ICCJ. Decizia nr. 775/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 775/2009
Dosar nr. 9436/1/2008
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.E. a solicitat anularea Hotărârii nr. 21851 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta, în mod nelegal i-a respins cererea, deşi a depus la dosar actele necesare recunoaşterii calităţii de persoană refugiată.
Prin sentinţa civilă nr. 9 din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, apreciind că probele existente la dosarul cauzei nu ar fi concludente pentru a putea dovedi împrejurarea că reclamanta poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta P.E., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 2623 din 24 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat recursul reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că declaraţiile autentificate ale martorilor L.N. şi T.G. nu sunt concludente pentru soluţionarea cauzei, întrucât martorii s-au refugiat din localităţi diferite şi nu aveau posibilitatea de a cunoaşte cu exactitate evenimentele petrecute în localitatea din care s-a refugiat reclamanta.
A mai reţinut că martora L.N., audiată de prima instanţă, a relatat în mod selectiv faptele, oferind detalii legate de refugiul reclamantei, dar nefiind în măsură să prezinte cu aceeaşi exactitate informaţii despre refugiul altor persoane.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamanta P.E., invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., în sensul că din greşeală, instanţa de recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare sau de modificare invocate în recurs, ceea ce în mod real echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Contestatoarea arată că fiind cetăţean român de naţionalitate maghiară, instanţa de recurs a creat o discriminare faţă de sora sa, căreia instanţa de judecată i-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, ambele persoane făcând parte din aceeaşi familie supusă persecuţiilor din motive etnice.
Examinând motivele contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Contestaţia în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară de retractare, care poate fi exercitată numai în cazurile prevăzute limitativ de lege, respectiv art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Astfel, conform art. 318 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu a examinat cauza sub toate aspectele în sensul dispoziţiilor art. 261, art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, edificator este faptul că argumentele de fapt, dezvoltate pe larg de recurenta - reclamantă puteau fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chiar dacă prin modul de formulare nu au fost strict structurate potrivit dispoziţiilor legale.
S-ar fi impus această operaţiune cu atât mai mult cu cât în cauză erau aplicabile şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Înalta Curte, reţine că soluţia dată în cauză a creat un tratament discriminatoriu, lipsit de o justificare obiectivă, între situaţia reclamantei şi cea a surorii sale, căreia i s-a recunoscut statutul de persoană persecutată din motive etnice, în baza aceloraşi elemente de fapt şi de drept ca ale contestatoarei.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 14/2008 din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2115 din 27 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantei L.E., i s-a recunoscut calitatea de refugiată şi i s-au acordat drepturile ce i se cuvin potrivit OG nr. 105/1999.
În schimb, reclamantei P.E. nu i s-a recunoscut statutul de refugiat, cu toate că acţiunea sa a fost întemeiată pe aceleaşi elemente ca şi cea a surorii sale, ajungându-se ca pentru situaţii identice să se pronunţe soluţii diferite.
Aşadar, constatând că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs privind valoarea mărturiei martorei audiate, L.N. şi a declaraţiilor autentificate ale martorilor, creându-se o discriminare nejustificată, Înalta Curte va admite contestaţia în anulare şi va anula Decizia atacată.
Din analiza declaraţiilor autentificate ale martorilor L.N. şi T.G. (filele 17 şi 18 dosar fond), ambii cu statut de refugiat, rezultă fără echivoc, că reclamanta, născută la data de 22 martie 1940, s-a refugiat, în cursul lunii septembrie 1940 împreună cu mama sa, din cauza persecuţiilor etnice, din satul Văleni, judeţul Cluj în localitatea Baciu, judeţul Cluj, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie 1945.
În mod eronat instanţa de recurs a reţinut că declaraţiile autentificate ale martorilor menţionaţi nu ar fi concludente în soluţionarea cauzei întrucât martorii s-ar fi refugiat din localităţi diferite, neavând posibilitatea cunoaşterii cu certitudine a evenimentelor petrecute în localitatea din care reclamanta s-a refugiat.
În realitate, declaraţiile autentificate ale martorilor nu conţin informaţii referitoare la localităţile din care aceştia s-au refugiat, relevante fiind susţinerile martorilor potrivit cărora au cunoştinţă de situaţia de refugiat a reclamantei din contactare directă, fiind martori oculari la evenimentele care au avut loc în urma Dictatului de la Viena.
Chiar şi în faţa instanţei de fond martora L.N., deşi nu-şi mai aminteşte unele detalii adiacente, cum ar fi localitatea de unde s-a refugiat reclamanta sau vârsta pe care o avea aceasta, aspecte de înţeles având în vedere vârsta înaintată a acesteia, totuşi martora prezintă cu exactitate informaţii care conturează statutul de refugiat al reclamantei.
Astfel, martora audiată reconfirmă că reclamanta s-a refugiat în perioada 1940 - 1945 împreună cu mama sa din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuse.
Aflându-se în situaţia de refugiată, reclamanta beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, întrucât în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, astfel cum prevede art. 1 alin. 1 lit. c din actul normativ menţionat.
Ca atare, rejudecând recursul reclamantei P.E., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza întâi C. proc. civ., îl va admite şi va modifica sentinţa civilă nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că va admite acţiunea reclamantei, va anula hotărârea nr. 2185 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pe care o va obliga să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei drepturile aferente statutului de refugiat, pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, având în vedere considerentele arătate în cele ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P.E. împotriva Deciziei nr. 2623 din 24 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 1516/33/2007.
Anulează Decizia atacată şi rejudecând cauza: admite recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva sentinţei civile nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei.
Anulează Hotărârea nr. 21851 din 9 iulie 2007 a Casei Judeţene de Pensii Cluj.
Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 766/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 780/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
