiind vorba de o cerere întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii urmează a fi admis, modificându-se parţial sentinţa atacată, în sensul acordării despăgubirilor salariale începând cu data de 19 aprilie 2007 şi al respingerii cererii de daune morale, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de A.F.A. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 2823 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că diferenţa salarială aferentă gradului de judecător de Tribunal se va plăti pe perioada 19 aprilie 2007-11 februarie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Înlătură obligarea aceluiaşi pârât la plata daunelor morale în cuantum de 2.000 euro.
Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de reclamantul A.F.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5861/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5864/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
