ICCJ. Decizia nr. 5917/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5917/2009
Dosar nr. 8561/2/2008
Şedinţa publică de la 18 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul S.S. a solicitat obligarea pârâtelor L.B., în calitate de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, şi C.A.C., în calitate de secretar general al aceluiaşi consiliu, să asigure republicarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, sub sancţiunea unei penalităţi de 10.000 RON în bugetul statului, pentru neîndeplinirea cu vinovăţie a sarcinilor de serviciu.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că, la data de 26 iulie 2008, a solicitat pârâtei L.B. să pună în aplicare hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în privinţa republicării Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Totodată, reclamantul a arătat că susţinerea pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea, în cazul hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a termenului de 45 de zile privind obligaţia de republicare, este eronată, motiv pentru care refuzul de a da curs cererii pe care a formulat-o are caracter nejustificat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1795 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului S.S., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a admis excepţia invocată din oficiu, considerând că, potrivit Legii contenciosului administrativ, instanţa de contencios poate cenzura numai actul administrativ emis de o autoritate publică, aşa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Cum reclamantul a precizat în mod expres, la solicitarea instanţei de fond, că nu înţelege să cheme în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, ci doar cele două persoane indicate, s-a considerat că acestea nu pot fi circumscrise noţiunii de autoritate publică.
3. Recursul reclamantului
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs reclamantul S.S., care a solicitat casarea ei ca netemeinică şi vădit nelegală, cu reţinere pentru judecare pe fond, fără a-şi structura criticile potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 C. proc. civ.
Cererea de recurs cuprinde un lung şir de aprecieri subiective şi ireverenţioase la adresa judecătorului fondului, străine de spiritul şi litera art. 723 C. proc. civ., care impune exercitarea drepturilor procedurale cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, citate din legislaţia primară şi secundară considerate de parte relevante şi solicitări legate de procedura de judecare a căii de atac: judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ.; comunicarea copiilor actelor de procedură şi a celorlalte înscrisuri din dosar, în temeiul art. 148 C. proc. civ.; aplicarea art. 1091 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a art. 128 şi art. 159 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii; judecarea cauzei cu celeritate conform art. 17 din Legea nr. 554/2004; determinarea şi comunicarea cuantumului taxei judiciare de timbru potrivit prevederilor art. 29 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 760/C din 22 aprilie 1999, cu modificările ulterioare.
Motivele de nelegalitate care ar putea fi decelate din cuprinsul confuz al cererii de recurs constau, în esenţă, în admiterea greşită a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocate din oficiu, în condiţiile în care obligaţia de republicare a Regulamentului după fiecare modificare rezultă clar din prevederile legale, pe de o parte, şi încălcarea prevederilor art. 16 din Legea contenciosului administrativ, referitoare la „introducerea în cauză a funcţionarului”, corelate cu cele ale art. 24 din Legea nr. 317/2004 ce reglementează atribuţiile Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi ale art. 48 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările ulterioare, referitoare la atribuţiile secretarului general al acestui organism, pe de altă parte.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că a fost învestită cu o acţiune vizând refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri, adresate Consiliului Superior al Magistraturii, asimilat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 unui act administrativ.
Din întreaga reglementare a procedurii contenciosului administrativ şi a activităţii de soluţionare a petiţiilor, potrivit Legii nr. 554/2004 şi, respectiv O.G. nr. 27/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2002, rezultă că raportul de drept administrativ se stabileşte între petiţionar şi autoritatea ori instituţia publică, subiectul de drept căruia îi revine obligaţia juridică de rezolvare a cererii fiind aceasta din urmă, iar nu persoana fizică ocupantă a unei funcţii de conducere în cadrul entităţii respective.
Prin urmare, cererea în contencios administrativ prin care este supus controlului de legalitate un act administrativ tipic sau asimilat se formulează întotdeauna în contradictoriu cu autoritatea sau instituţia publică.
Art. 16 din Legea nr. 554/2004, intitulat „introducerea în cauză a funcţionarului” , prevede, în alin. (1): „Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. în cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.”
Acest text nu poate fi interpretat în sensul că „Autoritatea publică (…) poate să fie pârâtă sau poate să nu fie pârâtă”, aşa cum susţine recurentul-reclamant.
Dimpotrivă, art. 16 din Legea nr. 554/2004 conferă calitate procesuală pasivă persoanei care a contribuit la emiterea sau încheierea actului, ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de rezolvare a cererii privind un drept subiectiv ori un interes legitim, numai dacă sunt îndeplinite două condiţii:
- prin cererea de chemare în judecată să se solicite plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere;
- persoana în cauză să fie chemată în judecată împreună cu autoritatea sau instituţia publică, răspunderea lor fiind solidară.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare sau de casare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.S. împotriva sentinţei civile nr. 1795 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5914/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5918/2009. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
