ICCJ. Decizia nr. 1272/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1272/2010
Dosar nr. 8180/2/2008
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Considerentele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea precizată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., anularea deciziei nr. 2857 din 2 octombrie 2008 şi suspendarea ei până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 2857 din 2 octombrie 2008, pârâta A.P.I.A. a dispus mutarea lui temporară la Serviciul AS - sector Zootehnic, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 3 octombrie 2008, cu menţinerea drepturilor salariale.
A apreciat ca nelegal actul contestat, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 9 şi 10 din Legea nr. 54/2003, în mod şicanatoriu, în considerarea faptului că este lider sindical.
Reclamantul a mai arătat că actul contestat face referire la nota din 2 octombrie 2008 a Direcţiei Inspecţii şi Supracontrol, care nu i-a fost comunicată, dar Decizia este nemotivată întrucât adevărata motivare i-a fost comunicată abia ca răspuns la plângerea prealabilă.
La data de 25 februarie 2009, reclamantul a precizat acţiunea în sensul că a solicitat şi daune morale în valoare de 500.000 RON, prin obligarea în solidar a autorităţii publice şi a pârâtului G.D. fost director al A.P.I.A.
La termenul de judecată din 3 iunie 2009, reclamantul a arătat că renunţă la capătul de cerere privind suspendarea actului contestat.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 2348 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia contestată, pârâta A.P.I.A. a dispus, începând cu data de 3 octombrie 2008, în baza art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, modificarea raportului de serviciu al reclamantului prin mutarea temporară, pe o perioadă de maxim 6 luni, la Serviciul AS – sector Zootehnic din cadrul Direcţiei de Ajutoare de Stat şi Subvenţii.
S-a mai reţinut că, prin nota din 2 octombrie 2008, Direcţia de Inspecţii şi Supracontrol a constatat că reclamantul împreună cu 3 colegi, funcţionari publici din cadrul aceluiaşi serviciu, şi în acelaşi timp, lideri de sindicat, au solicitat mai multe zile libere din programul de lucru în vederea realizării obiectivelor sindicale, ceea ce a determinat o perturbare a activităţii de control şi inspecţie.
Din situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că măsura de mutare temporară a reclamantului a fost dispusă în interesul autorităţii publice, în sensul dat de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, respectându-se cerinţele legale.
Instanţa a apreciat că măsura aplicată reclamantului nu are caracter sancţionator sau şicanator, aşa cum a susţinut reclamantul, din moment ce prin actul contestat nu a fost dispusă o măsură disciplinară, ci una care a vizat bunul mers al activităţii serviciului din care face parte reclamantul.
Totodată, s-a constatat că nu au fost încălcate prevederile art. 9 sau art. 10 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, întrucât măsura aplicată reclamantului a reprezentat o modificare a raporturilor de serviciu pentru o perioadă de 6 luni, permisă de lege pentru orice funcţionar public, fiindu-i respectate drepturile de lider sindical.
În concluzie, s-a reţinut legalitatea actului contestat, iar cu privire la capătul de cerere ce a vizat obligarea pârâţilor la plata unor daune morale, instanţa de fond a apreciat că se impune a se aplica principiul de drept potrivit căruia accesoriul urmează principalul, motiv pentru care a fost respins.
3. Recursul reclamantului
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a criticat-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile art. 9 şi 10 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, referitoare la protejarea liderilor sindicali faţă de orice condiţionare şi constrângere în desfăşurarea activităţii lor, prevederi care se coroborează şi sunt în concordanţă cu reglementări cuprinse în convenţii internaţionale privind relaţiile de muncă. În acest sens, au fost menţionate prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical şi ale Convenţiei nr. 135/1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor din întreprinderi şi înlesnirile ce se acordă acestora.
În esenţă, recurentul-reclamant a arătat că modificarea unilaterală a raportului său de serviciu a fost motivată pe calitatea de lider sindical, încălcând flagrant dispoziţiile legale menţionate, dar instanţa a ignorat argumentele cuprinse în nota din 2 octombrie 2008, în care se arată că toţi liderii sindicatului Naţional al A.P.I.A. sunt încadraţi în cadrul aceleiaşi direcţii şi nu a ţinut cont de motivele de nelegalitate a deciziei de mutare temporară, constând în nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă cerute de lege.
