ICCJ. Decizia nr. 1142/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1142/2010
Dosar nr. 3520/2/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 aprilie 2009, reclamanţii Ţ.V., Ţ.V. şi Ţ.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (în prezent Ministerul Justiţiei) obligarea acestuia de a soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen de maxim 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum şi obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 1000 Ron cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt cetăţeni ai Republicii Moldova care îndeplinesc criteriul de eligibilitate prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 republicată, pentru a redobândi cetăţenia română, în acest scop, depunând în anul 2003, cereri de redobândire a cetăţeniei, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale.
S-a arătat că ulterior, în lipsa unui răspuns, au revenit în data de 24 februarie 2009 cu o nouă cerere, de urgentare a soluţionării acesteia.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia rămânerii fără obiect a cererii formulate de reclamantul Ţ.I., întrucât în şedinţa Comisiei pentru cetăţenie din 11 iunie 2009 cererea acestuia a fost examinată şi avizată pozitiv.
Cu privire la cererea celorlalţi doi reclamanţi a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
La termenul de judecată din 19 iunie 2009, Curtea a invocat din oficiu excepţia netimbrării capătului accesoriu de cerere având ca obiect daunele morale.
Prin sentinţa nr. 2646 din 19 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia netimbrării capătului accesoriu având ca obiect daunele morale, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii Ţ.V. şi Ţ.V., a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamanţilor Ţ.V. şi Ţ.V. de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a respins capătul principal al acţiunii formulată de reclamantul Ţ.I. ca rămas fără obiect, a anulat capătul accesoriu având ca obiect daunele morale, ca netimbrat şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 254,3 RON cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, referitor la excepţiile invocate, a reţinut următoarele.
Referitor la excepţia netimbrării capătului accesoriu, Curtea a constatat că reclamanţii nu au achitat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar datorate potrivit art. 3 lit. m) din Legea privind taxele judiciare de timbru şi art. 2 din Ordonanţa privind timbrul judiciar.
Cu privire la excepţia rămânerii fără obiect a cererii formulate de reclamantul Ţ.I., Curtea a reţinut că în şedinţa Comisiei pentru cetăţenie din 11 iunie 2009 cererea acestuia a fost examinată şi avizată pozitiv, aşa cum rezultă din adresa nr. 9359/ DC din 16 iunie 2009.
Pe fondul cauzei, pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii Ţ.V. şi Ţ.V. au solicitat redobândirea cetăţeniei române, încă din anul 2003, iar până la acest moment cererea reclamanţilor nu a fost soluţionată.
Instanţa de fond a constatat că termenul, care a trecut de la înregistrarea cererii de redobândire a cetăţenie române, nu poate fi considerat rezonabil, iar această atitudine a pârâtului este de natură a crea un prejudiciu reclamanţilor, întrucât nu a răspuns nici solicitării ulterioare a acestora de a li se soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (în prezent Ministerul Justiţiei) criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a arătat că soluţia instanţei a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a constatat că în cauză există un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri şi a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la soluţionarea cererilor de dobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în condiţiile în care, la data soluţionării cauzei, cererile acestora erau analizate de Comisie şi se solicitase completarea dosarelor cu actele necesare în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.
Prin urmare, se arată de către recurent, legiuitorul a stabilit o procedură specială în privinţa cererilor de redobândire/dobândire a cetăţeniei române, parcurgerea acesteia fiind obligatorie, iar soluţionarea cererilor nefiind posibilă într-un termen de 30 de zile.
Analiza/soluţionarea unei cereri având ca obiect cetăţenia română nu presupune acordarea automat a unei soluţii pozitive sau soluţionarea definitivă a cererii din prima şedinţă de examinare. Potrivit dispoziţiilor legale, art. 141 din Legea nr. 21/1991, Comisia poate cere informaţii de la orice autorităţi, poate solicita acte în completare şi stabili un termen până la care actele solicitate să fie depuse.
Se mai arată în motivarea căii de atac, că de asemenea, în mod eronat instanţa de fond a dispus obligarea Ministerului Justiţiei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, în condiţiile în care cererile acestora erau analizate într-o primă şedinţă, ocazie cu care cererea reclamantului Ţ.I. a fost avizată pozitiv, iar pentru cererile celorlalţi doi reclamanţi Ţ.V. şi Ţ.V. s-a constatat necesitatea completării cu acte.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 299 raportate la art. 4 pct. 1 C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetăţenii moldoveni de naţionalitate română pot depune cererile de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condiţiile în care au reşedinţa sau domiciliul în străinătate.
Înalta Curte a constatat că reclamanţii s-au adresat pârâtului, manifestându-şi voinţa de redobândire a cetăţeniei române, însă cererea lor, înregistrată la Ministerul Justiţiei, a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanţi în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza S. şi L.; cauza S. şi alţii împotriva României).
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii intimaţilor-reclamanţi, indiferent de motivaţia autorităţii recurente ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată (cauza F. împotriva Franţei şi cauza H. împotriva Republicii Cehe).
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamanţi şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţie pârâte este de natură a crea o vătămare reclamanţilor într-un drept prevăzut de lege, drept la care aceştia privesc cu speranţă legitimă.
Înalta Curte are în vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluţionare a cererii, stadiul în care se află la acest moment cererea reclamanţilor.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că nu-i aparţine culpa în rezolvarea cererii, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea până la data introducerii acţiunii reclamanţilor şi trebuia să-şi ia toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererii intimaţilor-reclamanţi.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamanţilor înseamnă depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
De altfel, autoritatea recurentă arată că cererile reclamanţilor Ţ.V. şi Ţ.V. urmau să fie analizate într-o primă şedinţă, fără a se depune la dosar, chiar în faza recursului, a înscrisului doveditor.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în actele internaţionale.
Referitor la critica adusă hotărârii instanţei de fond prin care aceasta a obligat Ministerul Justiţiei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, Curtea reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală a pârâtului constând în faptul că în momentul introducerii acţiunii, cererea reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române nu era analizată şi soluţionată şi justifica declanşarea procesului.
Este adevărat că cererea reclamantului Ţ.I. a fost soluţionată favorabil, dar aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond aceasta s-a produs ulterior datei la care reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (în prezent Ministerul Justiţiei) împotriva sentinţei nr. 2646 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1140/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1146/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
