ICCJ. Decizia nr. 1039/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1039/2010
Dosar nr. 2140/54/200.
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 202 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi şi Comisia de Evaluare Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Dolj, având ca obiect anularea deciziei nr. 9100 din 17 septembrie 2008 şi a certificatului nr. 35317/30059 din 13 mai 2008 emise de acestea.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, că din actele dosarului rezultă faptul că în anul 2001 reclamantul a fost internat la Institutul oncologic "Profesor dr. Ion Chiricuţă" Cluj Napoca, cu diagnosticul de "neoplasm mamar stâng chimiotratat, iradiat, operat radical" intervenindu-se chirurgical cu practicarea masteoctomie radicală stângă, şi că până în anul 2007, acesta a fost încadrat în gradul de handicap accentuat prezentând deficienţă funcţională accentuată.
La revizuirea din 2008, Comisia de Evaluare, în baza documentaţiei medicale şi examinarea reclamantului a emis certificatul nr. 35317/2008 prin care a stabilit că acesta suferă de o boală şi nu de un handicap, întrucât afecţiunea nu se încadrează în criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762 al MMFES şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al MSP. Contestaţia formulată de reclamant împotriva acestui certificat a fost respinsă de Comisia Superioară prin Decizia nr. 9100 din 17 septembrie 2008.
Curtea de apel a constatat că potrivit criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al MMFES şi nr. 1992 al MSP, încadrarea într-un grad de handicap în cazul neoplasmelor mamare operate este condiţionată de apariţia recidivelor locale şi cum din probele administrate în cauză reiese că reclamantul nu prezintă aceste recidive locale, instanţa apreciat că atât certificatul cât şi Decizia de încadrare în grad de handicap au fost emise în conformitate cu dispoziţiile legale.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivare, recurentul a susţinut, în esenţă, faptul că în mod greşit prima instanţă, a constatat că în cauză este vorba de o boală iar nu de un handicap, însuşindu-şi astfel concluziile stabilite de Comisia de Evaluare, în baza documentaţiei medicale.
Recurentul critică hotărârea instanţei de a dispune efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, probă menită în opinia acestuia să acopere nulitatea actelor contestate, ce contrar dispoziţiilor legale, au fost emise de pârâte fără o motivare în fapt.
Mai susţine recurentul că, astfel cum a arătat şi în completarea ulterioară a acţiunii sale, reevaluarea stării sale de sănătate trebuia făcută în conformitate cu prevederile art. 46-50 din HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006, respectiv de către Serviciul de Evaluare Complexă, care, datorită specialiştilor din care ar fi trebuit să fie compus, ar fi fost singurul în măsură să se pronunţe asupra handicapului său.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile reclamantului, de probatoriul administrat în faţa primei instanţe şi de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Astfel cum în mod corect a constatat şi prima instanţă, potrivit criteriilor medico-psihosociale stabilite prin Ordinul comun nr. 762 al MMFES şi nr. 1992 al MSP, publicat în M.Of. nr. 885 Bis/ 2007, la capitolul 6 - Funcţiile urogenitale - se prevede faptul că sunt încadrabile în gradul de handicap, respectiv deficienţă accentuată/deficienţă gravă sau handicap accentuat/handicap grav, neoplasmele mamare inoperabile în faza de generalizare, sau operate cu recidive locale sau/şi la distanţă, în funcţie apariţia recidivelor locoregionale sau determinărilor la distanţă, precum şi de starea de nutriţie.
In speţă, instanţa de fond, fiind chemată să aprecieze legalitatea actelor emise de cele două pârâte în sensul evaluării corectitudinii modului în care situaţia particulară a reclamantului a fost raportată la dispoziţiile legale mai sus menţionate, în mod corect, în exercitarea rolului său activ, consacrat de prevederile art. 129 C. proc. civ., a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, ale cărei concluzii coroborate cu restul probatoriului - respectiv actele medicale depuse la dosar - au relevat faptul că reclamantul nu prezintă semne de recidivă locală.
În aceste condiţii, prima instanţă realizând o corectă raportare a situaţiei de fapt la dispoziţiile legale aplicabile în materie, a constatat legalitatea deciziei nr. 9100 din 17 septembrie 2008 şi a certificatului nr. 35317/30059 din 13 mai 2008, atacate în cauză.
Fără a ignora sau minimaliza efectele bolii de care suferă partea, Înalta Curte reţine că este învestită cu exercitarea unui control asupra legalităţii actului administrativ privind refuzul încadrării în grad de handicap, control în care are de verificat conformitatea deciziei administrative cu legea, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea limitelor marjei de apreciere de care dispune autoritatea emitentă.
Or, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că reclamantul suferă de un neoplasm mamar operat, fără recidive locale, Înalta Curte este ţinută să constate, că refuzul încadrării în grad de handicap nu este unul nejustificat, criteriile medico-psiho-sociale, condiţionând, astfel cum mai sus s-a arătat, încadrarea afecţiunilor de natura celei de care suferă reclamantul, de apariţia recidivelor locale.
Împrejurările de fapt şi temeiurile de drept expuse mai sus, şi corect reţinute şi de instanţa de fond, nu sunt a de natură aşadar, să ducă la concluzia unei exercitări abuzive a dreptului de apreciere al autorităţii emitente în evaluarea situaţiei recurentului - reclamant, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată şi critica recurentului potrivit căreia reevaluarea stării sale de sănătate nu a fost făcută de către autoritatea competentă, respectiv de către Serviciul de Evaluare Complexă.
În acest sens, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 86 alin (1) din Legea nr. 448/2006, privind protecţia Şi promovarea drepturilor cu handicap:
"Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumita in continuare comisia de evaluare, are următoarele atribuţii - principale:
a) stabileşte încadrarea in grad de handicap si, după caz, orientarea profesionala a adultului cu handicap, capacitatea de muncă".
iar potrivit dispoziţiilor art. 87 din aceeaşi lege:
"In vederea exercitării atribuţiilor ce revin comisiei de evaluare, se înființează serviciul de evaluare complexa a persoanelor adulte cu handicap, in cadrul direcţiilor generale de asistenta sociala si protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti".
Se constată astfel că organul abilitat de lege să stabilească încadrarea în grad de handicap este Comisia de evaluare, Serviciul de evaluare complexă, fiind, potrivit dispoziţiilor mai sus citate, doar un organism ajutător, menit să vină în sprijinul Comisiei de evaluare în scopul bunei desfăşurări a activităţii acesteia, lipsit aşadar, de competenţa legală de a hotărî dacă afecţiunea reclamantului este încadrabilă, sau nu, în grad de handicap.
In consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca nefondat, menţinând sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 202 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4160/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1101/2010. Contencios → |
|---|
