ICCJ. Decizia nr. 5910/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5910/2009
Dosar nr. 683/59/2008
Şedinţa de la 17 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data 27 iunie 2008, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanţii M.C.C., M.D. şi L.C.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei să le plătească suma de 291.502,4 RON, reprezentând cea de a doua tranşă de 60%, conform hotărârii nr. 52 din 15 septembrie 2006 privind aprobarea acordării de compensaţii pentru bunurile deţinute în proprietate în localitatea Grigoreni, judeţul Tighina, emisă de Comisia Judeţeană Timiş pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanţii au arătat că sunt îndreptăţiţi să beneficieze de prevederile Legii nr. 290/2003, lege în baza căreia au întocmit şi depus întreaga documentaţie aferentă, conform căreia li s-au stabilit de către Comisia Judeţeană Timiş pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin hotărârea nr. 52 din 15 septembrie 2006, compensaţii în valoarea totală de 485.837,40 RON.
Reclamanţii nu au contestat această sumă şi au întocmit documentaţia aferentă pentru a putea beneficia de plata respectivelor compensaţii. În data de 14 noiembrie 2006, s-a efectuat plata a 40% din această sumă, în valoare de 194.335 RON, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 290/2003 şi art. 18 din Normele metodologice de aplicare a legii menţionate.
Conform prevederilor legale, cea de-a doua tranşă de 60%, în valoare de 291.502,4 RON, trebuia achitată în anul următor, adică în 2007, însă nu au primit nicio sumă de bani, astfel încât, în anul 2008, au purtat corespondenţă cu pârâta, în încercarea de a le fi achitate drepturile cuvenite.
Prin adresa din 12 martie 2008, li s-a răspuns reclamanţilor că, potrivit normelor metodologice de aplicare a legii, suma de bani datorată acestora va fi achitată în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, ceea ce susţin aceştia, contravine prevederilor art. 18 alin. (5) lit. c) din Normele specificate.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 249 din 13 octombrie 2008, a admis acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 291.502,4 RON, actualizată în raport cu indicele de inflaţie, reprezentând cea de-a treia tranşă de 60%, conform hotărârii nr. 52/2006 emisă de Comisia Judeţeană Timiş pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi să le plătească acestora suma de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt beneficiarii prevederilor Legii nr. 290/2003 şi trebuie să primească, potrivit hotărârii nr. 52/2006, compensaţii în valoare totală de 485.837 RON, din care nu au primit decât prima tranşă de 40%, respectiv suma de 194.335 RON, cea de-a doua tranşă de 60% nefiindu-le achitată, în mod nejustificat.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând modificarea acestei hotărâri în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că, potrivit prevederilor art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, plata despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003 este condiţionată de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinaţie.
S-a mai arătat că hotărârea nr. 52/2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, nefiind depuse la dosar actele care să lămurească aspecte cu privire la situaţia de fapt invocată de intimaţii-reclamanţi, respectiv aspectele privitoare la filiaţia acestora faţă de autorii Z.D. şi Z.E., dovada refugiului autorilor şi dovada calităţii de proprietar a acestora, astfel cum impun prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (4) teza I din H.G. nr. 1120/2006 şi ale art. 2 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 290/2003.
Sesizată astfel cu soluţionarea unui recurs împotriva unei hotărâri pronunţată la o instanţă de contencios administrativ, Înalta Curte, examinând actele dosarului, constată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmare a încălcării normelor imperative ce reglementează competenţa materială a instanţelor, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 291.502,4 RON, cuvenită intimaţilor-reclamanţi cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 52/2006 emisă de Instituţia Prefectului Timiş în temeiul Legii nr. 290/2003.
Ca atare, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al art. anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al art. mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de Tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a Tribunalului.
Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o Curte de apel.
Nu există nicio îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
Prin urmare, instanţa de control judiciar reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În consecinţă, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 249 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5867/2009. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5914/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
