ICCJ. Decizia nr. 912/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 912/2009
Dosar nr. 732/2/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1574 din 21 mai 2008, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.N.S.L.C., în contradictoriu cu pârâţii G.R. şi C.P.M., având ca obiect anularea HG nr. 311 din 8 martie 2006; a respins totodată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei, lipsei calităţii procesuale active a lipsei procedurii prealabile administrative şi a admis cererea de intervenţie, în interesul G.R. formulată de C.P.M.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că, potrivit înscrisului depus la dosar, respectiv sentinţa civilă nr. 16 din 19 mai 1994 a Tribunalului Bucureşti, recurenta este înregistrată ca persoană juridică în registrul special al acestei instanţe şi, prin urmare, a dobândit, pe această cale, capacitate de folosinţă de la data înregistrării, iar în condiţiile în care imobilele ce fac obiectul hotărârii de guvern atacate intră în componenţa bazei hoteliere revendicate de reclamantă şi pentru care există cerere înregistrată la C.E.D.O. S-a apreciat că este neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţi procesuale active.
S-a apreciat că reclamanta a făcut dovada, cu plângerile înregistrate la G.R. şi depuse la fila 33 din dosarul cauzei, că a îndeplinit obligaţia efectuării procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, prin HG nr. 946/1999 s-a aprobat de către pârâtul G.R. darea în folosinţa F.T.A.I.N., pentru o perioadă de 49 de ani, a unui teren aflat în administrarea M.T.S., iar prin HG nr. 311/2006, s-a modificat art. 1 al HG nr. 946/1996 şi s-a desemnat ca titular al dreptului de administrare, în locul ministerului, A.N.S., mărindu-se totodată perioada de dare în folosinţă la 60 de ani.
Instanţa a mai reţinut că, deşi reclamanta a afirmat că este proprietara fostului complex CASCOM, din care face parte şi imobilul în discuţie, nu a făcut dovada acestui drept şi nici nu a invocat nelegalitatea HG nr. 946/1999 prin care terenul dat în folosinţa gratuită a fost considerat ca făcând parte din proprietatea publică a statului.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei prin care aceasta a solicitat constatarea unor stări de fapt cu privire la acest teren, depusă la fila 32 din dosar, instanţa a calificat-o ca fiind o acţiune în constatarea dreptului de proprietate şi a reţinut că o asemenea cerere nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C.N.S.L.C.R.
Prin cererea de recurs, al cărui temei de drept nu a fost precizat, CNSLCR a trecut în revistă istoricul situaţiei de fapt prezentat şi în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă, subliniind că prin soluţia pronunţată şi menţinerea ca legală a HG nr. 311/2006 au fost încălcate prevederile Legii nr. 219 din 25 noiembrie 1998 privind regimul concesiunilor, cele ale art. 1 alin. (2) din HG nr. 946/1999 precum şi din HG nr. 829/1999.
În opinia recurentei, instanţa de fond a analizat doar excepţiile de procedură invocate de Guvernul României pe care de altfel le-a respins, ignorând faptul că F.T.A.I.N. nu exista ca entitate juridică la data emiterii HG nr. 946/1999 prin care i s-a dat în folosinţă gratuită terenul identificat în anexa la această hotărâre, pentru o perioadă de 49 de ani.
G.R. – S.G. – a formulat întâmpinare în cauză, solicitând menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii judecătoreşti recurate, aceasta fiind pronunţată cu respectarea art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Cererea de intervenţie formulată de A.N.S. în interesul pârâtului G.R., în această fază procesuală, a fost încuviinţată în principiu de Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 51-52 şi următoarele C. proc. civ.
S-a subliniat în cuprinsul acestei cereri de intervenţie accesorie că HG nr. 311/2006 a mai făcut obiectul unui litigiu care a fost soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 2307 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigiu în care C.N.S.L.C.R. a avut calitatea de intervenient în nume propriu.
Examinând cauza prin prisma criticilor enunţate de către recurentă, cât şi din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
În mod corect şi legal judecătorul fondului a dat dezlegare atât excepţiilor de procedură invocate de părţi – astfel cum rezultă din considerentele sentinţei – cât şi fondului pricinii care a vizat anularea HG nr. 311 din 8 martie 2006 prin care s-a modificat art. 1 din HG nr. 946/1999 privind darea în folosinţă gratuită a unui teren proprietate publică, aflat în administrarea M.T.S., F.T.A.I.N.
