ICCJ. Decizia nr. 5918/2009. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5918/2009
Dosar nr. 2549/54/2008
Şedinţa publică de la 18 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată în contencios administrativ, reclamanta SC C.L.I. SRL a contestat decizia nr. 187 din 05 iunie 2008 prin care a fost soluţionată contestaţia adresată Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. împotriva deciziei de impunere din 29 februarie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008 emise de D.G.F.P. Olt.
Reclamanta a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei atacate şi trimiterea dosarului pentru reluarea procedurii administrative în vederea soluţionării contestaţiei şi suspendarea executării iniţiale pornite împotriva reclamantei.
A mai arătat că, în mod greşit pârâta a constatat existenţa unui motiv de suspendare a soluţionării contestaţiei, potrivit art. 214 din O.G. nr. 92/2003, în sensul că ar fi fost efectuate cercetări penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, deşi organele de anchetă s-au pronunţat în sensul că nu există niciun indiciu că s-ar fi săvârşit vreo faptă penală în activitatea societăţii.
Prin sentinţa nr. 145 din 24 aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei SC C.L.I. SRL.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa fondului a reţinut că prin sesizarea din 19 martie 2008, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Olt au sesizat Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate în legătură cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 214/2005. Ca urmare, s-a dispus suspendarea procedurii administrative până la încetarea motivului care a determinat-o.
S-a avut în vedere că A.N.A.F., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a apreciat că nu se poate pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, reţinându-se că între stabilirea obligaţiilor bugetare prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de reprezentanţii societăţii există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei.
În raport cu aspectele arătate, instanţa fondului a reţinut că decizia contestată de reclamantă este legală şi temeinică, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Instanţa fondului a apreciat că este necesar a se stabili dacă au fost săvârşite infracţiuni în legătură cu aspectele contestate, situaţie care justifică măsura suspendării soluţionării contestaţiei de către autoritatea administrativă competentă. În acest sens, au fost înlăturate susţinerile reclamantei, în sensul că prin cercetarea penală în desfăşurare nu este vizată activitatea societăţii, ci a reprezentanţilor acesteia.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta SC C.L.I. SRL.
Recurenta consideră că soluţia instanţei de fond este greşită, deoarece organele de anchetă penală s-au pronunţat asupra legalităţii activităţii societăţii, precum şi asupra modului de desfăşurare a procesului de producţie şi a relaţiilor economice cu terţii, în sensul că nu există niciun indiciu referitor la săvârşirea unei fapte penale. În acest sens sunt menţionate două ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş.
În cuprinsul recursului se mai arată că simplul fapt al sesizării organului de urmărire penală nu înseamnă şi dovedirea existenţei indiciilor de săvârşire a unor infracţiuni determinate în soluţionarea cauzei.
Totodată, se menţionează faptul că instanţei de fond i-a fost prezentată şi o expertiză contabilă efectuată în cauză.
A.N.A.F. – D.G.F.P. Olt a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia contestată în prezenta cauză nr. 187 din 05 iunie 2008 pârâta A.N.A.F. – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a dispus suspendarea contestaţiei formulate de societatea reclamantă pentru suma totală de 2.000.968 RON reprezentând TVA în sumă de 247.274 RON, majorări de întârziere aferente în sumă de 80.593 RON, accize în sumă de 1.231.334 RON şi majorări de întârziere aferente în sumă de 441.677 RON.
Contestaţia s-a formulat de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 29 februarie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală din 29 februarie 2008, emise de D.G.F.P. Olt.
Pentru a se pronunţa această decizie, pârâta a reţinut că prin sesizarea din 19 martie 2008 organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Olt au transmis procesul-verbal din 29 februarie 2008 care a stat la baza emiterii deciziei de impunere din aceeaşi dată, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea stabilirii infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală.
S-a dispus că procedura administrativă urmează a fi reluată la încetarea motivului ce a determinat suspendarea în condiţiile legii, conform art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., coroborat cu art. 216 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că între stabilirea obligaţiilor bugetare prin decizia de impunere din 29 martie 2008 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de reprezentanţii societăţii există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei.
A.N.A.F., prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a apreciat că nu se poate pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, reţinându-se că, în speţă, se pune problema realităţii operaţiunilor derulate de contestatoare.
S-a reţinut în considerentele aceleiaşi decizii că prin adresa din 19 martie 2008 emisă de D.G.F.P. Olt au fost sesizate organele de cercetare penală, fiind înaintat raportul de inspecţie fiscală împreună cu decizia de impunere către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate.
În raport de cele expuse, se apreciază că decizia contestată de reclamantă este legală şi temeinică.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei contestare ar avea o înrâurire asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Reclamanta susţine că procedura suspendării contestaţiei reglementată de C. proc. fisc., republicat, este facultativă, însă o astfel de măsură poate fi luată atunci când ea este temeinic motivată şi justificată, după cum a fost şi cazul în speţă, de interdependenţa dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina reclamantei.
Curtea Constituţională a statuat că în astfel de cazuri, similare cu cazul de suspendare prevăzut de dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ., se acordă întâietate rezolvării penale.
Între stabilirea obligaţiilor bugetare datorate de reclamantă şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputabile reprezentanţilor societăţii există o strânsă legătură.
Prin urmare, este necesar a se stabili dacă au fost săvârşite infracţiuni în legătură cu aspectele contestate, cu atât mai mult cu cât în speţă este vorba de cercetări penale, aşa cum s-a arătat mai sus, care justifică măsura suspendării.
Susţinerile reclamantei referitoare la inexistenţa unor cercetări penale în desfăşurare care să o privească pe aceasta, în sensul că cercetările nu vizează activitatea societăţii în sine, ci pe cea a reprezentanţilor acesteia, vor fi înlăturate ca neîntemeiate, pentru considerentele mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.L.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 145 din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5917/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5921/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
