ICCJ. Decizia nr. 1131/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1131/2010
Dosar nr. 3339/2/2008
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Şt.A. a chemat în judecata pârâtul Ministerul Justiţiei solicitând anularea actului administrativ intitulat „adeverinţă" emis la 6 iunie 2006, precum şi emiterea unui act administrativ (ordin) în care să se menţioneze întreaga perioadă în care şi-a desfăşurat activitatea ca asistent judiciar începând cu data de 16 octombrie 2000 şi până în luna decembrie 2005.
în motivarea acţiunii a arătat că, în temeiul Ordinului nr. 2570/ C din9 octombrie 2000 emis de Ministerul Justiţiei, a fost numită în funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Bucureşti începând cu data de 16 octombrie 2000.
S-a susţinut că în adeverinţa atacată se menţionează că a funcţionat ca asistent judiciar în perioada 16 octombrie 2000 - 16 octombrie 2004, deşi reclamanta şi-a desfăşurat activitatea şi după acest moment, iar pârâtul nu a întreprins nici un demers pentru a-i înceta activitatea la instanţa de judecată.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare în care a invocat autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanta a mai formulat o acţiune prin care a solicitat emiterea unui ordin care să menţioneze durata mandatului său, respectiv recunoaşterea unui mandat de 5 ani, iar Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 1578 din 4 octombrie 2005 în dosarul nr. 1238/2005 în sensul respingerii cererii ca neîntemeiata.
Pe fondul cererii de chemare în judecată pârâtul a precizat că mandatul asistenţilor judiciari numiţi in funcţie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 304/2004 este de 4 ani şi încetează de drept la expirarea acestui termen. S-a susţinut că reclamanta putea să exercite funcţia de asistent judiciar pentru perioada mandatului pentru care a fost numita şi care a încetat de drept la împlinirea celor 4 ani, respectiv la data de 16 octombrie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1319 din 21 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea privind anularea adresei invocate, ca nefondată, şi s-a constatat autoritatea de lucru judecat pentru menţionarea perioadei cât a funcţionat ca asistent judiciar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere faptul că adresa emisă de pârât este corectă, întrucât precizează perioada legală a mandatului său, iar cu privire la menţionarea întregii perioade în care şi-a desfăşurat activitatea ca asistent judiciar (începând cu data de 16 octombrie 2000 şi până în luna decembrie 2005) a constatat că este autoritate de lucru judecat întrucât scopul final urmărit de reclamantă este acelaşi în cele două acţiuni formulate la instanţă, din care una este intrată în puterea de lucru judecat.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal reclamanta Şt.A., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia nr. 457 din 7 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta Şt.A., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile privind identitatea de cauză şi obiect.
A mai stabilit instanţa de casare că în cauza prezentă reclamanta a solicitat să se constate că a desfăşurat efectiv activitate de asistent judiciar şi după data de 16 octombrie 2004 până în luna decembrie 2005.
după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 3339/2/2008.
Prin sentinţa nr. 1316 din 27 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Şt.A. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că reclamanta nu a participat la şedinţele de judecată şi nu a pronunţat soluţii, în calitate de asistent judiciar potrivit prevederilor legale, împrejurare ce reiese din actele transmise instanţei de Tribunalul Bucureşti, aceasta nefăcând nicio dovadă în sens contrar, prin depunerea, în copie, eventual, a unor sentinţe din care să rezulte că a făcut parte din completul de judecată.
Faptul că reclamanta a completat registrul practicii de casare, a dat declaraţiile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 303/2004 şi s-a aflat în concedii medicale în afara mandatului, nu înseamnă că această perioadă poate fi considerată activitate desfăşurată ca asistent judiciar cu toate consecinţele prevăzute de lege, în condiţiile în care nu a desfăşurat tocmai principala atribuţie prevăzută de legea de organizare judiciară.
Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamanta Şt.A.
S-a susţinut în motivele de recurs că au fost interpretate greşit probele cauzei, că a îndeplinit alte activităţi decât cele de asistent judiciar, respectiv a efectuat practica de casare, a beneficiat de concediul de odihnă şi de indemnizaţia de concediu medical corespunzător asistentului judiciar.
A arătat că a solicitat ca autoritatea competentă să emită actul administrativ din care să rezulte în ce calitate şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instituţiei.
Ministerul Justiţiei a formulat Întâmpinare, solicitând respingerea recursului,
Intimatul a arătat că potrivit Legii nr. 304/2004 magistraţii consultanţi în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr. 304/2004 au fost numiţi de drept în funcţiile de asistenţi judiciari şi îşi continuă activitatea în cadrul tribunalelor de muncă şi asigurări sociale, mandatul fiind de 4 ani şi urmând să înceteze la expirarea acestui termen.
