ICCJ. Decizia nr. 797/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 797/2009
Dosar nr.9330/1/2008
Şedinţa publică din 13 februarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea depusă la C.S.M., M.G. a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că prin numirea în cadrul D.I.I.C.O.T., a dobândit efectiv şi gradul profesional corespunzător funcţiei.
Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 26 de procurori de la D.I.I.C.O.T. şi de 15 procurori de la D.N.A., printre aceştia din urmă, prevăzuţi în Hotărârea arătată la art.1 poziţia nr. 14, aflându-se şi recurenta M.G.
În motivarea Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 Plenul C.S.M. a reţinut că, în concordanţă cu standardele europene în materie, gradul profesional constituie un element esenţial al carierei magistratului, ce este privit în strânsă legătură cu statutul magistratului. Plenul C.S.M. a reţinut că normele europene subliniază importanţa deosebită a tuturor aspectelor ce ţin de statutul şi cariera magistratului, invocând Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Miniştri privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, care precizează la art. 2 lit. c) Principiul I: toate deciziile privind cariera profesională trebuie să aibă la bază criterii obiective.
De asemenea, Plenul C.S.M. a reţinut că nu există o definiţie legală a noţiunii de grad profesional. S-a arătat că dispoziţiile Legii nr. 303/2004 reglementează problema promovării în funcţii de execuţie, stabilind în mod unitar principiile care stau la baza dobândirii gradului profesional, principii care răspund întocmai exigenţelor europene în materie: o unică autoritate, independentă, formată din magistraţi aleşi de către colegi egali în grad decide asupra promovării.
Plenul a apreciat că procurorii sunt numiţi în funcţii la D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. de procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de procurorul şef al D.N.A., iar niciuna dintre aceste autorităţi nu întruneşte condiţiile menţionate anterior, în ceea ce priveşte independenţa faţă de executiv, observând că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este numit de către Preşedintele României la propunerea ministrului justiţiei, situaţie identică şi în cazul procurorului şef al D.N.A.
De asemenea, Plenul C.S.M. a reţinut că definiţia dată gradului profesional printr-o hotărâre a Plenului nu are forţa unei norme juridice, ci definiţia a fost folosită într-un caz particular.
A fost criticată şi argumentaţia conform căreia exercitarea competenţelor corespunzătoare unei anumite instanţe, de un anumit grad, trebuie să corespundă gradului profesional, arătând că procurorul se întoarce la unitatea de unde provine, conform art. 75 alin (11) şi art. 87 alin (9) din Legea nr. 304/2004 şi dacă s-ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte, procurorul ar fi rămas la această unitate, nefiind necesară o revenire la o unitate de parchet ierarhic inferioară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.G. solicitând ca, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 şi potrivit principiului activităţii legii şi succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta critică hotărârea C.S.M. pentru nelegalitate, arătând, în esenţă, că motivarea ei constă într-o înşiruire de considerente ce ţin de managementul resurselor umane, fară să ţină seama de situaţia individuală a fiecărei persoane, în sensul că acestea au fost numite şi au funcţionat ca procurori în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform unei proceduri speciale şi a dobândit gradul profesional corespunzător nivelului acestui Parchet.
Recurenta a făcut, de asemenea, referire la evoluţia în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcţii de execuţie şi organizarea structurii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, concluzionând că principiul activităţii legii, aplicarea normelor juridice în timp şi interpretarea logică şi sistematică a acestora au creat o situaţie favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. a avut ca efect promovarea la parchetul respectiv şi dobândirea ipso facto a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A arătat că C.S.M. a interpretat greşit legea, a ignorat jurisprudenta unanimă în materie şi a nesocotit principiul egalităţii şi al nediscriminării.
În sprijinul cererii formulate, recurenta a anexat, în copie, hotărâri ale C.S.M. şi ordinele de numire în funcţie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susţinut că recursul este neîntemeiat, arătând că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T.
În sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, în concluzie, că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, prevăd faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziţii cu caracter special, care derogă de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere.
Astfel, recurenta a fost numită în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Hotărârea C.S.M. nr. 127 din 13 aprilie 2005.
Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
În aceste condiţii, numirea procurorilor specializaţi potrivit reglementărilor speciale şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., intimatul a reţinut că definiţia gradului profesional a fost folosită într-un caz particular ce avea în vedere acoperirea tuturor situaţiilor prezente şi trecute, în care, sub diferite reglementări, magistraţii au fost numiţi direct la instanţe de un anumit nivel (sau au fost transferaţi „în interesul serviciului" din alte funcţii - consilier juridic, avocat, etc), dobândind astfel gradul profesional corespunzător.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurenta a fost numită, în condiţiile legii speciale, la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica unitară existentă la nivelul instanţei, unde au fost deja admise cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. şi reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul U.E.
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
Rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei", iar menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale.
Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat şi va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce o priveşte pe recurentă şi, în consecinţă, va obliga C.S.M. să recunoască gradul profesional dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.G. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează parţial hotărârea atacată în ceea ce o priveşte pe recurentă.
Obligă intimatul să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 796/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 798/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