Prin HG nr. 311 din 8 martie 2006 (intrată în vigoare la 17 martie 2006) s-a modificat art. 1 din HG nr. 946/1999, în sensul că acesta are următorul cuprins:
„Art. 1 – (1) Se aprobă darea în folosinţă gratuită F.T.A.I.N., pentru realizarea P.A.I.N., a unui teren aflat în administrarea A.N.S., identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- (2) Darea în folosinţă gratuită a terenului prevăzut la alin. (1) se face pe o perioadă de 60 de ani".
Această hotărâre de guvern a mai făcut obiectul unei cereri în anulare, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, formulate de reclamantul C.S.V. Bucureşti în cadrul acelui litigiu fiind invocată pe calea art. 4 din acelaşi act normativ (respectiv pe cale de excepţie) şi nelegalitatea HG nr. 946/1999.
Ambele probleme de drept au fost tranşate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care prin Decizia nr. 2307 din 4 iunie 2008 a admis recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 2786 din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, modificând această sentinţă în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de nelegalitate a HG nr. 946/1999 şi ca nefondată a acţiunii privind anularea HG nr. 311/2006.
Recursul C.N.S.L.C.R. (intervenient în interesul reclamantului) în acea cauză a fost constatat nul.
Revenind la recursul de faţă, critica privitoare la împrejurarea că la data emiterii HG nr. 946/1999 F.T.A.I.N. nu exista ca entitate juridică va fi înlăturată ca nepertinentă, şi sub acest aspect Înalta Curte exprimându-şi în mod irevocabil punctul de vedere, astfel cum se poate observa şi la filele 12-13 din Decizia nr. 2307/2008.
Cu aceleaşi argumente legate de înregistrarea F.T. în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut la Judecătoria sectorului 3 şi apoi la Judecătoria sectorului 1, dar şi de ipoteza că, chiar dacă s-ar accepta teza înregistrării legale ulterior emiterii HG nr. 946/1999, se apreciază că acest aspect nu este unul de natură a atrage nulitatea actului administrativ individual, Înalta Curte rămânând consecventă punctului său de vedere deoarece nu există elemente care să răstoarne raţionamentul expres în Decizia nr. 2307/2008.
Asupra fondului pricinii, în evaluarea legalităţii HG nr. 311/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod just, instanţa fondului a reţinut că operaţiunea administrativă dispusă prin hotărârea de guvern contestată ţine de o bună administrare a unui teren proprietate de stat, administrare care intră în competenţa G.R. ca autoritate publică situată pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei din cadrul puterii executive a statului.
În acest context, împrejurarea că potrivit HG nr. 311/2006 terenul a trecut din administrarea M.T.S. în administrarea A.N.S., apare ca nerelevantă cât timp nu se poate contesta că terenul în discuţie este proprietate publică a statului.
În privinţa legii aplicabile, trebuie observat ă în HG nr. 946/1999 – ce a fost modificată prin HG nr. 311/2006 doar sub cele două aspecte legate de administratorul terenului şi perioada de timp – se prevede în mod explicit că aceasta a fost emisă în temeiul art. 17 din Legea nr. 213/1998 (privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia) şi nicidecum sub imperiul Legii privind regimul concesiunilor.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 213/1998: „Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosinţa gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciile publice".
Aşadar, deşi legiuitorul foloseşte sintagma „pe termen limitat" nu se stabileşte în concret un termen limită, aşa cum fixează prin art. 1(2) din Legea privind regimul concesiunilor.
Fiind vorba de două contracte diferite – concesiune şi dare în folosinţă -, ce nu pot fi asimilate sau confundate, şi având în vedere că în speţă actul contestat este emis în temeiul art. 17 din Legea nr. 213/1998 care nu impune un termen limită pentru darea în folosinţă gratuită, critica recurentei pe aspectul depăşirii perioadei de timp va fi înlăturată.
Nu poate fi primită nici aserţiunea recurentei în legătură cu faptul că fundaţia nu desfăşoară activităţi de utilitate publică, pentru argumentul deja subliniat şi în Decizia nr. 2307/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anume că emitentul HG nr. 311/1998 este singura autoritate căreia îi revine sarcina de a aprecia asupra recunoaşterii fundaţiei ca fiind de utilitate publică, în raport de OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru raţiunile arătate cererea de intervenţie accesorie va fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de A.N.S.
Respinge recursul declarat de C.N.S.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 1574 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 874/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 984/2009. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
