ICCJ. Decizia nr. 1274/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1274/2010
Dosar nr. 38227/3/2008
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 14 octombrie 2008 şi precizată ulterior, reclamanţii M.V.M., M.C.S. şi M.C.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.C.S.D. şi A.N.R.P., obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire pentru suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.040.000 euro, la cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei, iar subsecvent obligarea pârâtei A.N.R.P. ca, în termen de 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubire să emită Decizia de acordare a titlului de plată.
În motivare, reclamanţii au arătat că, deşi dispoziţia Primarului Municipiului Bucureşti de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 315 m.p. a fost transmisă pârâtei C.C.S.D., nici până la momentul sesizării instanţei nu a fost derulată procedura administrativă în vederea emiterii titlului de despăgubire şi plată.
Ulterior, sesizării instanţei a fost începută analizarea dosarului, soldată cu întocmirea raportului de evaluare.
Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâtele au invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi excepţia prematurităţii acţiunii.
Prin sentinţa nr. 3110 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 10 decembrie 2008, iar prin sentinţa nr. 1041 din 11 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantei Decizia de acordare a titlului de despăgubire, încorporând dreptul de creanţă al reclamanţilor asupra Statul Român pentru terenul în suprafaţă de 315 m.p., situat în Municipiul Bucureşti, str. T. pentru suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.040.000 euro, la cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei şi a obligat pârâta A.N.R.P. ca, în termen de 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubire, să emită Decizia de acordare a titlului de plată, încorporând creanţa reclamanţilor asupra Statului Român, în condiţiile art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru suma de 500.000 RON despăgubiri în numerar, pentru diferenţă urmând a se emite titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia din 6 martie 2006 Primarul General al Municipiului Bucureşti a dispus acordarea către reclamanţi de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafaţă de 315 m.p. situat în Bucureşti, bloc x, teren imposibil de restituit în natură, fiind ocupat de o construcţie tip A (P + 2 E).
Analizând excepţia prematurităţii cererii, invocată de pârâta C.C.S.D. cu privire la primul capăt de cerere privind emiterea titlului de despăgubire, a constatat că este neîntemeiată pentru considerentul că la momentul sesizării instanţei, dosarul reclamanţilor trecuse de faza evaluării, valoarea de piaţă stabilită fiind de 1.040.000 euro iar culpa pentru trimiterea cu mare întârziere a dosarului la reevaluare a aparţinut în exclusivitate pârâtei C.C.S.D., motiv pentru care, în raport de prevederile art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a reţinut temeinicia primului capăt de cerere al reclamanţilor.
Cu privire la prematuritatea celui de-al doilea capăt de cerere, invocată de pârâta A.N.R.P. privind emiterea titlurilor de plată care se face ulterior emiterii titlului de despăgubire de către C.C.S.D., titlu care, în privinţa reclamanţilor nu a fost emis, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată, în considerarea faptului că reclamanţii au solicitat emiterea titlului de plăţi şi conversie într-un termen rezonabil, de maxim 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubire de către pârâta C.C.S.D.
Pe fondul celui de-al II-lea capăt de cerere instanţa de fond a apreciat că opţiunea reclamanţilor potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost manifest exprimată, în sensul acordării despăgubirilor în numerar, chiar prin acţiunea introductivă de instanţă, reţinându-se astfel incidenţa art. 181 alin. (3) din aceeaşi lege, conform opţiunii exprimate de către reclamanţi.
La adoptarea acestor măsuri, instanţa de fond a avut în vedere şi prevederile art. 110 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs reclamanţii M.V.M., M.C.S. şi M.C.M. şi pârâtele C.C.S.D. şi A.N.R.P., invocând dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Reclamanţii - recurenţi nu şi-au structurat criticile formulate în motivele de recurs.
Înalta Curte reţine că, din modul în care au fost expuse acestea vizează modalitatea de acordare a despăgubirilor în numerar, prin emiterea deciziei de acordare a titlului de plată pentru suma de 500.000 RON în numerar şi pentru diferenţă, titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea.
