ICCJ. Decizia nr. 1182/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1182/2010
Dosar nr. 6645/2/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii I.G., P.G. şi P.G.G., procurori în cadrul D.N.A. – S.T. Galaţi, au chemat în judecată pârâtul Procurorul Şef al D.N.A. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării ordinului nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de pârât, până la soluţionarea în fond a cauzei.
În motivare reclamanţii au arătat că, la data de 09 martie 2009, a fost emis ordinul 83 privind salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. prin care s-a dispus acordarea începând cu data de 01 martie 2009 a sporului de risc si solicitare neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizaţia de încadrare brută prevăzută de lege.
Prin ordinul nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de Procurorul Şef al D.N.A. s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului 526/2009, începând cu data de 01 iunie 2009, motivat de împrejurarea că prin adresa nr. 293378/2009 a Ministerului Finanţelor s-a comunicat suspendarea solicitării Ministerului Public de plată în continuare a sporului în cauză, întrucât această plată intră sub incidenţa OUG nr. 71/2009.
Se arată de către reclamanţi că, în speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta.
Prin sentinţa civilă nr. 3488 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanţi şi a suspendat executarea Ordinului nr. 206/2009 emis de Procurorul Şef al D.N.A., până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reprezintă o îndoiala puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanţilor pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 07 iulie 2009.
Examinând sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui suspendare se solicită, instanţa de fond a constatat că s-au avut în vedere exclusiv dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziţii care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidenţa ordonanţei şi se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.
Rezultă aşadar că actul normativ care a fundamentat soluţia de suspendare a aplicării Ordinului nr. 526/2009 reglementează modalitatea de plată a unor sume prevăzute în titluri executorii, deci drepturi salariale restante, iar ordinul anterior menţionat priveşte plata sporului de 50 % de risc si suprasolicitare neuropsihica acordat pentru viitor, începând cu 01 martie 2009, indiferent dacă beneficiarii deţin sau nu un titlu executoriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta D.N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând şi suspendarea executării sentinţei atacate, până la soluţionarea prezentului recurs.
Prin criticile aduse sentinţei atacate se susţine, că:
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că sporul de 50 % este un drept salarial actual, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 74 din Legea nr. 303/2004, în realitate acesta fiind un drept restant recunoscut prin hotărâri judecătoreşti executorii şi prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, asupra recursului în interesul legii promovat de Procurorul General cu privire la acordarea acestui spor către magistraţi;
- potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează recursul în interesul legii „soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe". Se susţine că interpretarea corectă a acestor dispoziţii duce la concluzia că această decizie nu este obligatorie pentru autoritatea pârâtă, atâta vreme cât nu există hotărâri judecătoreşti irevocabile care să oblige angajatorul la plata acestui spor;
- în mod greşit prima instanţă nu a reţinut incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 71/2009, care în art. 1 alin. (1) stabileşte modalitatea plăţii eşalonate a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2009, iar alin. (2) prevede că „orice cerere de executare silită se suspendă de drept". Se arată că acesta este temeiul legal în baza căruia Procurorul General a emis Ordinul nr. 1472/2009 şi, în aplicarea art. 1 alin. (2) din OUG nr. 71/2009, a dispus suspendarea plăţii sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 % şi a înştiinţat despre aceasta şi D.N.A., care, pentru respectarea acestor norme legale succesive şi obligatorii a emis, prin Procurorul Şef, Ordinul nr. 206/2009 a cărui suspendare se solicită;
- condiţia existenţei unei „pagube iminente", astfel cum această noţiune este definită prin dispoziţiile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, astfel cum a apreciat instanţa de fond, deoarece reclamanţii cunoşteau faptul că plata în salariu a sporului de 50 % este temporară, în măsura în care bugetul instituţiei şi legislaţia în vigoare o permite, suspendarea fiind previzibilă.
Referitor la cererea de suspendare a executării sentinţei atacate, recurenta-pârâtă o motivează prin prisma faptului că se ajunge la o diminuare a bugetului instituţiei şi a imposibilităţii asigurării pe viitor a plăţii drepturilor salariale.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediată şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza, pe fond conţinutul actului administrativ.
În speţă, instanţa de fond a legat, în mod corect, existenţa cazului bine justificat de susţinerile reclamanţilor referitoare la netemeinicia şi nelegalitatea considerentelor de fapt şi de drept, care au stat la baza emiterii, iar faptul că în conţinutul actului administrativ atacat nu se face nici o referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reuşeşte să creeze o aparenţă de nelegalitate asupra actului administrativ. Mai mult, motivarea în drept a măsurii luate prin ordinul menţionat s-a raportat la adresa nr. 1330/C/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, act care nu poate constitui un temei legal al suspendării, care este un act administrativ cu forţă juridică superioară unei adrese şi fără a avea la bază o normă legală specială în materia drepturilor salariale care să dea legitimitate juridică măsurii dispuse prin ordinul atacat. Aspectul că, în faţa primei instanţe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 71/2009 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalităţii actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conţinutul actului administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia.
A două condiţie impusă de art. 14 alin. (l) din Legea 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente în patrimoniul societăţii, prin punerea în executare a actului administrativ.
Pe de altă parte, prezumţia de legalitate a unui act administrativ este dată şi de modul în care autoritatea publică emitentă înţelege să îşi desfăşoare activitatea de administraţie în regim de putere publică, potrivit competenţei legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise şi care trebuie să denote stabilitate şi continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale. Or, prin faptul că la trei luni de zile de la emiterea de către Procurorul Şef al D.N.A. prin care s-a inclus în indemnizaţia procurorilor şi personalului de specialitate juridică din cadrul D.N.A. sporul de 50 %, aceeaşi autoritate emite un ordin de suspendare a primului în temeiul unei adrese, nu se mai poate vorbi de o prezumţie de legalitate irefragabilă.
Iminenţa pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activităţii sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, această condiţie este îndeplinită în speţă, având în vedere că o consecinţă imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanţi de mijloacele financiare suficiente existenţei, iar afirmaţiile pârâtei în sensul că reclamanţii cunoşteau faptul că includerea sporului de 50 % în indemnizaţie are caracter temporar nu a fost dovedita prin nici o probă administrată în cauză.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării sentinţei atacate cu recurs, înalta Curte constată că aceasta este lipsită de interes, având în vedere soluţionarea recursului la primul termen de judecată, sentinţa instanţei de fond devenind astfel irevocabilă.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 3488 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1181/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1183/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
