ICCJ. Decizia nr. 1035/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1035/2010
Dosar nr. 120/36/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 73/CA din 1 martie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta G.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, şi a dispus suspendarea executării Ordinului ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 3362/C din 15 decembrie 2009, până la soluţionarea cauzei de către instanţa de fond. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarele.
Prin Ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 3362/C din 15 decembrie 2009 s-a dispus încetarea calităţii reclamantei de notar public din cadrul Camerei Notarilor Publici Constanţa, Circumscripţia Judecătoriei Constanţa, localitatea Ovidiu.
Ordinul a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea nr. 36/1995, în considerarea faptului că, prin Decizia nr. 5144/1/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, G.D. a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 3.000 lei.
In raport cu dispoziţiile art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
In ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, Curtea de apel a reţinut că sancţiunea penală aplicată reclamantei (amenda penală) prin Decizia pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate conduce la concluzia că aceasta a săvârşit o infracţiune gravă sau că a adus atingere prestigiului profesiei, iar aceste aspecte sunt de natură să creeze o serioasă îndoială asupra legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, în raport cu dispoziţiile art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995.
În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanţa a apreciat că măsura dispusă prin actul administrativ ar determina închiderea biroului notarial (ce desfăşoară un serviciu public).
Împotriva sentinţei civile nr. 73/CA din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât critică soluţia pronunţată de Curtea de apel numai în partea în care s-a reţinut îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unui caz bine justificat, susţinând, în esenţă, că situaţia reclamantei, care a fost condamnată definitiv pentru abuz în serviciu, se încadrează în ipotezele reglementate prin textele legale care au constituit temeiul de drept pentru emiterea ordinului contestat. în acelaşi sens, recurentul-pârât susţine că infracţiunea reţinută în sarcina intimatei-reclamante este contrară scopului activităţii notariale, iar gravitatea faptei şi atingerea adusă prestigiului profesiei de notar public rezultă din considerentele deciziei penale, iar aplicarea unei sancţiuni mai blânde - amenda penală - este consecinţa individualizării pedepsei.
Analizând cauza, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
Aşa cum în mod constant a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa în materie, suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură de excepţie ce presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube iminente, în sensul în care sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Nu mai puţin însă, principiul legalităţii actelor administrative presupune, în contextul executării acestora din oficiu, asigurarea unui echilibru şi a unor garanţii de echitate pentru garantarea protecţiei drepturilor şi intereselor particularilor.
Aşa fiind, îndeplinirea condiţiilor legale reportat la care se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată.
Faţă de circumstanţele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de faţă, Înalta Curte apreciază că pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamantă, prima instanţă în mod corect, fără a antama fondul cauzei în această etapă a procedurii, a reţinut îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Astfel, contrar celor susţinute de recurentul-pârât, sunt valide argumentele primei instanţe în sensul că, în urma analizei sumare a actului, se constată o îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ ce derivă dintr-o eventuală disproporţionalitate între sancţiunea aplicată intimatei-reclamante prin Decizia penală şi măsura dispusă de minister în temeiul art. 23 lit. f) şi g) din Legea nr. 36/1995. Criticile din recurs a căror analiză în concret excede controlului sumar realizat de instanţă în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ vor face obiectul cercetării aprofundate realizate de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actului.
Totodată, actele dosarului şi ansamblul circumstanţelor cauzei atestă îndeplinirea condiţiei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, având în vedere că executarea actului administrativ va conduce la închiderea biroului notarial cu consecinţe nefavorabile dificil de reparat pentru personalul angajat.
De altfel, măsura suspendării executării actului administrativ se justifică şi în raport cu Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în cauzele administrative, care în esenţă recunoaşte tuturor persoanelor care au formulat, în faţa unei jurisdicţii, o contestaţie referitoare la un act administrativ, posibilitatea de a solicita judecătorului să ia măsuri de protecţie provizorie.
Astfel fiind, suspendarea executării actului administrativ ce formează obiectul cauzei reprezintă o măsură de protecţie a persoanei potenţial vătămate pentru o perioadă limitată, respectiv până la pronunţarea instanţei de fond în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 73/CA din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1028/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1037/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