S-a precizat că mandatul de 5 ani este aplicabil persoanelor numite după intrarea în vigoare a legii.
Din examinarea motivelor de recurs, a acţiunii şi a prevederilor legale, Înalta Curte reţine următoarele.
Situaţia de fapt
Reclamanta-recurentă Şt.A. a fost numită ca asistent judiciar la Tribunalul Bucureşti, prin Ordinul nr. 2570/2000, începând cu 16 octombrie 2000.
Ordinul a fost adoptat în baza Legii nr. 92/1992 modificată ulterior, în timpul exercitării mandatului a intrat în vigoare Legea nr. 304/2004.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 92/1992, modificată, art. 17 alin. (3) - Asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani de către ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, dintre persoanele care au studii juridice superioare şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 46 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi alin. (2). Asistenţii judiciari depun jurământ în condiţiile art. 48, care se aplică în mod corespunzător
C. proc. civ., art. 294 alin. (1) - În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.
C. proc. civ. art. 316 - Dispoziţiile de procedură privind judecata de apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol
Legea nr. 304/2004 art. 110 - Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii.
Legea nr. 304/2004 art. 115- Magistraţii consultanţi în funcţie la data de intrării în vigoare a prezentei legi sunt numiţi de drept în funcţiile de asistenţi judiciari şi îşi continuă activitatea în cadrul tribunalelor de muncă şi asigurări sociale sau, după caz, al secţiilor sau completelor specializate.
Constituţia României, art. 15 alin. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile
C. civ., Art. 1) - Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă.
Analiza situaţiei de fapt, prin prisma reglementărilor legale enunţate, relevă că reclamanta a început exercitarea mandatului de asistent judiciar, la 16 octombrie 2000, durata acestuia fiind de 4 ani.
Potrivit art. 115 din Legea nr. 304/2004, magistraţii consultanţi erau numiţi de drept ca asistenţi judiciari, continuându-şi activitatea în cadrul tribunalelor, secţiilor sau completelor de muncă şi asigurări sociale.
Acest text de lege prevede continuarea mandatului, fără a face vreo referire la durata acestuia.
Din interpretarea logică a normei de drept rezultă că legiuitorul a reglementat continuarea activităţii.
Prin continuarea activităţii, se înţelege continuarea mandatului de magistrat consultant sub noua titulatură a funcţiei de asistent judiciar, până la împlinirea duratei mandatului de 4 ani reglementat de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 92/1992, în vigoare la data numirii în funcţie.
Soluţia decurge din interpretarea art. 110 din Legea nr. 304/2004 şi prin prisma art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 C. civ., norme de drept care reglementează neretroactivitatea legii.
Potrivit art. 110 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă de 5 ani.
Aceasta este durata mandatelor de asistenţi judiciari numiţi după intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2004 fără însă a exista posibilitatea aplicării termenului respectiv şi la situaţiile juridice născute anterior intrării în vigoare a legii.
Interpretarea contrară ar presupune ca autoritatea cu competenţa de numire a asistenţilor judiciari să dea efect retroactiv unei reglementări legale, adică să încalce principiul constituţional şi legal al neretroactivităţii legii.
Faptul că reclamanta-recurentă a beneficiat de concediul medical şi de odihnă plătit de Tribunalul Bucureşti, că a efectuat practica de casare nu se constituie într-o cauză de prelungire a mandatului, deoarece mandatul are o durată legală şi nu una convenţională, astfel că nu poate fi prelungit tacit.
Numai Ministerul Justiţiei are competenţa şi capacitatea legală de a numi asistenţii judiciari şi nu conducătorii instanţelor unde aceştia au fost numiţi.
Instanţa de judecată, analizând cererea reclamantului procedează la interpretarea legii şi nu poate crea pe cale jurisprudenţială o normă de drept nouă, nu poate adăuga la lege.
În aceste condiţii temeinic şi legal judecătorul fondului a reţinut că adeverinţa din data de 6 iunie 2006 a fost eliberată de pârâtul Ministerul Justiţiei cu respectarea legii.
În motivele de recurs a precizat că a solicitat ca autoritatea competentă să-i elibereze un act din care să rezulte calitatea în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instituţiei.
Înalta Curte precizează că o astfel de cerere nu a format obiectul acţiunii judiciare, ci reprezintă o cerere nou formulată în recurs.
În baza art. 316, raportat la art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se pot formula cereri noi.
În consecinţă, motivele de recurs sunt neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Şt.A. împotriva sentinţei nr. 1316 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1129/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1135/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
