ICCJ. Decizia nr. 105/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 105/2010

Dosar nr.10360/2/200.

Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr.1565 din 30 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.C.S., ș.a., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice; pe cale de consecinţă au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând contravaloarea sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii deosebit de periculoase aferente perioadei septembrie 2004 - aprilie 2006 actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că faţă de câmpul de reglementare al sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii deosebit de periculoase, nu se poate susţine că existenţa acestui drept este condiţionată de resursele financiare, necesitatea acordării lui fiind fundamentată de desfăşurarea unei activităţi de către o anumită categorie de salariaţi în anumite condiţii deosebit de periculoase, periculoase şi vătămătoare, sporul fiind menit a acoperi eforturile suplimentare pe care le fac aceste categorii de salariaţi, cum sunt şi reclamanţii.

Or, reţine prima instanţă, acest drept există atâta timp cât există şi aceste condiţii deosebit de periculoase, periculoase şi vătămătoare de lucru, condiţionarea cu referire la resursele financiare, potrivit art. 4 din O.M.J. nr. 945/C/2003, vizând aplicarea prevederilor ordinului, fără a putea conduce la însăşi negarea dreptului, astfel încât neaplicarea pe perioada solicitată a prevederilor Ordinului cu privire la acordarea sporului nu înseamnă că dreptul reclamanţilor de a primi acest spor nu a existat ci că, temporar, nu a fost posibilă realizarea lui.

De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, plata muncii către salariaţi şi a sporurilor salariale cuvenite, ca urmare a desfăşurării muncii în condiţii deosebite, nu poate fi supusă unei condiţii potestative din partea angajatorului cu consecinţa sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmeşte corespunzător bugetul, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume alocate de la bugetul statului este o garanţie a plăţii drepturilor în discuţie, nefiindu-i permis tocmai Statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru funcţionarii publici pe care tot acesta să le condiţioneze de voinţa sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plăţii acestora.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii, în esenţă criticând hotărârea atacată cu privire la fondul problemei soluţionate; în plus, Ministerul Justiţiei, în recursul său, a invocat motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cu referire la necompetenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei, în raport cu prevederile Legii nr. 293/2004 privind statutul funcţionarului public cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care prevalează celorlalte critici ce vizează fondul litigiului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, este de necontestat că intimaţii-reclamanţi, care se află în raport de serviciu cu Spitalul Penitenciar Jilava, au calitatea de funcţionari publici cu statut special, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Legea nr. 293/2004 nu conţine norme de trimitere la Legea nr. 188/1999 şi nici norme privind competenţa de soluţionare a litigiilor ce privesc raporturile de serviciu ale funcţionarului public cu statut special.

Aceasta nu trebuie să conducă, însă, la ideea că soluţionarea unor asemenea litigii este de competenţa instanţei de drept comun, întrucât, conform prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe"; or, în cauză, aşa cum s-a arătat, legea specială nu stabileşte competenţa altor instanţe.

Dimpotrivă, prin art. 3 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 se stabileşte expres că personalul din sistemul administraţiei penitenciarelor încadrat pe bază de contract individual de muncă este supus legislaţiei muncii, rezultând, per a contrario, că pentru funcţionarul public din acelaşi sistem, chiar dacă are statut special, soluţionarea litigiilor având ca obiect raportul de serviciu revine instanţei de contencios administrativ; această interpretare este întărită şi de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din acelaşi act normativ, care stabilesc competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea contestaţiilor formulate de funcţionarul public împotriva deciziei de impunere.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cum, în speţă, obligaţia directă de plată a drepturilor solicitate aparţine unei autorităţi la nivel local, respectiv Penitenciarul Spital Bucureşti - Jilava, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea reclamanţii, conform art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ, aşa încât, soluţionând cauza pe fond, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei altei instanţe.

Întrucât motivul de casare privind necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti este fondat, celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate, admiterea primului motiv de recurs făcând inutilă cercetarea motivelor ce vizează fondul litigiului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursurile şi, în baza art. 313 teza finală din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâţii Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1565 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 105/2010. Contencios