ICCJ. Decizia nr. 853/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 853/2009
Dosar nr. 445/57/200.
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 82/F/CA din 23 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea prin care reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, pentru Unitatea Militară nr. 02444 Sibiu, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu şi D.G.F.P. Sibiu, solicita anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 368 din 27 iulie 2007 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 25 iulie 2007, ambele emise de prima pârâtă, precum şi a Deciziei nr. 50 din 8 octombrie 2007 privind soluţionarea contestaţiei formulată de U.M. 02444 Sibiu, emisă de cea de-a doua pârâtă, pe de o parte, şi obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 502.312 lei, reprezentând TVA aferent vânzării locuinţelor de serviciu, virată de reclamant la bugetul de stat, sumă care să fie actualizată potrivit indicilor de inflaţie până la data plăţii efective, pe de altă parte.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
După intrarea în vigoare a Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde unele locuinţe de serviciu pe care le au în administrare, reclamantul a solicitat rambursarea TVA în sumă de 505.312 lei aferent unui număr de 169 contracte de vânzare-cumpărare locuinţe de serviciu vândute personalului propriu.
Ca urmare a acestei solicitări, pârâta A.F.P. Sibiu a efectuat o inspecţie fiscală la U.M. 02444 Sibiu, întocmind Raportul de inspecţie fiscală din 25 iulie 2007, prin care s-a constatat că suma solicitată la rambursarea TVA nu se justifică spre rambursare şi, ca urmare, a emis Decizia de impunere nr. 368 din 27 iulie 2007, prin care s-a respins rambursarea TVA, motivat de faptul că Legea nr. 562/2004 şi Legea nr. 357/2006 nu conţin prevederi exprese cu privire la restituirea TVA aferent locuinţelor de serviciu vândute de Ministerul Apărării iar Ordinul nr. 129 din 29 august 2006 emis de ministrul apărării, prin care s-au aprobat Normele metodologice privind vânzarea de către acest minister a locuinţelor de serviciu, nu constituie dispoziţie în materie fiscală.
Contestaţia depusă de reclamant împotriva Raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere nr. 368/2007 a fost respinsă prin Decizia nr. 50 din 8 octombrie 2007 emisă de D.G.F.P. Sibiu, reţinându-se că dispoziţiile privind scutirea de la plata TVA cuprinse în Legea nr. 357/2006 nu sunt aplicabile contractelor încheiate înainte de intrarea sa în vigoare iar, pe de altă parte, actele normative incidente în cauză nu conţin dispoziţii exprese cu privire la restituirea TVA aferent locuinţelor de serviciu administrate şi vândute de Ministerul Apărării.
Reţine instanţa de fond că nu este întemeiată susţinerea reclamantului, potrivit căreia actele fiscale contestate sunt nelegale, raportat la dispoziţiile art. II din Legea nr. 357/2006 care prevăd restituirea TVA achitat pentru contractele încheiate anterior şi la împrejurarea că, pentru rambursarea TVA, nici nu este necesară o dispoziţie expresă a legii, o astfel de cerinţă nefiind prevăzută în Codul fiscal sau de procedură fiscală; aceasta, arată prima instanţă, deoarece Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede în art. 127 care sunt persoanele impozabile, drepturile şi obligaţiile acestora, precum şi care sunt operaţiunile impozabile, astfel că reclamantului, în calitate de persoană impozabilă, îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului fiscal.
Este adevărat, se arată în considerentele sentinţei recurate, că art. I pct. 4 din Legea nr. 357/2006 a modificat textul iniţial al art. 4 din Legea nr. 562/2004, în sensul că „vânzarea locuinţelor de serviciu de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională în condiţiile prezentei legi, nu constituie operaţiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată potrivit art. 127 alin. (4) şi (5) Cod Fiscal" iar în art. II din aceeaşi lege se prevede că „preţul şi condiţiile de plată prevăzute în contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 562/2004 pot fi modificate la cererea cumpărătorilor, potrivit prevederilor prezentei legi", însă nu dispune cu privire restituirea TVA încasat deja în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 357/2006.
Or, arată instanţa de fond, faţă de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, modificarea adusă art. 4 alin. (2) din Legea nr. 562/2004, prin art. I pct. 4 din Legea nr. 357/2006, trebuie interpretată în sensul voit de legiuitor şi anume exceptarea de la plata TVA doar pentru viitor.
Aşa fiind, se arată în considerentele hotărârii atacate, întrucât plata TVA a fost efectuată conform legii în vigoare la data respectivă iar Legea nr. 357/2006 nu are dispoziţii retroactive şi nici nu dispune restituirea TVA, acţiunea reclamantului se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că instanţa de fond a considerat în mod greşit că pentru rambursarea T.V.A. este necesară o dispoziţie expresă a legii, legea fiscală ori legea specială, şi că dispoziţiile art. II din Legea nr. 357/2006 nu pot fi aplicate contractelor încheiate anterior, în sensul restituirii T.V.A., deja plătite.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, „La preţul de vânzare se va aplica taxa pe valoarea adăugată, potrivit dispoziţiilor legale".
Dispoziţiile legale la care fac trimitere prevederile legale mai sus citate sunt cele ale art. 127 Cod Fiscal, potrivit cărora instituţiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru ... livrarea de bunuri [alin. 6 lit. e)].
Or, conform art. 128 din acelaşi cod, este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar [alin. (1)], fiind considerate livrări de bunuri, în sensul alin. (1), şi predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing [alin. 3 lit. a)].
Raportat la prevederile legale sus menţionate, în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a locuinţelor de serviciu, sunt legale actele administrative emise de autorităţile pârâte.
Nu poate fi reţinut argumentul recurentului-reclamant, întemeiat pe modificarea, prin Legea nr. 357/2006, a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 562/2004, în sensul că „Vânzarea locuinţelor de serviciu de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în condiţiile prezentei legi, nu constituie operaţiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, potrivit art. 127 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare".
Aceasta, întrucât, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, prevederile legale modificatoare, invocate de recurent, au intrat în vigoare la data de 30 iulie 2006, ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a locuinţelor de serviciu, ale căror date de înregistrare sunt, aşa cum rezultă din tabelele special întocmite de recurentul-reclamant (f. 6-9 - dosar fond), anterioare acestei date.
Or, potrivit principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".
De asemenea, făcând aplicarea principiului constituţional mai sus menţionat, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevede că „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta".
Aşa fiind, faţă de prevederile constituţionale şi legale citate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că operaţiunilor de vânzare a locuinţelor de serviciu efectuate de autoritatea administrativă recurentă nu li se aplică dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 562/2004, în forma modificată prin Legea nr. 357/2006, potrivit cărora aceste vânzări „nu constituie operaţiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată", aceste prevederi fiind aplicabile operaţiunilor juridice de natura celor în discuţie, care au fost realizate exclusiv după data intrării în vigoare a modificării, respectiv 30 iulie 2006.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, pentru Unitatea Militară nr. 02444 Sibiu, împotriva sentinţei nr. 82/F/CA din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 847/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 874/2009. Contencios → |
|---|
