ICCJ. Decizia nr. 973/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 973/2009
Dosar nr. 990/33/200.
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată la data de 25 iunie 2008, reclamanta S.Z.M. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 8923 Cluj-Napoca, nr. top 16.136/3, în suprafaţă de 492 stjp; obligarea pârâtei la daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere până la emiterea deciziei şi obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată în caz de opunere la admiterea acţiunii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 332 din 21 noiembrie 2005 a A.V.A.S. s-a stabilit dreptul său la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 492 stjp., situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 8923 Cluj-Napoca nr. top 16.136/3, preluat în mod abuziv de Statul Român, dar deşi dosarul a fost transmis pârâtei din anul 2005, nu a fost încă emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa nr. 618 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire şi a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenţia legiuitorului de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, iar o astfel de reparaţie nu poate fi asigurată decât în condiţiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil.
A mai reţinut, pe de o parte, că omisiunea autorităţilor administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi pe de altă parte, că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de stat încă din cursul anului 1960, iar Decizia nr. 332/2005 a A.V.A.S. poate fi asimilată unui „bun" în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Pârâta a atacat cu recurs sentinţa menţionată, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă nu şi-a structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a apreciat în mod incorect şi netemeinic faptul că Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil.
În acest sens, recurenta-pârâtă a menţionat că dosarul intimatei-reclamante a parcurs primele trei etape ale procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ajungând în stadiul elaborării raportului de evaluare, în cadrul procedurii normale de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aşa cum s-a dispus prin Decizia nr. 2815/2008.
Faţă de aprecierile instanţei de fond că în speţă s-au încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., recurenta-reclamantă a făcut o expunere rezumativă a cadrului legislativ pertinent şi a concluzionat că prin sentinţa recurată a fost reţinută greşit o încălcare a termenului rezonabil, în raport cu criteriile ce reies din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente, precum şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 18 decembrie 2008, recurenta-pârâtă a solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii reclamantei, ca fiind rămasă fără obiect, cu motivarea că la data de 10 noiembrie 2008 a fost emisă Decizia nr. 3441/2008, reprezentând titlul de despăgubire solicitat de intimata-reclamantă.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren individualizat conform datelor menţionate în cererea de chemare în judecată.
Calitatea de persoană îndreptăţită la restituire prin echivalent i-a fost recunoscută prin Decizia nr. 332 din 21 noiembrie 2005, emisă de A.V.A.S., în temeiul art. 26 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în soluţionarea notificării nr. 1371/2001.
Dosarul conţinând Decizia menţionată şi documentaţia aferentă fost înregistrat la Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu nr. 5668/CC din data de 5 decembrie 2005.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, reglementată de actele normative indicate mai sus, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât şi celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil, indicate în cererea de recurs.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, oricare ar fi natura acestora, drept statuat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a unui proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Deşi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene nu are încă forţă juridică obligatorie, dreptul la o bună administraţie consacrat în art. 41 nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Împrejurarea că după soluţionarea cauzei în primă instanţă recurenta-pârâtă a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu este de natură să atragă reformarea sentinţei, ci are valoarea juridică a unui act de executare benevolă a obligaţiei stabilite de instanţa de contencios administrativ conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 618 din 24 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 971/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 981/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
