ICCJ. Decizia nr. 874/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 874/2009
Dosar nr. 20855/3/200.
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 iunie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, anularea hotărârii nr. 727 din 26 aprilie 2007 emisă de pârât, prin care s-a respins cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a bunicului său, numitul M.S.
Prin sentinţa civilă nr. 342 din 12 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1866 din 18 iunie 2008, a admis cererea reclamantei, a anulat Decizia nr. 727 din 26 aprilie 2007 a Ministerului Justiţiei - Comisia pentru Constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi a obligat pârâta să emită o decizie prin care să recunoască defunctului M.S., calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că din conţinutul materialului probator administrat în cauză reiese faptul că autorul reclamantei a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securităţi a statului pe criterii politice, astfel cum rezultă din conţinutul notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcţiei a II-a a acestei instituţii, şi că acesta a fost privat de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a obligaţiunilor legale privind predarea mijloacelor de plată străine şi a metalelor preţioase în intervalul 23 noiembrie 1965 - 06 decembrie 1965, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanţei de încetare a procesului penal dată în dosarul nr. 841/1965 al Direcţiei Generale a Miliţiei.
A constatat astfel instanţa de fond, că sunt întrunite, în cauză, condiţiile prevăzute de OUG nr. 214/1999, în ceea ce priveşte recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru bunicul reclamantei, defunctul M.S.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.
In motivarea recursului său, pârâtul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit a constatat prima instanţă că autorul reclamantei a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securităţi a statului pe criterii politice, reţinând în acest sens "conţinutul notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcţiei a II-a a acestei instituţii", note ce nu au fost prezentate şi Comisiei, astfel încât acestea nu au putut fi analizate şi luate în considerare la emiterea deciziei a cărei anulare a fost dispusă.
Tot în mod greşit, consideră pârâtul, a reţinut prima instanţă că întrucât din materialul probator rezultă că autorul reclamantei M.S. a fost privat de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a obligaţiilor legale privind predarea mijloacelor de plată străine şi a metalelor preţioase în intervalul 23 noiembrie 1965 - 06 decembrie 1965, acestuia poate să-i fie recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, în sensul dispoziţiilor OUG nr. 219/1999.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, arătând, în esenţă, faptul că din probatoriul cauzei (notele extrase din Arhiva Operativă a MAI - Direcţia a VII-a - dosarul operativ de urmărire nr. 119178) rezultă fără posibilitate de interpretare faptul că autorul petentei a fost supus din „motive politice unor măsuri administrative abuzive", precum şi măsurii de „privare de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări", aceasta reprezentând consecinţa „măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau origine etnică".
Mai arată că deţinerea de materiale preţioase, nu poate fi considerat, astfel cum încearcă să demonstreze recurenta, singurul motiv al reţinerii în vederea cercetării, fiind de notorietate faptul că toate cercetările şi reţinerile pe motive politice şi/ sau etnice se materializau în acte de reţinere pe motive de drept comun, rolul instanţelor de judecată fiind acela de a administra probele din dosar şi de a stabili care este adevăratul motiv al reţinerii.
În ceea ce priveşte motivare recursului prin prisma analizei adresei nr. 157/C din 21 februarie 2007, emisă de Direcţia Instanţelor Militare, prin care se precizează faptul că numitul M.S. nu ar fi avut restricţii domiciliare, nu ar fi fost reţinut, cercetat, judecat şi condamnat de către o instanţă militară, consideră intimata că se impune a fi respinsă având în vedere că recurenta înainte de a emite hotărârea criticată, avea obligaţia în aplicarea art. 4 alin. (3) din Anexa 1 la HG nr. 148/2000, astfel cum a fost modificată prin HG nr. 249/2003, să solicite date de la instituţiile abilitate, fiind de notorietate faptul că toate dosarele referitoare la persoanele urmărite politic se găsesc depuse la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Direcţia Arhivă Centrală.
Cum autoritatea emitentă a solicitat doar acte de stare civilă a autorilor petentei, fără a-şi îndeplini obligaţia legală prevăzută de art. 4 alin. (3) din Anexa 1 la HG nr. 148/2000, astfel cum a fost modificată prin HG nr. 249/2003, aceea de a solicita „date, documente sau informaţii necesare soluţionării cererii de la instituţiile publice care le deţin", soluţia instanţei de fond de a anula Decizia nr. 727 din 26 aprilie 2007 este corectă, impunându-se aşadar respingerea recursului formulat de pârâtă, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile nr. 1866 din 18 iunie 2008 ca legală şi temeinică.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând să-1 admită pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 727 din 26 aprilie 2007, emisă de Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea prin care intimata-reclamantă T.C. a solicitat acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru bunicul său, M.S., reţinându-se că din adresa nr. 157/C din 21 februarie 2007 a Direcţiei Instanţelor Militare nu rezultă că acesta ar fi fost reţinut, cercetat, judecat şi condamnat de către o instanţă militară din motive considerate politice.
