ICCJ. Decizia nr. 1185/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1185/2010
Dosar nr. 897/33/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul T.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea hotărârii nr. 5683 din 16 aprilie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1941 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2008.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a suferitdin cauza persecuţiilor etnice exercitate în contextul în care familia a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, în perioada noiembrie 1941 - martie 1945 din localitatea Sârbi în localitatea Zece Hotare, judeţul Bihor.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor C.I. şi C.T.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 414 din 28 septembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 5683 din 16 aprilie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada 1 octombrie 1941 – 6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iulie 2008.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri pârâta, C.J.P. Sălaj, a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), iar contestatorul nu face dovada persecuţiei şi a duratei acesteia (art. 1169 C. civ.).
Recurentul mai arată că, în cauză, Comisia pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, a considerat necesar ca reclamantul să prezinte şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie pentru a se stabili calitatea de refugiat a acestuia. Ori, în cazul de faţă, documentele solicitate şi prevăzute de lege nu au putut fi prezentate.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, în cauză au fost depuse hotărârile nr. 3310 din 30 iunie 2006 şi 3797 din 2 august 2006 din care rezultă că martorii s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
De asemenea, pentru elucidarea stării de fapt martorii au fost audiaţi.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate în aceea perioadă.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 414 din 28 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1184/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1186/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