În concret, recurenţii solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea pârâtei A.N.R.P. ca, în termen de 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubiri de către pârâta-intimată C.C.S.D., să emită Decizia de acordare a titlului de plată, încorporând creanţa asupra Statului Român, despăgubirile urmând a fi plătite într-o singură rată, suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.04.000 euro la cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei.
C.C.S.D. critică sentinţa pronunţată de Curtea de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie în privinţa obligării C.C.S.D. la emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubire în cuantum de 1.040.000 euro la cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei.
Un prim motiv vizează încălcarea principiului contradictorialităţii, întrucât cererea de precizare nu i-a fost comunicată, în calitate de pârâtă în prezentul litigiu, astfel că nu a putut formula apărări în privinţa solicitării reclamanţilor privind emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubire în cuantumul stabilit potrivit cursului valutar B.N.R. de la data emiterii deciziei.
Apreciază recurenta că instanţa de fond, în mod greşit, a dispus emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubire în cuantumul stabilit potrivit cursului B.N.R. de la data emiterii deciziei, deşi valoarea despăgubirilor aferente terenului notificat de reclamanţi este cea determinată în raportul de evaluare întocmit în prezenta cauză în lei.
Solicită modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii introductive de instanţă formulată de reclamanţi ca fiind rămasă fără obiect, ca urmare a emiterii deciziei nr. 4819 din 23 aprilie 2009 de către C.C.S.D.
Recurenta - pârâtă A.N.R.P. arată că hotărârea recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, întrucât cererea de precizare nu i-a fost comunicată, astfel că nu a putut formula apărări în privinţa solicitării reclamanţilor privind emiterea titlului de plată, respectiv a titlului de conversie în termen de 60 de zile de la emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubire.
Criticile recurentei vizează greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor cuprinse în OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin care s-a completat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin introducerea Capitolului V1.
În concret, recurenta invocă prevederile art. 18 alin. (1) din actul normativ indicat, arătând că titlul de conversie şi/sau de plată se emit în ordinea înregistrării cererilor de opţiune a persoanelor îndreptăţite a primi despăgubiri.
Or, în speţă, reclamanţii nu au formulat o cerere de opţiune şi astfel procedura privind valorificarea titlurilor de despăgubire, prevăzută de OUG nr. 81/2007 nu a fost declanşată, urmând a fi respectate termenele şi condiţiile reglementate de actul normativ amintit.
Prin întâmpinările depuse la dosar, reclamantele - recurente şi în acelaşi timp intimate, raportat la recursul formulat de cele două pârâte, au solicitat respingerea recursului, apreciind că motivele de recurs sunt netemeinice şi nefondate.
În baza art. 115 şi art. 308 C. proc. civ., apărările vizează în primul rând principiul contradictorialităţii, care a fost respectat de instanţa de fond în condiţiile în care recurentele fiind citate au depus concluzii scrise, iar precizarea făcută de intimaţii-reclamanţi a fost în spiritul art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Insistă asupra caracterului rezonabil al procedurii administrative în contextul în care au formulat notificare în anul 2001, iar din interpretarea motivelor de recurs rezultă că practic recurentele doresc blocarea accesului petenţilor la instanţa de judecată, ceea ce ar însemna o încălcare gravă a dreptului oricărui cetăţean de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, mai precis o încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţia ţării.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.
Contextul factual al cauzei de faţă nu este contestat.
