ICCJ. Decizia nr. 798/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 798/2009
Dosar nr. 9342/1/2008
Şedinţa publică din 13 februarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea depusă la C.S.M., B.R. a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că prin numirea în cadrul P.N.A. - structură centrală, devenit ulterior D.N.A., a dobândit efectiv şi gradul profesional corespunzător funcţiei.
Prin Hotărârea nr. 1062 din 16 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 3 procurori de la D.N.A., printre aceştia aflându-se şi recurentul B.R.
În motivarea Hotărârii nr. 1062 din 16 octombrie 2008 Plenul C.S.M. a reţinut că, în concordanţă cu standardele europene în materie, gradul profesional constituie un element esenţial al carierei magistratului, ce este privit în strânsă legătură cu statutul magistratului. Plenul C.S.M. a reţinut că normele europene subliniază importanţa deosebită a tuturor aspectelor ce ţin de statutul şi cariera magistratului, invocând Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Miniştri privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, care precizează la art. 2 lit. c) Principiul I: toate deciziile privind cariera profesională trebuie să aibă la bază criterii obiective.
De asemenea, Plenul C.S.M. a reţinut că nu există o definiţie legală a noţiunii de grad profesional. S-a arătat că dispoziţiile Legii nr. 303/2004 reglementează problema promovării în funcţii de execuţie, stabilind în mod unitar principiile care stau la baza dobândirii gradului profesional, principii care răspund întocmai exigenţelor europene în materie: o unică autoritate, independentă, formată din magistraţi aleşi de către colegi egali în grad decide asupra promovării.
Plenul C.S.M. a reţinut că definiţia dată gradului profesional printr-o hotărâre a Plenului nu are forţa unei norme juridice, ci definiţia a fost folosită într-un caz particular.
A fost criticată şi argumentaţia conform căreia exercitarea competenţelor corespunzătoare unei anumite instanţe, de un anumit grad, trebuie să corespundă gradului profesional, arătând că procurorul se întoarce la unitatea de unde provine, conform art. 75 alin (11) şi art. 87 alin (9) din Legea nr. 304/2004 şi dacă s-ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte, procurorul ar fi rămas la această unitate, nefiind necesară o revenire la o unitate de parchet ierarhic inferioară.
Plenul C.S.M. a mai precizat că D.N.A. a fost şi este o structură specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie, cu personalitate juridică, ale cărei atribuţii, competenţă, organizare, funcţionare şi salarizare sunt stabilite prin lege specială.
De asemenea, Plenul a reţinut că a fost prevăzută şi o procedură specială pentru încadrarea procurorilor la această structură specializată, iniţial prin OUG nr. 43/2002 instituindu-se regula numirii acestor procurori pe o perioadă limitată de timp, cu posibilitatea prelungirii acestei durate, iar ulterior, prin Legea nr. 304/2004, au fost prevăzute, pe lângă condiţiile iniţiale de numire în funcţie şi condiţia privitoare la un interviu organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderi, a rezistenţei la stres, etc.
Pentru considerentele arătate, Plenul C.S.M. a apreciat că cei 3 procurori în cauză nu au dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât promovarea în funcţii superioare de execuţie (pe loc sau efectivă), reprezintă o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, fiind posibilă, atât în condiţiile Legii nr. 92/1992, republicată, cât şi în prezent, conform Legii nr. 303/2004, republicată, numai prin examen/concurs, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege.
Plenul C.S.M. a precizat că legiuitorul nu a înţeles să facă o excepţie de la regula promovării în funcţii de execuţie prin concurs pentru procurorii P.N.A., în prezent D.N.A. întrucât se prevede, în mod expres, faptul că la încetarea activităţii în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.R. solicitând ca, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 şi potrivit principiului activităţii legii şi succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul critică hotărârea C.S.M. pentru nelegalitate, arătând, în esenţă, că motivarea ei constă într-o înşiruire de considerente ce ţin de managementul resurselor umane, fară să ţină seama de situaţia individuală a fiecărei persoane, în sensul că acesta a fost numit şi a funcţionat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform unei proceduri speciale, prevăzute de OUG nr. 43/2002 şi a dobândit gradul profesional corespunzător.
Recurentul a făcut, de asemenea, referire la evoluţia în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcţii de execuţie şi organizarea structurii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, concluzionând că principiul activităţii legii, aplicarea normelor juridice în timp şi interpretarea logică şi sistematică a acestora i-au creat o situaţie favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul P.N.A., în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător nivelului acestui parchet.
În sprijinul cererii formulate, recurentul a anexat, în copie, hotărârea atacată şi decretul de numire în funcţie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susţinut că recursul este neîntemeiat, arătând că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la D.N.A.
În sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, în concluzie, că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
P.N.A. a fost înfiinţat prin OUG nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi.
Iniţial, P.N.A. a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general şi coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar în OUG nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Concepţia cu privire la acest organism specializat în combaterea corupţiei a fost radical modificată prin OUG nr. 134/2005 care, la art. 1, a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma Departamentului Naţional Anticorupţie, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, ulterior, prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a OUG nr. 134/2005, care a modificat dispoziţia legală sus menţionată, în sensul înfiinţării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom.
D.N.A. este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului şef al direcţiei [art. 1 alin. (1) din OUG nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare].
Evoluţia legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcţii componente.
În aceste condiţii, numirea procurorilor specializaţi potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condiţiile legii speciale, la P.N.A. care a devenit ulterior D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.N.A. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica unitară existentă la nivelul instanţei, unde au fost deja admise cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la P.N.A., şi reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul U.E.
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).
Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat şi va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce le priveşte pe recurente şi, în consecinţă, va obliga C.S.M. să recunoască gradul profesional dobândit prin numirea la D.N.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.R. împotriva Hotărârii nr. 1062 din 16 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează parţial hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe recurent.
Obligă intimatul să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 797/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 8/2009. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