4. Apărările intimaţilor-pârâţi
A.P.I.A. şi G.D. au depus la dosar întâmpinări prin care au răspuns criticilor formulate în recurs, arătând, în esenţă, că mutarea temporară a recurentului-reclamant s-a dispus în deplină concordanţă cu prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, pentru a se asigura desfăşurarea în bune condiţii a activităţii agenţiei, neavând o natură sancţionatorie şi nefiind în măsură să lezeze valorile morale ale acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Decizia nr. 2857 din 2 octombrie 2008 prin care directorul general al A.P.I.A. a dispus modificarea raportului de serviciu al recurentului-reclamant, prin mutarea temporară, pe o perioadă maximă de 6 luni – începând cu data de 3 octombrie 2008 – de la Serviciul Inspecţii Buget Naţional – Direcţia Inspecţii şi Supracontrol la Serviciul AS – sector Zootehnic din cadrul Direcţiei Ajutoare de Stat şi Subvenţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute.
Măsura a fost dispusă în temeiul prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 (în forma în vigoare la acea dată) conform cărora „Mutarea temporară într-un alt comportament se dispune motivat, în interesul autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului pe care îl are funcţionarul public”.
Motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant pot fi grupate în două categorii: pe de o parte nerespectarea condiţiei de validitate constând în motivarea actului administrativ şi pe de altă parte încălcarea normelor referitoare la protejarea liderilor sindicali faţă de orice condiţionare sau constrângere în desfăşurarea activităţii lor, cuprinse în art. 9 şi 10 din Legea nr. 54/2003 şi în convenţiile internaţionale în materie.
În ceea ce priveşte primul motiv, Curtea constată că în preambulul deciziei se face referire explicită la nota din 2 octombrie 2008 a Direcţiei Inspecţii şi Supracontrol, în care sunt expuse în detaliu împrejurările de fapt care au fundamentat măsura. În esenţă, s-a reţinut că patru funcţionari publici care fac parte din conducerea Sindicatului Naţional A.P.I. A. sunt încadraţi în cadrul Serviciului inspecţii buget naţional, a cărui activitate este perturbată ca urmare a solicitărilor repetate de acordare a unor zile libere în vederea desfăşurării activităţilor sindicale. Prin urmare, chiar dacă motivele de fapt nu sunt reluate în extenso în Decizia de modificare temporară a raportului de serviciu, trimiterea la nota respectivă a permis destinatarului actului să-i cunoască şi să-i evalueze temeiurile şi face posibilă verificarea respectării limitelor puterii discreţionare în cadrul controlului judecătoresc de legalitate.
Art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 lasă la dispoziţia autorităţii publice o marjă de apreciere în cadrul căreia aceasta poate opta asupra măsurii şi asupra duratei acesteia, cu condiţia ca măsura dispusă să corespundă interesului public pe care are obligaţia să îl ocrotească – în speţă fiind vorba despre buna desfăşurare a activităţii agenţiei.
Apărările autorităţii pârâte, în sensul că numărul liderilor sindicali încadraţi în acelaşi compartiment şi implicarea acestora în activităţile sindicale, care presupun acordarea unor zile libere de la serviciu, ar putea crea disfuncţii în activitatea autorităţii, sunt de natură să formeze convingerea că măsura de mutare în compartimente diferite, care are caracter temporar şi nu afectează raportul de serviciu în substanţa lui, era necesară, este adecvată pentru atingerea finalităţii dorite şi nu aduce o atingere excesivă drepturilor sau intereselor legitime ale recurentului-reclamant.
Prin urmare, în conduita autorităţii emitente nu poate fi identificat un exces de putere în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 9 şi 10 din Legea nr. 54/2004, Înalta Curte constată că niciunul dintre argumentele prezentate de autoritatea publică nu induce ideea că măsura dispusă are caracter sancţionator şi a avut drept scop îngrădirea activităţii sindicale a recurentului-reclamant. Dimpotrivă, modul în care intimata-pârâtă şi-a exercitat dreptul de apreciere a fost în măsură să asigure un echilibru rezonabil între interesul bunei desfăşurări a activităţii autorităţii publice şi obligaţia acesteia de a nu impune condiţionări sau constrângeri în activitatea sindicală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de modificare sau de casare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.G. împotriva sentinţei nr. 2348 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1268/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1274/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
