ICCJ. Decizia nr. 995/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 995/2010
Dosar nr. 6315/1/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 113 din 27 martie 2009, Curtea de Apel Craiova a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul C.C., împotriva pârâţilor C.L.F.F.C. Căpreni, C.J.F.F. Gorj şi intervenientei SC S.C. SA, prin lichidator judiciar I.I. IPURL Târgu Jiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în temeiul principiului consacrat de art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, procedura specială privind soluţionarea excepţiei de nelegalitate reglementată prin Legea nr. 554/2004, este aplicabilă numai actelor administrative adoptate sau emise după intrarea în vigoare a acestei legi, în cazul actelor administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ excepţia de nelegalitate fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul C.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3707 din 15 iulie 2009, a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepţia de nelegalitate invocată în cauză vizează nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1121, eliberat la data de 12 septembrie 1995 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei
Acest act a fost emis la data de 12 septembrie 1995 adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Cu toate acestea, cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene). În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor" [(C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830/5.12.2007)].
Raportându-se, aşadar, în special la C.E.D.O. şi la practica C.E.D.O., Înalta Curte a reţinut că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din C.E.D.O. şi în practica C.E.D.O., precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, B. contra României).
În acest sens, C.E.D.O. a reţinut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza B. împotriva României, M. Of. nr. 414/31.08.2000), în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată ... trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie", garantat de art. 6 din Convenţie.
Prin cererea formulată la 29 iulie 2009, revizuentul C.C. a solicitat revizuirea acestei decizii, pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 2, 5, 6, 7 C. proc. civ., precizând că acestea vor fi dezvoltate după motivarea hotărârii.
Pentru termenul din 23 februarie 2010 au fost transmise prin fax „motivele de revizuire", făcându-se referire la aceleaşi prevederi legale, fără a se indica faptele şi argumentele pe care fiecare dintre acestea se întemeiază.
S-a apreciat doar că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, iar motivarea hotărârii este străină de motivele de recurs invocate.
Principala critică adusă hotărârii a vizat pretinsa soluţionare a cauzei pe excepţia inadmisibilităţii fără ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor.
Cererea de revizuire astfel formulată este inadmisibilă, pentru considerentele ce succed.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
În sensul acestor prevederi legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi cele date de instanţa de recurs, atunci când evocă fondul.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii.
Din economia prevederilor legale care reglementează revizuirea rezultă că această cale extraordinară de atac vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea ei se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puţin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
În ceea ce interesează materia revizurii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanţă, a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac aceasta presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei materialului probator.
Ca atare, se poate reţine că o hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul numai atunci când recursul a fost admis şi a fost casată sau modificată hotărârea atacată.
Decizia atacată în prezenta cauză nu a evocat fondul, conţinând soluţia de respingere a recursului şi, prin urmare nu poate forma obiectul revizuirii reglementate de art. 322 C. proc. civ.
Pe de altă parte, criticile aduse hotărârii prin memoriul separat anterior indicat nu se încadrează în motivele de revizuire indicate.
Acestea au vizat, de altfel, doar motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv ipoteza extra petita, susţinându-se că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Acest motiv de revizuire vizează însă numai inadvertenţele dintre obiectul pricinii deduse judecăţii, în baza principiului disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. ultim C. proc. civ. şi ceea ce instanţa a hotărât.
Constituind o expresie a respectivului principiu, acest motiv de revizuire nu se referă la temeiul cererilor sau la mijloacele de apărare, ci exclusiv la obiectul lor, respectiv la pretenţiile concrete formulate în cauză prin cererile principale, accesorii sau incidentale.
Prin urmare, în sensul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin lucru judecat trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii.
Or, în speţă, instanţa de recurs a examinat, în aceste limite, legalitatea unei hotărâri pronunţate de instanţa fondului asupra excepţiei de nelegalitate cu care a fost investită, criticile formulate neîncadrându-se în respectivul motiv de revizuire.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de C.C. împotriva deciziei nr. 3707 din 15 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 994/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 103/2010. Contencios → |
|---|
