ICCJ. Decizia nr. 998/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 998/2009
Dosar nr. 234/45/2007
Şedinţa publică din 24 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 15329/2006, Judecătoria Iaşi a dispus sesizarea Curţii de Apel Iaşi pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a ordinului nr. 484/2005 emis de A.N.P.C.
Excepţia respectivă a fost ridicată de petenta SC OG SRL Sibiu, iar obiectul pricinii viza plângerea acestui agent economic împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 157/497 din 23 iunie 2006 încheiat de autoritatea naţională mai sus menţionată.
Prin sentinţa nr. 173/CA din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că prin emiterea ordinului nr. 484/2005, nu a făcut altceva, decât să realizeze politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, potrivit competenţelor stabilite în condiţiile art. 28 din OG nr. 21/1992, republicată, detaliind, raportat la specificul activităţii de schimb valutar, condiţiile tehnice de realizare a obligaţiei fundamentale a oricărui agent economic de a-şi informa clienţii, fără ca în acest mod să denatureze sau să completeze cadrul normativ stabilit prin ordonanţa guvernamentală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petenta SC OG SRL Sibiu.
Recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate întrucât, conţinutul reglementării realizate prin ordinul nr. 484/2005 al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nu reprezintă doar o detaliere a obligaţiei de informare consacrată în mod expres prin art. 7 lit. c) din OG nr. 21/1992.
În opinia sa, normele imperative ale ordinului, urmate în practică de aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, demonstrează faptul că prin emiterea acelui act administrativ normativ „s-a lărgit cadrul contravenţional instituit prin actul normativ superior".
Criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate.
Prin ordinul nr. 484 din 11 octombrie 2005, A.N.P.C. a stabilit unele măsuri de informare a consumatorilor de către agenţii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar.
Actul administrativ normativ a fost emis cu respectarea competenţei acestei autorităţi publice centrale şi în aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 ale OUG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 1 din ordin, agenţii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar au obligaţia de a-i informa pe consumatori asupra cursurilor de schimb valutar, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru operaţiunile de cumpărare de valută, prin afişare la loc vizibil, atât în interiorul, cât şi în exteriorul casei de schimb valutar, conform prevederilor prezentului ordin.
Necesitatea practică a reglementării a rezultat din existenţa unui număr însemnat de reclamaţii telefonice şi scrise cu privire la activitatea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar, precum şi la corectitudinea operaţiunilor de schimb.
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, dispoziţiile celor 6 articole care alcătuiesc conţinutul reglementării, nu instituie fapte contravenţionale, ci detaliază măsuri cu un pronunţat caracter tehnic, obligatorii pentru operatori economici din domeniu, având ca scop, respectarea dreptului la informare, precum şi a altor drepturi legitime ale consumatorilor.
În plus, se cuvine menţionată jurisprudenţa care s-a conturat până la această dată, referitor la legalitatea ordinului nr. 484/2005 al A.N.P.C.
Prin deciziile nr. 2410 din 27 iunie 2006 şi respectiv nr. 4410 din 10 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a menţinut hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigii având un obiect similar cu cel al cauzei de faţă.
S-a concluzionat în sensul că prin actul administrativ, autoritatea publică emitentă nu a făcut altceva decât să dezvolte şi să detalieze reglementări conţinute în OG nr. 21/1992, care stabilesc obligaţia operatorilor economici de a informa consumatorii prin toate elementele de identificare şi caracterizare a serviciilor oferite.
În lipsa oricăror elemente care să confirme voinţa autorităţii publice emitente de a institui prin această reglementare, norme juridice a căror nerespectare să atragă răspunderea contravenţională a operatorilor, soluţia recurată, de respingere a excepţiei de nelegalitate se vădeşte legală şi temeinică.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC OG SRL Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 173/CA din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 986/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2150/2009. Contencios → |
|---|