Instanţa de fond a hotărât anularea acestei decizii apreciind că din conţinutul notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcţiei a II-a a acestei instituţii, rezultă că autorul reclamantei a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securităţi a statului pe criterii politice, şi că din conţinutul ordonanţei de încetare a procesului penal dată în dosarul nr. 841/1965 al Direcţiei Generale a Miliţiei reiese că acesta a fost privat de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a obligaţiunilor legale privind predarea mijloacelor de plată străine şi a metalelor preţioase în intervalul 23 noiembrie 1965 – 6 decembrie 1965.
In raport de cele reţinute în considerentele sentinţei, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este greşită urmând a fi casată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 214/1999, se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989.
In temeiul dispoziţiilor art. 2 din ordonanţă, sunt considerate infracţiuni săvârşite din motive politice, infracţiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică;
b) susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta;
c1) acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2 din acelaşi act normativ, prin măsuri administrative abuzive se înţelege orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea într-o altă localitate;
e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice;
f) exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi.
Astfel, textul art. 1 şi art. 2 din ordonanţă, precum şi titlul ordonanţei, prevăd în mod expres că infracţiunile trebuie să fi fost săvârşite din motive politice, aceasta fiind o condiţie sine qua non a recunoaşterii calităţii de luptător în rezistenta anticomunistă.
Fapta incriminată de dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960, nu poate fi considerată infracţiune săvârşită din motive politice în accepţiunea legii, astfel încât faptul că autorul reclamantei a fost privat de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a obligaţiilor legale privind predarea mijloacelor de plată străine şi a metalelor preţioase, nu putea constitui motiv temeinic pentru recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a acestuia.
Susţinerea intimatei-reclamante în sensul că deţinerea de materiale preţioase, nu poate fi considerat singurul motiv al reţinerii în vederea cercetării, la care autorul său a fost supus - fiind de notorietate faptul că toate cercetările şi reţinerile pe motive politice şi/ sau etnice se materializau în acte de reţinere pe motive de drept comun - nu poate fi reţinută, având în vedere faptul că, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1 şi art. 2 din ordonanţă, precum şi titlul acesteia, infracţiunile trebuie să fi fost săvârşite din motive politice iar nu condamnările să fi fost politice.
Tot în mod greşit a apreciat instanţa de fond că anularea deciziei de respingere a recunoaşterii calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a autorului reclamantei, se impune faţă de împrejurarea că acesta a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securităţi a statului pe criterii politice astfel cum rezultă din "conţinutul notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcţiei a II-a a acestei instituţii". Cum aceste note nu au fost prezentate şi Comisiei pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, acestea nu au putut fi aşadar, analizate şi luate în considerare la emiterea deciziei atacate, astfel încât, ele nu puteau fi luate în considerare nici atunci când instanţa de fond a analizat legalitatea acestei decizii.
În ceea ce priveşte susţinerile intimatei-reclamante privind omisiunea autorităţii pârâte de a-şi duce la îndeplinire obligaţia prevăzută de art. 4 alin. (3) din HG nr. 148/2000, astfel cum a fost modificată prin HG nr. 249/2003, în sensul de a nu fi solicitat, în vederea soluţionării cererii date şi informaţii de la instituţiile deţinătoare a acestor date, Înalta Curte constată că aşa cum rezultă din dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 4 din această hotărâre de Guvern, potrivit cărora: „cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, însoţită de acte doveditoare, se depune la Registratura generală a Ministerului Justiţiei (...) actele doveditoare prevăzute la alin. (1) se depun în original sau în copii legalizate ori certificate de instituţia care le-a eliberat", obligaţia dovedirii temeiniciei cererii formulate în temeiul OUG nr. 214/1999, revine în primul rând persoanei solicitante, Comisia având doar o obligaţie subsidiară în acest sens.
Din acest motiv, lipsa actelor doveditoare în susţinerea cererii întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 214/1999, nu poate fi imputată exclusiv Comisiei pârâte, astfel încât nici nelegalitatea deciziei prin care Comisia a respins cererea de recunoaştere a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a bunicului reclamantei, nu poate fi reţinută exclusiv din acest considerent.
În aceste condiţii, fată de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1866 din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este fondat, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să-l admită iar pe fond, să respingă acţiunea formulată de reclamanta T.C., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 1866 din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 853/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 912/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
