ICCJ. Decizia nr. 1129/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1129/2010
Dosar nr. 45864/3/2007
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2007, reclamanta G.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.N.A. şi D.M., revocarea Comunicatului nr. 283/VIII/3 din 5 decembrie 2007 emis de D.N.A., în ceea ce priveşte punctul 2 al acestui comunicat şi obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că D.N.A. a difuzat către mass-media Comunicatul nr. 283/VIII/3 din 5 decembrie 2007, în care, potrivit punctului 2, a făcut următoarele afirmaţii: „din probele administrate până în prezent a mai rezultat că, în cursul lunii noiembrie 2007, procurorul G.S., candidat la examenul pentru ocuparea funcţiei de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a obţinut prin intermediul lui C.E., de la preşedinţia comisiei de examinare, G.G.G., membru în această comisie, o parte din subiecte, înainte de examen".
În opinia reclamantei, comunicatul constituie un abuz de drept interzis de art. 17 din C.E.D.O. şi de art. 12 din Legea nr. 544/2001.
Prin sentinţa nr. 611 din 19 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa, constatând că autoritatea publică - pârâta (D.N.A.), funcţionează ca o structură independentă, nu este subordonată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care se concluzionează că, fiind o instituţie centrală de stat, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În faţa Curţii de Apel Bucureşti s-a pus în discuţie competenţa materială a instanţei, reclamanta apreciind că aceasta aparţine tribunalului, în raport cu temeiul legal invocat, cât şi, din oficiu, admisibilitatea cererii de chemare în judecată în raport de natura actului atacat.
Excepţia necompetenţei materiale a fost respinsă motivat de faptul că nu s-a solicitat comunicarea unor informaţii de interes public, ci anularea unui comunicat.
Prin sentinţa nr. 1670 din 3 iunie 2008, această instanţă a respins acţiunea formulată de reclamanta G.G.G. ca inadmisibilă.
S-a reţinut că actul care se atacă, comunicatul de presă, nu poate fi considerat act juridic. Acest comunicat cuprinde opinia autorităţii publice pârâte cu privire la faptele pe care le cercetează şi la stadiul lucrărilor de cercetare penală, neavând semnificaţia unei decizii cu privire la vinovăţia persoanelor menţionate în cuprinsul lor.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta G.G.G., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
În subsidiar, a fost invocată şi nulitatea hotărârii pentru eludarea dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., cu raportare şi la dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi art. 85 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a susţinut că, atât prin plângerea adresată instanţei iniţial investită, prin precizările solicitate de tribunal, cât şi prin excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta a învederat expres, explicit şi repetat că sediul materiei este constituit din dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) raportat la art. 21 din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, ambele instanţe examinând însă, în mod eronat, cererea sa din perspectiva Legii nr. 554/2004.
S-a precizat, totodată, că însăşi D.N.A. a invocat, în justificarea comunicatului, obligaţia de informare ce îi revine potrivit Legii nr. 544/2001, rezultând astfel că actul contestat a fost emis potrivit legii speciale, astfel încât şi plângerea reclamantei-recurente era guvernată exclusiv de acea lege.
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului şi susţinerile recurentei, Înalta Curte reţine că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
Sesizând instanţa de contencios administrativ, reclamanta a precizat în mod constant că îşi întemeiază acest demers judiciar pe dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2), corelat cu art. 21 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, apreciind, totodată, că transmiterea unor informaţii de natura celor cuprinse în comunicatul a cărui anulare s-a solicitat este interzisă de art. 12 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege.
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în această lege, poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază sau în a cărui rază teritorială se află sediul autorităţii ori a instituţiei publice.
Este incontestabil faptul că, în exerciţiul rolului activ al judecătorului, consacrat prin art. 129 C. proc. civ., precum şi în considerarea dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., instanţa este abilitată să caracterizeze corect din punct de vedere juridic o acţiune, orientându-se în acest scop, de regulă, după natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea ei, nu după sensul literal sau juridic al termenilor folosiţi.
Cu toate acestea, o eventuală schimbare a temeiului juridic invocat de părţi, atunci când acestea, asistate de avocat sau posedând suficiente cunoştinţe juridice pentru a-şi apăra şi valorifica drepturile pretins încălcate, cum este cazul în speţă, precizează clar motivele de drept în limitele cărora înţeleg să se judece şi insistă în acestea, este de natură a aduce atingere principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Ca atare, date fiind circumstanţele concrete ale speţei, în examinarea excepţiei necompetenţei materiale instanţa era datoare să se raporteze la temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv la dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001.
Cum, prin aceste norme cu caracter special a fost instituită o competenţă materială exclusivă pentru judecata în primă instanţă, în favoarea secţiei de contencios administrativ a tribunalului, se va reţine că hotărârea atacată, s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, fiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.G.G. împotriva sentinţei nr. 1670 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 105/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1131/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
