ICCJ. Decizia nr. 1321/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1321/2010
Dosar nr.5112/1/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin cererea depusă la C.S.M., F.A. a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a dobândit efectiv şi gradul profesional corespunzător funcţiei.
Prin hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 54 de procurori de la DIICOT, printre aceştia aflându-se şi recurenta.
În motivarea hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reţinut în esenţă, faptul că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la DIICOT ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, situaţie care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent” şi „reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale”.
De asemenea, s-a arătat că salarizarea procurorilor de la DIICOT corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.A., criticând hotărârea Plenului C.S.M.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că a fost numită la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că fiind numită la o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte a dobândit de drept şi gradul profesional corespunzător funcţiei exercitate.
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând tardivitatea recursului formulat, iar pe fondul recursului a arătat că recurenta a fost numită la DIICOT din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu şi că trebuie făcută distincţia între „numirea” procurorilor la DIICOT şi „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţii pentru care legea prevede condiţii şi proceduri diferite.
A mai subliniat şi faptul că deşi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT este o structură distinctă, are personalitate juridică proprie, cu atribuţii, competenţă, organizare şi salarizare stabilite prin lege specială, iar promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condiţiile prevăzute de art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Pentru aceste motive, s-a arătat că numirea procurorilor la DIICOT nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar conform dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.
Intimatul a mai precizat şi că dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la DIICOT sunt norme de excepţie, supuse unei interpretări restrictive iar procurorii numiţi la DIICOT revin, la încetarea activităţii, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 din C. proc. civ., excepţia de tardivitate invocată, a constatat că este întemeiată şi va admite excepţia invocată, respingând recursul ca tardiv formulat pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 a C.S.M., hotărârile Plenului C.S.M. privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare.
Înalta Curte a constatat că recurenta a înţeles să exercite calea de atac împotriva hotărârii 819 din 28 noiembrie 2007 la data de 12 iunie 2009, cu mult peste termenul legal pentru promovarea acestei căi de atac.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat şi nici nu a invocat o cauză de împiedicare mai presus de voinţa recurentei, pentru repunerea în termen.
În aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de F.A. împotriva hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1323/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1297/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
