ICCJ. Decizia nr. 794/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 794/2009
Dosar nr. 6233/1/2008
Şedinţa publică din 13 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea depusă la C.S.M., B.D.E., C.C.V. şi I.I. au solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. au dobândit efectiv şi gradul profesional corespunzător funcţiei.
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., printre aceştia aflându-se şi recurenţii B.D.E., C.C.V. şi I.I.
În motivarea Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a reţinut faptul că niciunul dintre procurorii care au formulat cereri de recunoaştere a gradului profesional superior nu a susţinut examenul de promovare în condiţiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, modificată şi completată.
S-a arătat că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, în condiţiile în care dispoziţiile din Legea nr. 508/2004 nu prevăd înlăturarea obligaţiei de participare la concursul naţional pentru obţinerea gradului profesional.
De asemenea, s-a arătat că în cuprinsul Recomandării (94) 12 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecţia şi cariera judecătorilor trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilităţile şi eficienţa.
Plenul C.S.M. a apreciat că numai concursul, ca modalitate de promovare într-o funcţie de execuţie, îndeplineşte pe deplin toate criteriile enunţate în Recomandare.
De asemenea, Plenul a reţinut că a fost prevăzută şi o procedură specială pentru încadrarea procurorilor la această structură specializată, instituindu-se regula numirii acestor procurori pe o perioadă limitată de timp, subliniindu-se că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalată cu promovarea în funcţii de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece condiţiile de numire sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciindu-se că altfel s-ar încălca principiul egalităţii potrivit căruia situaţiilor juridice diferite trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs B.D.E., C.C.V. şi I.I., criticând hotărârea Plenului C.S.M.
În motivarea recursului, recurenţii au arătat că au fost numiţi la D.I.I.C.O.T. prin Hotărâre C.S.M. cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că, fiind numiţi la o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte au dobândit de drept şi gradul profesional corespunzător funcţiei exercitate.
În susţinerea motivelor de recurs, recurenţii au invocat practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând faptul că recurenţii au fost numiţi la D.I.I.C.O.T. şi că trebuie făcută distincţia între „numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T. şi „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţii pentru care legea prevede condiţii şi proceduri diferite.
A mai subliniat şi faptul că deşi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, are personalitate juridică proprie, cu atribuţii, competenţă, organizare şi salarizare stabilite prin lege specială, iar promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condiţiile prevăzute de art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Pentru aceste motive, s-a arătat că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar conform dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.
Intimatul a mai precizat şi că dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepţie, supuse unei interpretări restrictive iar procurorii numiţi la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activităţii, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, intimatul a arătat evoluţia carierei profesionale a celor trei recurenţi, precizând că la momentul de faţă niciunul dintre ei nu mai face parte din D.I.I.C.O.T.
Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Analizând recursul formulat de B.D.E., C.C.V. şi I.I., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 304 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în cauza de faţă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, prevăd faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziţii cu caracter special, care derogă de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere.
Astfel, recurenţii au fost numiţi în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. cu respectarea dispoziţiilor legale.
Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenţii nu au solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „ dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor ".
Or, în cauză este necontestat faptul că recurenţii au fost numiţi, în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, au câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene".
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudentă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudentă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
Rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei", iar menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale.
Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat şi va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce îi priveşte pe recurenţi şi, în consecinţă, va obliga C.S.M. să recunoască gradul profesional dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.D.E., C.C.V. şi I.I. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează parţial hotărârea atacată, în ceea ce-i priveşte pe recurenţi.
Obligă intimatul să recunoască recurenţilor gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 793/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 796/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