Astfel, prin dispoziţia din 6 martie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti s-a dispus acordarea către reclamanţi de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 315 m.p. situat în Bucureşti, str. T., ocupat de construcţie. Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii M.V.M., M.C.S. şi M.C.M. au chemat în judecată C.C.S.D. şi A.N.R.P., solicitând obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei de acordare a titlurilor de despăgubire, care să încorporeze drepturile reclamanţilor de creanţă asupra Statului Român [art. 3, lit. a)] din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv), precum şi obligarea A.N.R.P. la emiterea deciziei de acordare a titlurilor de plată în numele şi pe seama Statului Român, încorporând drepturile reclamanţilor de creanţă asupra Statului Român şi să le acorde despăgubiri în numerar opoziţiile art. 3, lit. h) şi i) art. 131 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 81/2007.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cu care a fost învestită instanţa de judecată, Înalta Curte apreciază că nu constituie o modificare a acţiunii, precizarea verbală făcută în instanţă, privind valoarea bunului pentru care s-a solicitat emiterea deciziei de acordare a titlului de despăgubire respectiv a deciziei de acordare a titlului de plată.
Mai mult pârâtele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, au depus concluzii scrise prin care şi-au exprimat punctul de vedere şi apărările raportate la ambele capete de cerere, au uzat de căile legale de atac, nedovedind că au fost vătămate, iar Înalta Curte apreciază că această precizare făcută de reclamantă nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată conform art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Referitor la solicitarea recurenţilor-reclamanţi de obligare a A.N.R.P. la plata sumei de 1.040.000 euro, valoare stabilită prin expertiză, prin echivalent. În raport de cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei de acordare a titlului de despăgubire, Curtea constată că într-adevăr este o cerere nouă formulată direct în recurs contrar prevederilor art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc. civ.
Totodată, este şi nefondată în raport de prevederile art. 181 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) potrivit căruia „Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 RON, titularul acestuia are două posibilităţi de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcţie de opţiunea sa:
a) să solicite primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul Proprietatea sau
b) să solicite primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 14 şi cu respectarea termenelor şi a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege şi până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acţiuni emise de Fondul Proprietatea.
Recurentele-pârâte nu neagă dreptul intimaţilor-reclamanţi de a primi despăgubiri în numerar în cuantum de 500.000 RON, însă invocă faptul că OUG nr. 81/2007 prevede emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opţiune; or, în speţă nu s-a formulat o astfel de opţiune.
O astfel de susţinere nu poate fi reţinută în condiţiile în care reclamanţii şi-au exprimat în scris opţiunea pentru acordarea despăgubirilor prin echivalent în raport cu prevederile art. 4 din Titlul VII din lege care stabileşte principiile de acordare a titlurilor de participare la fond.
Dispoziţiile normative invocate de recurenta A.N.R.P. au următorul cuprins: art. 182.4. din Hotărârea de Guvern nr. 128/2008 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin HG nr. 1.095/2005 „în vederea acordării despăgubirilor băneşti şi/sau în acţiuni, Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul A.N.R.P. va emite titlurile de plată şi respectiv, de conversie în ordinea înregistrării cererilor de opţiune a persoanelor îndreptăţite a primi despăgubiri, cereri însoţite de toate documentele necesare”.
Din interpretarea acestui text normativ coroborat cu cel din art. 181 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 introdus prin OUG nr. 81/2007, recurenta ajunge la concluzia că prin aceste acte normative adoptate cu scopul „accelerării procedurii de acordarea despăgubirilor” s-au introdus anumite limite pe care nu le poate eluda.
Curtea susţine că dreptul de creanţă pe care îl au intimaţii-recurenţi împotriva Statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, iar limitările şi condiţionările impuse de reglementarea naţională nu sunt compatibile cu protecţia proprietăţii asigurată de protocol.
Prima instanţă a justificat măsura prin care a obligat pârâta A.N.R.P. să emită Decizia de acordare a titlului de plată, pe dispoziţiile art. 110 alin. (3) C. proc. civ. şi pe considerentul evitării prelungirii excesive a procedurii administrative ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi aşteptarea legitimă a reclamanţilor pentru acordarea măsurilor reparatorii.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursurile de faţă ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.V.M., M.C.S., M.C.M. împotriva sentinţei nr. 1041 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursurile declarate de C.C.S.D. şi A.N.R.P. împotriva sentinţei nr. 1041 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1272/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1330/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
