ICCJ. Decizia nr. 1293/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1293/2010
Dosar nr. 528/42/2009
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 iunie 2009, reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, repunerea în funcţie şi primirea sumelor de bani ce i se cuveneau, conform postului pe care îl ocupa, începând cu data de 25 mai 2009 şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile, sume actualizate în raport cu inflaţia.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, că funcţia de conducere, de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa, se desfiinţează.
Totodată, prin acelaşi ordin, s-a dispus încetarea raportului de serviciu, prin eliberarea sa din funcţia publică de conducere, respectiv aceea de inspector şef adjunct – inspector de muncă, cls I, grad profesional superior, treaptă de salarizare I la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa, la data expirării termenului de preaviz de 30 zile, respectiv la data de 25 mai 2009, conform prevederilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 18/1999 republicată.
Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat contestaţie la data de 21 mai 2009, iar prin adresa de răspuns din 5 iunie 2009, pârâtul i-a comunicat că aceasta a rămas fără obiect, deoarece funcţia publică de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa a fost desfiinţată, în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/209 şi pe cale de consecinţă, a încetat raportul de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică de conducere.
În concret, reclamantul consideră ordinul emis de pârât, nelegal, întrucât se fondează exclusiv pe dispoziţiile modificatoare ale Legii nr. 188/1999, aduse prin OUG nr. 37/2009, iar prevederile art. III alin. (1) din ordonanţă contravin principiilor prevăzute de art. 3 şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Totodată, a precizat că OUG nr. 37/2009 şi Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009 au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, fiind de natură a afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de legea fundamentală.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 182 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.N.; a dispus anularea Ordinului nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu consecinţa repunerii reclamantului în funcţia deţinută anterior şi a plăţii drepturilor salariale aferente şi cuvenite, începând cu data de 25 aprilie 2009 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, suma actualizată în raport de rata inflaţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei atacate că Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi nu cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ.
Or, motivarea constituie una dintre condiţiile de legalitate şi validitate a actului administrativ şi reprezintă o garanţie împotriva arbitrariului şi excesului de putere al autorităţilor administrative publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.
În concret, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, singura motivare a actului administrativ atacat este OUG nr. 37/2009, la adoptarea căreia au fost încălcate normele privitoare la adoptarea ordonanţei de urgenţă prevăzute de art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională, motiv pentru care, instanţa fondului a apreciat actul administrativ ca fiind nelegal.
3. Recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, invocând motivul de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că prima instanţă a aplicat greşit legea, prin aceea că a soluţionat cauza pe fond, deşi trebuia să observe că acţiunea nu are obiect.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul a arătat că anterior intrării în vigoare a ordinului atacat, intimatul ceruse mutarea sa definitivă în funcţia publică de execuţie vacantă de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior - Compartimentul Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa. Ca urmare, prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 787 din 22 mai 2009, i s-a modificat raportul de serviciu în sensul solicitat, acesta fiind de fapt motivul real al schimbării intervenite.
Referitor la argumentele Curţii de apel, recurentul consideră că acestea nu subzistă unei analize atente, în contextul în care la data emiterii ordinului prevederile OUG nr. 37/2009 erau în vigoare şi trebuiau puse în executare. Chiar dacă acestea au fost declarate neconstituţionale, între timp a fost adoptată OUG nr. 105 din 6 octombrie 2009, privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administraţiei teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, care în art. IV alin. (1) conţine aceleaşi dispoziţii ca actul normativ neconstituţional.
4. Apărările formulate de P.N.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 februarie 2010, intimatul P.N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a arătat că a optat pentru funcţia de execuţie vacantă indicată de recurent la data de 15 mai 2009, adică ulterior emiterii ordinului, la solicitarea recurentului conţinută în adresa din 14 mai 2009.
În condiţiile în care exista riscul de a rămâne fără un loc de muncă şi fără posibilitatea de a asigura familiei un trai decent, intimatul afirmă că nu a avut o altă soluţie legală decât de a accepta postul oferit, pe perioada soluţionării contestaţiei împotriva ordinului de eliberare din funcţie.
Cât priveşte fondul pricinii, intimatul se apără invocând faptul că OUG nr. 105/2009 nu este incidentă în cauză, câtă vreme actul administrativ atacat a fost emis în baza OUG nr. 37/2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor formulate de intimat, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, aşa încât va fi menţinută.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant P.N. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 451 din data de 23 aprilie 2009 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale prin care, potrivit art. 1, în baza prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, s-a desfiinţat funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa, pe care o ocupa.
În art. 2 al ordinului s-a indicat că raportul de serviciu încetează prin eliberarea din funcţia publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz, respectiv 25 mai 2009.
Curtea de apel, cu o motivare care este la adăpost de orice critică, a reţinut că, urmare pronunţării Deciziei nr. 1257 din data de 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituţională, actul administrativ individual examinat apare ca fiind nelegal, fiind lipsit de suportul dispoziţiilor legale pe care se fundamenta.
În contextul în care ordinul atacat are cuprinsul prezentat anterior, excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată invocată de recurent este vădit nefondată.
Este real că prin actul nr. 4951 din data de 15 mai 2009, intimatul a optat pentru funcţia de inspector de muncă-superior, treapta 1, în cadrul Serviciului Control relaţii de Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa, dar această opţiune s-a făcut în termenul de preaviz acordat prin ordinul atacat şi la solicitarea recurentului exprimată prin actul nr. 5896/MA din 14 mai 2009.
Recurentul încearcă să inverseze raportul de cauzalitate între ordinul de eliberare din funcţie şi opţiunea de a trece într-o altă funcţie publică vacantă într-o manieră incorectă, acreditând ideea că voinţa reală a intimatului a fost în sensul modificării raportului de serviciu. În realitate, după cum rezultă din cronologia actelor şi faptelor juridice, apărările intimatului expuse la pct. 1.4 din decizie sunt solide, rezultând cu evidenţă din probele dosarului că iniţiativa modificării raportului de serviciu a aparţinut recurentului.
Pe de altă parte, Înalta Curte observă că excepţia lipsei de obiect, astfel cum a fost concepută de autorul ei nu are suport, câtă vreme ordinul atacat îşi produce efectele, nefiind revocat de emitent.
Cât priveşte critica formulată pe fondul cauzei, recurentul susţine că instanţa nu putea face abstracţie de dispoziţiile OUG nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituţionalitatea lor, întrucât la data emiterii actului administrativ individual ele erau în vigoare.
O astfel de abordare este vădit nefondată întrucât lipseşte de finalitate însuşi conceptul de control al constituţionalităţii.
În cauză, acest control s-a realizat ulterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, fiind atacată legea de aprobare a acesteia.
Prima instanţă a reţinut corect că unicul motiv al actului administrativ individual l-a constituit art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 şi ca efect al constatării neconstituţionalităţii sale, practic ordinul atacat apare ca fiind nelegal.
În fine, invocarea de către recurent a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 este lipsită de eficienţă juridică, câtă vreme şi acest act normativ care a preluat dispoziţiile OUG nr. 37/2009, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1629 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 3 decembrie 2009.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că nu au fost identificate motive de modificare ori de casare, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 182 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1288/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
